Treceți la conținutul principal

Vreau să mor perfect sănătos - de Ion Tataioanei




            Vecinul meu de pat  din salonul  2 al secţiei de oncologie  se tot chinuie  de ieri  să-mi termine o întâmplare din copilăria sa petrecuta  pe malul Dunării, la Maliuc. Vocea stinsă îi trădează  slăbiciunea avansată iar  ochii întredeschişi  habotnicia  cu care ţine să-şi termine  povestirea. Pierdusem, oricum, firul  comentariului şi priveam  absent  curgerea picăturii chinezeşti din perfuzia  agăţată  stingher într-un cui bătut  în grabă  în rama tabloului de deasupra patului meu.
            Reţinusem doar că nu regreta  nimic, în afară de chinul provocat  Floricăi. Tare a mai chinuit-o! De Rica nu-i pare rău, că-i mânca peştii. În rest şi-a făcut doar datoria. A muncit toată viaţa la  cherhana. Cam 20 de ani. Şi, până să-i descopere boala asta nenorocită, a fost fidel doar femeilor, sticlei de votkă şi  peştilor. Dumnezeu, se pare, i-a fost alături tot timpul. Dar şi el a fost omenos. Mai puţin cu Florica. A chinuit-o cumplit când a  vrut să se razbune pe Rica. De aici, credea el, i se trage şi suferinţa. Dumnezeu nu l-a iertat pentru asta.
             Usa  salonului  se  deschide  zgomotos făcând posibil  rondul  de rutină al asistentei  de gardă. Urmeaza ironica întrebare şablon  “Totul este în regulă? “ şi  uşa  revine la stadiul anterior, închizând un mic univers concentraţionar în care se nasc adevăratele meditaţii existenţiale.

 S-a facut ora  16:00, momentul în care pacienţilor  li se aminteşte  că sunt, încă, în această viaţă, de către  cei care se încumetă să constate  pe viu şubrezenia  apreciatului eşafodaj  organic. Da, este ora de vizită, afişată ostentativ pe toate uşile de termopan, ca dar oferit românilor  năpăstuiţi, de către puţinii reprezentanţi  ai lui Hipocrate care şi-au mai amânat plecările  în pururea ofertantul Occident.
            Zarva şi noile mirosuri aduse de pestriţa  comunitate a grupului de vizitatori  amintesc băştinaşilor muribunzi că nu au primit încă celestul paşaport al “ Marii treceri”. Lângă patul vecinului poposeşte o bătrânică cu rucsac în spate, încărcată de bagaje şi multă obidă. A descărcat cu zgomot inutil masiva cantitate de provizii împingând-o  prin sertarele dulăpioarelor, al meu şi al vecinului. Mirosul scrumbiei  afumate dezvelite cu precauţie din ziarul local mi-a zgândărit olfactivul anesteziat de ceva vreme. Apoi, întinzând cu atenţie disimulată cearşaful uşor destrămat al patului meu s-a aşezat prudentă  cu spatele la mine şi cu faţa spre destinatarul ei. A tuşit voluntar şi a demarat solilocviul care m-a captivat cu mult peste relatările trăiriste ale vecinului meu.
  “ Vasile, ne cunoaştem de ceva vreme, aşa că ştii ce reprezintă maieutica pentru mine.A fost singura cale prin care am abordat conflictele casnice.Veneai acasă  trântit de oboseală şi alcool nefiind  capabil să-ţi  justifici  argumentativ  comportamentul. Dădeai întruna  că te judec conjectural, că tu eşti profund şi neînţeles. Ai spus că eşti o prezenţă lacustră  expresie care s-a raspândit  apoi în  tot mediul rural lipovean.
 N-ai ştiut ce este frica de Dumnezeu şi te-ai pretins un mare hermeneut. De cerut, în schimb, îi cereai Domnului orice. Iar el îţi dădea sărăcuţul, vrând să vadă până unde  merge starea ta de prolixitate. Culmea, te mustră conştiinţa acum pe final, doar pentru cazul prescris, cred, al Floricăi şi al lui Rica. Şi pentru ce?
Pentru mine rămâne o aporie. Câtă ură ai avut! Să bagi o broască ţestoasă în guşa unui pelican şi să-i legi  apoi ciocul cu sârmă. Toată viaţa te-ai văitat. Uite că acum ai un motiv. Si nu unul real. Daca ai şti ce durere de măsele am  nu te-ai mai văita. Tu oi fi vrând să mori sănătos. Ei, află de la mine  că  aşa ceva nu se poate. O mică dereglare trebuie să se întâmple. Poate ,Florica să fi murit…”
 La auzul acestui nume, vecinul meu a deschis ochii şi a rostit  cuvântul de final  al suportabilităţii umane : “Ajunge”!
  

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii