Despre un sincer ”Arbeit macht frei!” de la Vlad Petreanu

sursa foto: pagina de media.ro

     ”Cum se preocupă cei puțini dar aleși de problemele celor mulți, naivi și, uneori, alegători!” Așa își începea meditația publicată aici cu vreo 4 ani în urmă un bun prieten. Mi-a venit în minte izbutita formulare dimineață când m-am trezit citind textul lui Vlad Petreanu prin care propunea eliminarea venitului minim garantat. Argumentația este impecabilă, logica simplistă, elementară și tăioasă precum briciul unui faimos filosof medieval pe care n-are rost să-l mai pomenesc aici. Reputat luptător în guerrilla anti-asistați social, domnul Petreanu pune reflectoarele (și le încinge!) pe o mare bubă a societății autohtone: cei care reușesc să supraviețuiască ”fără a fi nevoiți să muncească, de fapt, în mod organizat”. Sunt perfect de acord cu dumnealui și mai ales cu modul strălucit în care a descifrat tacticile de supraviețuire și (mai ales!) metodele de sabotare a economiei și progresului societății ale acestor elemente ce apasă greoi asupra bugetului și care trag în jos România celor harnici, spălați și duși la serviciu. Totuși, oricîtă dreptate i-aș da și oricît m-a impresionat argumentația dumnealui, consider necesar să semnalez o eroare strecurată (din păcate!) chiar în titlu.

    Din cîte știu eu, atunci cînd scrii un text serios, mai ales pe un subiect atît de grav, se recomandă titluri care sintetizează cuprinsul materialului, astfel că în cazul de față ”Arbeit macht frei!” era cel mai potrivit titlu. Știu, domnul autor știe că această formulă este cam interzisă după ce, cu ceva vreme în urmă, alți dornici de a curăța societatea de metehne nepotrivite și, mai ales, de elemente nocive, au utilizat această formulă ce proslăvește munca, la intrarea în lagărele de muncă și ... exterminare. ”Mesajul "Arbeit macht frei" a fost preluat de nazisti in 1933 din titlul unei nuvele germane si folosit de Guvernul Republicii de la Weimar in 1928 ca slogan in programul de reducere a somajului. Mesajul a fost folosit de nazisti si afisat la intrarea in lagarele de concentrare, inclusiv la Auschwitz.”(HotNews) Cu atât mai mult când faci apologia muncii organizate, scandalizat fiind de munca cu ziua, atît de nocivă progresului individual și colectiv. Dacă dumnealui, om cu viziune și experiență, nu are curajul să-și asume ideile pe care le propagă în adevărata lor adîncime, la ce ne mai putem aștepta de la această societate măcinată de cancerul lenei și al proteicelor ajutoare sociale?

   Dar eu aș merge chiar mai departe, dacă tot e să fim onești. Nu e rea ideea dumnealui cu înfometarea, pardon, tăierea ajutoarelor în diferite forme, de la cele sociale până la cele pentru încălzirea locuințelor sau a celor pentru susținerea familiei. E clar că astfel unii din cele peste 2 milioane de așa ziși cetățeni (pentru că nu pot fi numiți cetățeni aceste făpturi care nu contribuie cu NIMIC la dezvoltarea frumoasă a societății) inventariate de domnul Petreanu, vor fi nevoiți să pună osul și pe salarii mizerabile, acceptând orice fel de job-uri cu care vor fi binecuvântați de diferiți întreprinzători. Dar, așa cum zicea și dumnealui când explica metodele josnice și necivilizate de supraviețuire, ”cu un porc în spatele casei și niște găini în poiată, cu cîte o zi de muncă necalificată și neimpozitată pe ici, pe colo, și, poate, cu cîte un furtișag la nevoie, oamenii aceaștia pot supraviețui fără a fi nevoiți să muncească”. Cred că, cel puțin deocamdată, România încă nu e pregătită să meargă până acolo încât să se dea lege ca celor care exercită o muncă necalificată și neimpozitată, zilierilor și celor care nu muncesc deloc, să li se confiște porcii și orice orătanie care-i poate ajuta să supraviețuiască și să fenteze impozitarea. Deși, poate, o variantă mai soft și mai puțin evident direcționată către acele categorii care chiar ne deranjează, ar putea fi aceea de a interzice creșterea de porci și găini în afara fermelor avizate. Sau, o variantă și mai subtilă, fixarea unei limite de minim 100 de bucăți pentru cei pasionați de creșterea de porci, găini, vite ș.a. . Păi astfel până și cei care au deja joburi calificate ar fi nevoiți să-și mai ia unul și n-ar mai pierde vremea cu creșterea animalelor, o ocupație neimpozitată și care oricum pune presiune infernală pe marile ferme și crescătorii, știrbind procente bune din profit. Pe de altă parte, gândiți-vă ce sumă frumușică s-ar putea strînge din impozitarea a două job-uri pe o singură persoană. Știu, salariile sunt mărunte rău și procentul impozitat poate părea nesemnificativ, dar când înmulțești cu cîteva milioane de astfel de muncitori, se strîng ceva bani care pot merge ca subvenții pentru marii investitori, ca reduceri de taxe pentru aceștia sau la compensarea energiei ieftine dată tot acestora. 

Imagine: Laurențiu Ridiche

   De șomaj s-ar putea scăpa repede printr-o lege care să anuleze garantarea salariului minim pe economie și care să oblige toți cetățenii să accepte job-urile disponibile pe o rază de 100 de km de reședința lor. Cei care nu găsesc joburi în zona lor, să fie deportați, pardon, să fie relocați în zonele unde sunt fabrici sau investiții cu deficit de personal sau cu angajați care fac nazuri și trebuie disponibilizați ca să le fie învățătură de minte. Și ca să le mai potolim apetitul pentru înmulțire (de fapt știe toată lumea că toarnă plozi după plozi pentru ajutorul social și spirt), de ce să nu limităm acordarea alocației la maxim un copil sau să fie direct proporțională cu venitul? Soluția sterilizării celor ce trăiesc sub limita sărăciei, dacă nu s-a făcut imediat după revoluție, ca și lustrația, îmi pare cam tardivă și poate părea necivilizată în mileniul trei. Să nu mai zic că ăștia, ca și pensionarii, votează greșit! Dar asta-i altă temă!

   Îi înțeleg legitima mîhnire față de recentul incident din Botoșani unde un primar s-a inflamat tare rău și și-a dat drumul pe facebook când a remarcat că cei pe care-i păstorește refuză să accepte cele 50 de joburi puse la dispoziție de un providențial investitor, datorită salariului de numai 1000 lei și datorită navetei zilnice. Cît de insensibil trebuie să fi încît să ratezi o astfel de oportunitate de  a progresa în domeniul confecțiilor, când se știe clar că mantra rostită frenetic în orice corporație spune că ”dacă ești un angajat serios și cu inițiativă, vei fi remarcat și vei promova; poate vei cunoaște alți oameni care-ți vor împărtăși experiențe și iți vor da idei”. Ce mai, e ca într-o redacție în care discuți ultimele vorbe de duh ale lui Osho sau, mai nou, Tony Poptămaș! Dar cu brutele alea inculte și flămânde, ”care stau pe cur, în jeg, așteptând ajutorul social de la o lună la alta”, nu merge. În astfel de cazuri ar putea fi folosită jandarmeria, că tot au nevoie de antrenament și know-how pentru investițiile mai mari ce stau să vină potop peste noi ca să ne redea independenței energetice.