Treceți la conținutul principal

György Ligeti – Lontano


Poate vă este cunoscut acest compozitor datorită colaborării sale cu Stanley Kubrik la filme precum 2001: A Space Odissey, The Shining sau Eyes Wide Shut. Cu sau fără de cunoștința lui Ligeti, cu siguranță muzica acestuia a rămas imprimată pe ,,retina” celui care a vizionat filmele regizorului american.
György Ligeti (1923-2006), compozitor  născut în Transilvania într-o familie de evrei maghiarizați, supraviețuiește unui lagăr de concentrare în Ungaria și ajunge în Germania postbelică unde va fi asimilat de valul avangardist al anilor ’60 în care se remarcă cu Apparitions pentru orchestră, lucrare ce îl va propulsa printre cei mai experimentaliști compozitori ai secolului XX.  Lontano pentru orchestră apare în 1967 în urma unui comision pentru festivalul de la  Donaueschigen și, contrar tendinței în care se scria muzica la acea vreme (Stokhausen, Boulez, L. Nono), Ligeti face o reîntoarcere la limbajul tonal însă nu unul convențional.
Gesturi mari, largi, de o semitransparență pe alocuri, se articulează în Lontano, tehnica „împletirii” prin intersectarea și suprapunerea sonorităților timbrale ale corzilor și suflătorilor (nefiind vorba de o melodicitate), creînd o iluzie a depărtării. Sub impresia statică pe care o degajă prin tentaculele sonore ce le întinde continuu, magia îi reușește permutând constant (și chiar rapid) combinațiile instrumentale într-o neîntreruptă curgere pe axa orizontală a timpului. Aspectul de țesătură îl configurează culorile timbrale care țâșnesc de pe o meticulos gândită înălțime, sclipesc cu o precisă dinamică indicată și se ascultă una pe cealaltă într-o mișcare aproape atemporală. Metrica reiese tocmai din aceste împletiri sonore, piesa neavând un puls regulat pe care să îl percepem ca tempo. Ascultând piesa ai senzația că muzica se întâmplă undeva în spatele cortinei diafane, iar tu nu vezi decât umbre, contururi șterse, amintiri ale unor gesturi voluptoase.
Însuși compozitorul își numește cele două elemente (corespondente coordonatelor de verticalitate și orizontalitate) integrante în derularea lucrării, ,,clocks and clouds”. Timp de 11 minute suntem purtați ca printr-o nebuloasă într-o iluzie a depărtării în care timpul este suspendat. 

Otilia C.

Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Comentarii