Treceți la conținutul principal

Breaking knews: O primă propunere a Senatului pentru jilţul ICR






Cu ajutorul pilelor şi al unor cunoştiinţe bine poziţionate în establishmentul politic am reuşit să descoperim o primă nominalizare a Comisiei pentru Cultură a Senatului pentru mult râvnitul jilţ de la ICR. La propunerea doamnei senator Olguţa Vasilescu, încă membră a comisiei, s-a optat pentru un „personaj literar important”. Cum Emil Cioran, deşi important, nu poate fi luat în calcul din cauza declaraţiilor defăimătoare făcute la adresa poporului român, s-au căutat alte personaje. În cele ce urmează redăm textul propunerii înaintate Comisiei pentru Cultură a Senatului, scris în grabă pe treptele Senatului:
 „România se află într-o gravă criză culturală şi identitară fără precedent. Cultura românească şi identitatea naţională sunt chinuite de demonul globalizării şi al cosmopolitismului riscând să ne pierdem locul fruntaş între popoarele lumii. Trebuie făcut ceva. Trebuie să aducem cultura românească la calea cea dreaptă, să fim uniţi în primul rând deci să cântăm toţi într-un cor, într-un taraf mare ca cele de la Tezaur folcloric.
Pentru asta ne trebuie la cârma ICReului un om care să sprijine interesele naţionale şi să promoveze adevăratele valori şi tradiţii  naţionale neschimbate de secole. Avem nevoie de un personj literar important care să fie şi celebru şi apropiat de popor în acelaşi timp. Mam gândit serios la un personaj din cărţile domnului poet Adrian Păunescu, mai ales că şi el ţinea cu Universitatea Craiova dar la el am găsit numai poezie iar singurul personaj care apare mai des este Nicoale Ceauşescu care a murit. Deci pică. Aşa că ma-m gândit la un alt scriitor popular şi mia-m amintit de Marin Preda care era foarte citit şi e foarte cunoscut poporului. M-am gândit prima dată la Victor Petrini care ştim cu toţii că era foarte iubit şi apreciat, dar ma-m speriat când am văzut că e filozof şi ăla. Apoi mia picat fisa: Ilie Moromete e cel mai potrivit. E din popor, e deştept, e cunoscut. Are de toate ca să fie bun pentru postul ăsta. Totuşi în caz  că domnul actor Victor Hrebengiuc no să vrea să-l intepreteze şi pentru rolul de director al ICR trebuie să găsim pe altcineva potrivit.
Prioritatea numărul unu a viitoarei conduceri trebuie să fie reaşezarea culturii pe făcgaşul ei firesc. După cum sa specificat şi în textul ordonanţei de urgenţă trebuie neapărat să consolidăm identitatea naţională mai ales a românilor din dreapta plecaţi în străinătate şi supuşi constant pericolului deznaţionalizării. Tot la capitolul ăsta propun înfiinţarea unei filiale a ICR şi în secuime pentru a veni în sprijinul comunităţii române de acolo teribil asediată de pericolul maghiarizării. Ca să se vadă din start că noi suntem oamenii faptelor nu doar ai vorbelor propun ca tot prin ordonanţă de urgenţă să fie obligaţi toţi angajaţii ICR, ai Ministerului Culturii şi ai Ministerului de Externe, adică cei care se ocupă să facă cultura naţională, să poarte în timpul serviciului costum naţional cu brâu tricolor şi să promoveze intensiv tradiţiile strămoşeşti. Etno TV ar trebui să fie integrat Societăţii Naţionale de Televiziune şi să emită în locul TVRInternaţional. Opera poetului Adrian Păunescu să fie rapid tradusă în toate limbile pământului iar bustul său să fie ridicat în fiecare filială ICR şi oraş reşedinţă de judeţ din România şi din străinătate. Festivalul de Film Transilvania sau TIFu cum îi zice lumea să nu mai fie finanţat din banii noştrii de la stat pentru că promovează evident interese străine în Transilvania şi contribuie la dezagregarea unităţii şi conştiinţei naţionale. Să fie lăsat domnul Sergiu Nicolaescu să facă un festival de film mare care să se cheme „Ţara Românească Film Festival”. Cei care ca şi regizorii Cristi Puiu sau Cristian Mungiu fac de râs România şi poporul român promovând o imagine urâtă în afară să nu mai primească bani de la stat pentru porcăriile lor propagandistice. Ba chiar să fie impozitaţi aspru alături de artiştii care denigrează neamul şi ţara care i-a hrănit, educat şi în care trăiesc.
Legat de activitatea actualei conduceri care nu se dă dusă ci se ţine strâns de scaun: gândiţivă la ce buget au tocat în fiecare an! 10 milioane de euro. Păi de banii ăştia se putea face o minunăţie de stadion la Craiova, mai ceva ca ăla de la Cluj sau Bucureşti. De banii ăştia putea fi ajutată cea mai frumoasă echipă din România să nu fie retrogradată. Dacă în fiecare an s-ar băga 10 milioane de euro în transferuri am putea lua liniştiţi campionatul să jucăm în Champions League şi atunci să vezi promovarea României în afară. Atunci am putea scoate mândri capul în lume. Ăştia de la ICR dacă chiar îs aşa de binevăzuţi în afară şi de influenţi, de ce nu au pus o vorbă bună pentru echipa Craiovei? De ce n-au promovat meciurile Stelei în grupele Europa League? Se ţin de fiţe elitiste destinate doar intelectualilor. Şi noi poporul? Sau cultura e doar a lor?
Dar mă scuzaţi, mam aprins un pic. Totuşi, ca să vă arăt că pot fi obiectivă şi imparţială. Sunt de acord ca ceea ce funcţionează bine la ICR să nu se schimbe. De exemplu: aşa cum fostul Ministru al Educaţiei Daniel Funeriu este membru în Consiliul ICR propun ca domnul Mang să fie şi el membru când schimbăm conducerea. Aşa cum domnul Valeriu Stoica, fost ministru al Justiţiei e acolo, să fie şi doamna Rodica Stănoiu. Cum e domnul Sorin Ioniţă de la Evenimentul Zilei, să fie şi domnul Ciutacu de la Antene sau domnul Marius Tucă de la Jurnalul Naţional.
În încheiere mai adaug: dacă tot se face gălăgie cu nu ştiu ce mişcare a papioanelor, putem şi noi iniţia o contramişcare: Mişcarea Stadioanelor, care să implice suporterii de bine, dornici să sprijine o cauză dreaptă.”
 

Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Comentarii