miercuri, 6 iunie 2012

György Ligeti – Lontano


Poate vă este cunoscut acest compozitor datorită colaborării sale cu Stanley Kubrik la filme precum 2001: A Space Odissey, The Shining sau Eyes Wide Shut. Cu sau fără de cunoștința lui Ligeti, cu siguranță muzica acestuia a rămas imprimată pe ,,retina” celui care a vizionat filmele regizorului american.
György Ligeti (1923-2006), compozitor  născut în Transilvania într-o familie de evrei maghiarizați, supraviețuiește unui lagăr de concentrare în Ungaria și ajunge în Germania postbelică unde va fi asimilat de valul avangardist al anilor ’60 în care se remarcă cu Apparitions pentru orchestră, lucrare ce îl va propulsa printre cei mai experimentaliști compozitori ai secolului XX.  Lontano pentru orchestră apare în 1967 în urma unui comision pentru festivalul de la  Donaueschigen și, contrar tendinței în care se scria muzica la acea vreme (Stokhausen, Boulez, L. Nono), Ligeti face o reîntoarcere la limbajul tonal însă nu unul convențional.
Gesturi mari, largi, de o semitransparență pe alocuri, se articulează în Lontano, tehnica „împletirii” prin intersectarea și suprapunerea sonorităților timbrale ale corzilor și suflătorilor (nefiind vorba de o melodicitate), creînd o iluzie a depărtării. Sub impresia statică pe care o degajă prin tentaculele sonore ce le întinde continuu, magia îi reușește permutând constant (și chiar rapid) combinațiile instrumentale într-o neîntreruptă curgere pe axa orizontală a timpului. Aspectul de țesătură îl configurează culorile timbrale care țâșnesc de pe o meticulos gândită înălțime, sclipesc cu o precisă dinamică indicată și se ascultă una pe cealaltă într-o mișcare aproape atemporală. Metrica reiese tocmai din aceste împletiri sonore, piesa neavând un puls regulat pe care să îl percepem ca tempo. Ascultând piesa ai senzația că muzica se întâmplă undeva în spatele cortinei diafane, iar tu nu vezi decât umbre, contururi șterse, amintiri ale unor gesturi voluptoase.
Însuși compozitorul își numește cele două elemente (corespondente coordonatelor de verticalitate și orizontalitate) integrante în derularea lucrării, ,,clocks and clouds”. Timp de 11 minute suntem purtați ca printr-o nebuloasă într-o iluzie a depărtării în care timpul este suspendat. 

Otilia C.

Comentarii

Translate this blog