Treceți la conținutul principal

28 iunie 1914. A fost sau n-a fost? - Dávid Petruţ

         Se fac 100 de ani de la moartea în condiții demne de un suicid pus la cale cu meticulozitate a arhiducelui Franz Ferdinand și a ducesei Sofia pe străzile din Sarajevo. Relația tensionată dintre Serbia și Monarhia Austro-Ungară, respectiv valul de atentate sârbești la adresa oficialilor Imperiului din anii precedenți ar fi trebuit să fie ofere motive serioase de precauție. Chiar și după atentatul cu grenadă eșuat din aceeași zi, cuplul imperial și-a continuat vizita, oferind asasinilor șansa unei revanșe nesperate. În mod tradițional, evenimentul din Sarajevo este văzut ca motivul direct, mai precis detonatorul, izbucnirii marelui război, deși în ultima perioadă accentul a fost mutat pe cauzele structurale ale războiului și mai ales pe antagonismul ireconciliabil dintre cele două blocuri de putere. Dacă e să-i dăm crezare scriitorului francez Michel Tournier (Regele arinilor, 1970) în aceeași zi a avut loc tentativa de asasinare a lui Grigori Rasputin într-un orășel din Siberia de către o femeie recrutată de un grup de politicieni naționaliști ruși. Cuțitul femeii nu și-a atins scopul, călugărul supraviețuind în mod miraculos. Evenimentul a fost însă de-ajuns pentru a-l imobiliza la pat câteva săptămâni bune pe Rasputin, ținându-l departe de curtea regală în această perioadă crucială. Se pre că Rasputin era cel mai fervent oponent al războiului din anturajul țarului, iar prezența lui l-ar fi putut eventual împiedica pe țar să emită ordinul de mobilizare, pe 30 iulie. Această acțiune a Rusiei a oferit Kaiserreichului un temei pentru a declara război, astfel un conflict, până atunci bilateral dintre Austro-Ungaria și Serbia a angrenat în scurt timp toate puterile majore ale Europei. Dacă ne gândim că arhiducele Franz Ferdinand era de asemenea unul din oponenții războiului, întreaga poveste are parcă aspect de Final Destination.

         Ideea inevitabilității războiului explicată printr-un sistem guvernat de raporturi de cauzalitate este unul din temele centrale ale ultimei producții marca Lucian Boia: Primul război mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări (2014). Această interpretare „fatalistă” a evenimentelor pornește de la ideea că echilibrul existent până în momentul respectiv dintre marile puteri nu a mai putut fi susținut, iar invariabil războiul s-ar fi declanșat până la urmă. La acest fapt ar fi contribuit în mod decisiv și o atmosferă generală care era devotată soluției războiului. Lucian Boia arată că această percepție unilaterală ignoră total faptul că în ultimul deceniu și jumătate dinaintea momentului 1914 mecanismele diplomatice de evitare a conflictului generalizat au funcționat aproape perfect, în ambele tabere. În condițiile acestea putem vorbi oare de o tendință războinică colectivă? De fapt interpretările bazate pe conceptul de cauzalitate se sprijină pe o izolare și o combinare arbitrară de cauze care se potrivesc cu un tip de discurs sau altul. Să admitem totuși că deslușirea mecanismelor istoriei nu este atât de simplă și nu dispune de o metodă universală. Complexitate nesfârșită a interacțiunilor istorice, de care vorbește Boia nu se pot, și nu vor putea fi cuprinse niciodată într-o formulă matematică. Șirul de războaie cu potențial catastrofal, evitate în ultima clipă este probabil la fel de lung ca și cel al războaielor care s-au și derulat. Oare dacă criza nucleară americano-sovietică din anii ‘60 s-ar fi transformat într-un al treilea război mondial nu am fi spus că „nu se putea evita” sau că „situația internațională a fost imposibil de detensionat”? Acesta este și chintesența discursului legat de declanșarea primului război mondial. Din acest punct de vedere atentatul probabil că a cântărit mai mult în ecuația război-pace decât se crede la ora actuală, dar mai ales prin combinația nefericită a reacțiilor care au urmat și care au scăpat de sub control. Se întâmplă ca istoria, ca și viața de altfel, să ne joace câte o festă din când în când, iar din păcate această situație nu se va schimba prea curând.

Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Punk Was Not Dead: Aventuri de Coteț

Prin anii nouăzeci, cînd copilăream pe la Telciu și-mi plimbam cizmele prin slotăraia de pe Valea lui Stan și Zugău, nu prea aveam habar că sunt/urmează să devin un om recent, cu atît mai mult în momentele extrem de enervante cînd mă trezeau ai mei înainte de 8, ca să duc vacile pe imașul de deasupra gării. Mai grav, habar n-aveam că o să devin punk înainte de a avea buletin și că voi realiza contribuția pe care am adus-o eu muzicii, culturii și idealului punk, doar în anii facultății, cînd eram deja plecat de multă vreme dintre dealuri și balegi. Îmi plimbam prin colb și slotăraie nu doar cizmele sau bascheții, în funcție de sezon, ci și ignoranța și entuziasmul hrănit, în primul rînd de TV-ul nostru Olt, alb negru, de pe măsuța cu mileu. Și asta se întîmpla vara, cînd la ora aia abia începeau să se încingă corturile prin Vama Veche și prelatele teraselor de pe litoralul de unde ne transmiteau seara emisiuni despre cum se distrează lumea și cum se trăiește viața din plin. Uneori mă …

Comentarii