sursa foto: pagina de media.ro |
”Cum se preocupă cei
puțini dar aleși de problemele celor mulți, naivi și, uneori, alegători!” Așa
își începea meditația publicată aici cu vreo 4 ani în urmă un bun prieten. Mi-a
venit în minte izbutita formulare dimineață când m-am trezit citind textul lui Vlad Petreanu prin care propunea eliminarea venitului minim garantat. Argumentația
este impecabilă, logica simplistă, elementară și tăioasă precum briciul unui
faimos filosof medieval pe care n-are rost să-l mai pomenesc aici. Reputat
luptător în guerrilla anti-asistați social, domnul Petreanu pune reflectoarele
(și le încinge!) pe o mare bubă a societății autohtone: cei care reușesc să supraviețuiască
”fără a fi nevoiți să muncească, de fapt, în mod organizat”. Sunt perfect de
acord cu dumnealui și mai ales cu modul strălucit în care a descifrat tacticile
de supraviețuire și (mai ales!) metodele de sabotare a economiei și progresului
societății ale acestor elemente ce apasă greoi asupra bugetului și care trag în
jos România celor harnici, spălați și duși la serviciu. Totuși, oricîtă
dreptate i-aș da și oricît m-a impresionat argumentația dumnealui, consider
necesar să semnalez o eroare strecurată (din păcate!) chiar în titlu.
Din cîte știu eu, atunci
cînd scrii un text serios, mai ales pe un subiect atît de grav, se recomandă
titluri care sintetizează cuprinsul materialului, astfel că în cazul de față ”Arbeit
macht frei!” era cel mai potrivit titlu. Știu, domnul autor știe că această
formulă este cam interzisă după ce, cu ceva vreme în urmă, alți dornici de a
curăța societatea de metehne nepotrivite și, mai ales, de elemente nocive, au
utilizat această formulă ce proslăvește munca, la intrarea în lagărele de muncă
și ... exterminare. ”Mesajul
"Arbeit macht frei" a fost preluat de nazisti in 1933 din titlul unei
nuvele germane si folosit de Guvernul Republicii de la Weimar in 1928 ca slogan
in programul de reducere a somajului. Mesajul a fost folosit de nazisti si
afisat la intrarea in lagarele de concentrare, inclusiv la Auschwitz.”(HotNews)
Cu atât mai mult când faci apologia muncii organizate, scandalizat fiind de
munca cu ziua, atît de nocivă progresului individual și colectiv. Dacă
dumnealui, om cu viziune și experiență, nu are curajul să-și asume ideile pe
care le propagă în adevărata lor adîncime, la ce ne mai putem aștepta de la
această societate măcinată de cancerul lenei și al proteicelor ajutoare
sociale?
Dar eu aș merge chiar mai departe, dacă tot e să fim onești. Nu e rea
ideea dumnealui cu înfometarea, pardon, tăierea ajutoarelor în diferite forme,
de la cele sociale până la cele pentru încălzirea locuințelor sau a celor
pentru susținerea familiei. E clar că astfel unii din cele peste 2 milioane de
așa ziși cetățeni (pentru că nu pot fi numiți cetățeni aceste făpturi care nu
contribuie cu NIMIC la dezvoltarea frumoasă a societății) inventariate de
domnul Petreanu, vor fi nevoiți să pună osul și pe salarii mizerabile,
acceptând orice fel de job-uri cu care vor fi binecuvântați de diferiți
întreprinzători. Dar, așa cum zicea și dumnealui când explica metodele josnice
și necivilizate de supraviețuire, ”cu un porc în spatele casei și niște găini
în poiată, cu cîte o zi de muncă necalificată și neimpozitată pe ici, pe colo,
și, poate, cu cîte un furtișag la nevoie, oamenii aceaștia pot supraviețui fără
a fi nevoiți să muncească”. Cred că, cel puțin deocamdată, România încă nu e
pregătită să meargă până acolo încât să se dea lege ca celor care exercită o
muncă necalificată și neimpozitată, zilierilor și celor care nu muncesc deloc,
să li se confiște porcii și orice orătanie care-i poate ajuta să
supraviețuiască și să fenteze impozitarea. Deși, poate, o variantă mai soft și
mai puțin evident direcționată către acele categorii care chiar ne deranjează,
ar putea fi aceea de a interzice creșterea de porci și găini în afara fermelor
avizate. Sau, o variantă și mai subtilă, fixarea unei limite de minim 100 de
bucăți pentru cei pasionați de creșterea de porci, găini, vite ș.a. . Păi
astfel până și cei care au deja joburi calificate ar fi nevoiți să-și mai ia
unul și n-ar mai pierde vremea cu creșterea animalelor, o ocupație neimpozitată
și care oricum pune presiune infernală pe marile ferme și crescătorii, știrbind
procente bune din profit. Pe de altă parte, gândiți-vă ce sumă frumușică s-ar putea strînge din impozitarea a două job-uri pe o singură persoană. Știu, salariile sunt mărunte rău și procentul impozitat poate părea nesemnificativ, dar când înmulțești cu cîteva milioane de astfel de muncitori, se strîng ceva bani care pot merge ca subvenții pentru marii investitori, ca reduceri de taxe pentru aceștia sau la compensarea energiei ieftine dată tot acestora.
Imagine: Laurențiu Ridiche |
De șomaj s-ar putea scăpa repede printr-o lege care să anuleze
garantarea salariului minim pe economie și care să oblige toți cetățenii să
accepte job-urile disponibile pe o rază de 100 de km de reședința lor. Cei care
nu găsesc joburi în zona lor, să fie deportați, pardon, să fie relocați în zonele
unde sunt fabrici sau investiții cu deficit de personal sau cu angajați care
fac nazuri și trebuie disponibilizați ca să le fie învățătură de minte. Și ca
să le mai potolim apetitul pentru înmulțire (de fapt știe toată lumea că toarnă
plozi după plozi pentru ajutorul social și spirt), de ce să nu limităm
acordarea alocației la maxim un copil sau să fie direct proporțională cu
venitul? Soluția sterilizării celor ce trăiesc sub limita sărăciei, dacă nu s-a
făcut imediat după revoluție, ca și lustrația, îmi pare cam tardivă și poate
părea necivilizată în mileniul trei. Să nu mai zic că ăștia, ca și pensionarii,
votează greșit! Dar asta-i altă temă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu