Treceți la conținutul principal

Despre un sincer ”Arbeit macht frei!” de la Vlad Petreanu

sursa foto: pagina de media.ro



     ”Cum se preocupă cei puțini dar aleși de problemele celor mulți, naivi și, uneori, alegători!” Așa își începea meditația publicată aici cu vreo 4 ani în urmă un bun prieten. Mi-a venit în minte izbutita formulare dimineață când m-am trezit citind textul lui Vlad Petreanu prin care propunea eliminarea venitului minim garantat. Argumentația este impecabilă, logica simplistă, elementară și tăioasă precum briciul unui faimos filosof medieval pe care n-are rost să-l mai pomenesc aici. Reputat luptător în guerrilla anti-asistați social, domnul Petreanu pune reflectoarele (și le încinge!) pe o mare bubă a societății autohtone: cei care reușesc să supraviețuiască ”fără a fi nevoiți să muncească, de fapt, în mod organizat”. Sunt perfect de acord cu dumnealui și mai ales cu modul strălucit în care a descifrat tacticile de supraviețuire și (mai ales!) metodele de sabotare a economiei și progresului societății ale acestor elemente ce apasă greoi asupra bugetului și care trag în jos România celor harnici, spălați și duși la serviciu. Totuși, oricîtă dreptate i-aș da și oricît m-a impresionat argumentația dumnealui, consider necesar să semnalez o eroare strecurată (din păcate!) chiar în titlu.
    Din cîte știu eu, atunci cînd scrii un text serios, mai ales pe un subiect atît de grav, se recomandă titluri care sintetizează cuprinsul materialului, astfel că în cazul de față ”Arbeit macht frei!” era cel mai potrivit titlu. Știu, domnul autor știe că această formulă este cam interzisă după ce, cu ceva vreme în urmă, alți dornici de a curăța societatea de metehne nepotrivite și, mai ales, de elemente nocive, au utilizat această formulă ce proslăvește munca, la intrarea în lagărele de muncă și ... exterminare. ”Mesajul "Arbeit macht frei" a fost preluat de nazisti in 1933 din titlul unei nuvele germane si folosit de Guvernul Republicii de la Weimar in 1928 ca slogan in programul de reducere a somajului. Mesajul a fost folosit de nazisti si afisat la intrarea in lagarele de concentrare, inclusiv la Auschwitz.”(HotNews) Cu atât mai mult când faci apologia muncii organizate, scandalizat fiind de munca cu ziua, atît de nocivă progresului individual și colectiv. Dacă dumnealui, om cu viziune și experiență, nu are curajul să-și asume ideile pe care le propagă în adevărata lor adîncime, la ce ne mai putem aștepta de la această societate măcinată de cancerul lenei și al proteicelor ajutoare sociale?

   Dar eu aș merge chiar mai departe, dacă tot e să fim onești. Nu e rea ideea dumnealui cu înfometarea, pardon, tăierea ajutoarelor în diferite forme, de la cele sociale până la cele pentru încălzirea locuințelor sau a celor pentru susținerea familiei. E clar că astfel unii din cele peste 2 milioane de așa ziși cetățeni (pentru că nu pot fi numiți cetățeni aceste făpturi care nu contribuie cu NIMIC la dezvoltarea frumoasă a societății) inventariate de domnul Petreanu, vor fi nevoiți să pună osul și pe salarii mizerabile, acceptând orice fel de job-uri cu care vor fi binecuvântați de diferiți întreprinzători. Dar, așa cum zicea și dumnealui când explica metodele josnice și necivilizate de supraviețuire, ”cu un porc în spatele casei și niște găini în poiată, cu cîte o zi de muncă necalificată și neimpozitată pe ici, pe colo, și, poate, cu cîte un furtișag la nevoie, oamenii aceaștia pot supraviețui fără a fi nevoiți să muncească”. Cred că, cel puțin deocamdată, România încă nu e pregătită să meargă până acolo încât să se dea lege ca celor care exercită o muncă necalificată și neimpozitată, zilierilor și celor care nu muncesc deloc, să li se confiște porcii și orice orătanie care-i poate ajuta să supraviețuiască și să fenteze impozitarea. Deși, poate, o variantă mai soft și mai puțin evident direcționată către acele categorii care chiar ne deranjează, ar putea fi aceea de a interzice creșterea de porci și găini în afara fermelor avizate. Sau, o variantă și mai subtilă, fixarea unei limite de minim 100 de bucăți pentru cei pasionați de creșterea de porci, găini, vite ș.a. . Păi astfel până și cei care au deja joburi calificate ar fi nevoiți să-și mai ia unul și n-ar mai pierde vremea cu creșterea animalelor, o ocupație neimpozitată și care oricum pune presiune infernală pe marile ferme și crescătorii, știrbind procente bune din profit. Pe de altă parte, gândiți-vă ce sumă frumușică s-ar putea strînge din impozitarea a două job-uri pe o singură persoană. Știu, salariile sunt mărunte rău și procentul impozitat poate părea nesemnificativ, dar când înmulțești cu cîteva milioane de astfel de muncitori, se strîng ceva bani care pot merge ca subvenții pentru marii investitori, ca reduceri de taxe pentru aceștia sau la compensarea energiei ieftine dată tot acestora. 
Imagine: Laurențiu Ridiche
   De șomaj s-ar putea scăpa repede printr-o lege care să anuleze garantarea salariului minim pe economie și care să oblige toți cetățenii să accepte job-urile disponibile pe o rază de 100 de km de reședința lor. Cei care nu găsesc joburi în zona lor, să fie deportați, pardon, să fie relocați în zonele unde sunt fabrici sau investiții cu deficit de personal sau cu angajați care fac nazuri și trebuie disponibilizați ca să le fie învățătură de minte. Și ca să le mai potolim apetitul pentru înmulțire (de fapt știe toată lumea că toarnă plozi după plozi pentru ajutorul social și spirt), de ce să nu limităm acordarea alocației la maxim un copil sau să fie direct proporțională cu venitul? Soluția sterilizării celor ce trăiesc sub limita sărăciei, dacă nu s-a făcut imediat după revoluție, ca și lustrația, îmi pare cam tardivă și poate părea necivilizată în mileniul trei. Să nu mai zic că ăștia, ca și pensionarii, votează greșit! Dar asta-i altă temă!
   Îi înțeleg legitima mîhnire față de recentul incident din Botoșani unde un primar s-a inflamat tare rău și și-a dat drumul pe facebook când a remarcat că cei pe care-i păstorește refuză să accepte cele 50 de joburi puse la dispoziție de un providențial investitor, datorită salariului de numai 1000 lei și datorită navetei zilnice. Cît de insensibil trebuie să fi încît să ratezi o astfel de oportunitate de  a progresa în domeniul confecțiilor, când se știe clar că mantra rostită frenetic în orice corporație spune că ”dacă ești un angajat serios și cu inițiativă, vei fi remarcat și vei promova; poate vei cunoaște alți oameni care-ți vor împărtăși experiențe și iți vor da idei”. Ce mai, e ca într-o redacție în care discuți ultimele vorbe de duh ale lui Osho sau, mai nou, Tony Poptămaș! Dar cu brutele alea inculte și flămânde, ”care stau pe cur, în jeg, așteptând ajutorul social de la o lună la alta”, nu merge. În astfel de cazuri ar putea fi folosită jandarmeria, că tot au nevoie de antrenament și know-how pentru investițiile mai mari ce stau să vină potop peste noi ca să ne redea independenței energetice.

Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Punk Was Not Dead: Aventuri de Coteț

Prin anii nouăzeci, cînd copilăream pe la Telciu și-mi plimbam cizmele prin slotăraia de pe Valea lui Stan și Zugău, nu prea aveam habar că sunt/urmează să devin un om recent, cu atît mai mult în momentele extrem de enervante cînd mă trezeau ai mei înainte de 8, ca să duc vacile pe imașul de deasupra gării. Mai grav, habar n-aveam că o să devin punk înainte de a avea buletin și că voi realiza contribuția pe care am adus-o eu muzicii, culturii și idealului punk, doar în anii facultății, cînd eram deja plecat de multă vreme dintre dealuri și balegi. Îmi plimbam prin colb și slotăraie nu doar cizmele sau bascheții, în funcție de sezon, ci și ignoranța și entuziasmul hrănit, în primul rînd de TV-ul nostru Olt, alb negru, de pe măsuța cu mileu. Și asta se întîmpla vara, cînd la ora aia abia începeau să se încingă corturile prin Vama Veche și prelatele teraselor de pe litoralul de unde ne transmiteau seara emisiuni despre cum se distrează lumea și cum se trăiește viața din plin. Uneori mă …

Comentarii