Treceți la conținutul principal

Liviu Andrei a dat lovitura!

sursa foto: http://literaturadecutit.wordpress.com/


Liviu Andrei e un scriitor mediocru, cu ambiții de Henry Miller local, prizonier al unui trend literar care caută să suplinească lipsa de talent și imaginație printr-o aglomerare de limbaj ”direct”. De ani buni se chinuie să-și împingă notorietatea dincolo de urbea natală și de câteva zone under-underground ale mediilor literare online. Face eforturi consistente și concertate de a șoca, de a stârni cititorii să depășească primele fraze ale prozelor încropite cu zel și furie. A inaugurat, ca orice prozator ambițios și anti-sistem, până și un ”curent literar” propriu, un gen îngust în interiorul căruia se zorește să producă rânduri grele, împroșcând simultan și haotic în cât mai multe direcții posibile. Se cheamă ”literatura de cuțit”, adică tăioasă și aspră ca un brici cu care vrea să radă odată cu barba și beregata altor salahori și maiștrii de pe întinsele șantiere de proză ale patriei. Vizibilitate nu se poate spune că n-a obținut dacă luăm în calcul faptul că a fost izgonit de pe câteva rețele literare de către administratorii, tehnicienii și paznicii acelor platforme online.
E mânios rău de tot și furia lui dezorganizată și extrem de intensă răzbate din majoritatea rândurilor tastate de dumnealui, atât prin limbajul buruienos care-i vine ca o mânușă, cât și prin grosolăniile facile prin care-și acoperă cultura precară și orizontul intelectual întunecos și sec. Recunosc, personal n-am reușit să ingurgitez mai mult de câteva pagini din creațiile pe care le distribuia cu generozitate pe rețelele de socializare și prin grupurile literare de pe facebook. Și nu că nu mi-ar fi plăcut Henry Miller, Louis Ferdinand Céline sau Philip Roth, dar ceea ce rezulta din eforturile sale scriitoricești păreau simple dezacorduri violonistice ale unui afon. Ba chiar foarte stridente și de un atonalism involuntar și greoi. Am renunțat rapid și am început să-l ignor cu îngăduință și înțelegere. Întotdeauna am apreciat eforturile oamenilor și am avut o minimă reverență față de ambițiile literare și artistice ale semenilor, mai mult sau mai puțin talentați. Dacă ei se simt bine și cred în ceea ce fac de ce să n-aibă și ei o zgură unde să bată mingea, fie ea și spartă? Dar tot n-am scăpat de el și de efuziunile sale tot mai zgomotoase și mai repetitive. M-am trezit cu o cerere de prietenie pe facebook. De regulă acord credit oricărui străin care-mi bate la poarta facebook-ului în numele prieteniei. Dacă am lista plină de prieteni de 12-15 ani de pe Valea lui Stan, de ce să n-aibă și el loc în generoasa și haotica ogradă a prieteniei virtuale? După care m-am trezit cu cereri de prietenie sau recomandări de împrietenire de pe conturi cu titulatura Liviu Andrei II sau chiar VII. Era deja prea mult și-mi mirosea a dedublare, a strategie inutil de descifrat, așa că am rămas în stand by.

Liniștea s-a reașternut în cronologia mea până într-o zi când dinspre diferite publicații online, de nivele cât se poate de variate, m-am trezit cu un text ”viral” semnat cu furie de tăiosul prozator caracalean. Evident că l-am citit cu curiozitate, ba am tras o uitătură și la lăturile care ocupau spațiul alocat comentariilor. Atunci am înțeles că Liviu Andrei (II, III, VII sau toți la un loc) a dat lovitura. Rețeta era simplă, deși cred că urmează unor încercări similare. N-are rost să reiau fragmente sau ”idei” aici. Cunoașteți textul în cauză, în care autorul menționat, urmând cu împleticeală modelul unui manifest semnat de un publicist transilvănean, își proclamă ura, disprețul și furia împotriva unei provincii autohtone și a populației sale pestrițe. Totul asortat cu nelipsitele obsesii anti-conspiraționiste, maghiarofobe bla, bla. O comparație cu manifestul semnat în anii 90 de Sabin Gherman este cât se poate de forțată, atât la nivelul formulării, argumentării și ideilor conținute, cât și la nivel stilistic. Poate doar zgomotul și rumoarea provocate pot fi considerate ca fiind asemănătoare. Dar i-a ieșit. Liviu Andrei a reușit să spargă chinuitoarea carapace a semi-anonimatului și a devenit pentru câteva zile, săptămâni, un nume aflat pe buzele multor conaționali. A explodat ca faimă asemeni multor fotbaliști născuți talent și morți speranță. Nu contează că a fost împroșcat, mulți cititori revoltați sau dezgustați fiind prizonieri aceleiași logici înguste care bântuie și mintea autorului incriminat. Lumea a auzit de el. Pun pariu că mulți au început să se documenteze, fie și superficial, în legătură cu activitatea sa anterioară. Probabil unii, încântați de erupția sa scriitoricească, vor începe să-i caute scrierile, măcar pentru o răsfoire grabnică. Alții, ofensați de același text, caută să-l scarmene la biografie dorind să probeze nulitatea sa. Indiferent de motivație, traficul spre zonele internautice unde-și depune scrierile, a sporit considerabil. Pozele sale de facebook adună view-uri după view-uri și, foarte probabil, înjurături grozave din care-și poate extrage sintagme și idei pentru viitoarele sale creații. Chipul său dobândește familiaritate și mass-media își apleacă generoasa și setoasa ureche spre chinurile și zvârcolirile încă unu-i prozator greu de înțeles și digerat.
Drept urmare, ca semnatar al acestor rânduri nu pot decât să-l felicit pentru această izbândă care sper să-i folosească. Sunt sigur că exemplul său va inspira și alți posesori de tastatură terorizați de muza creației și, mai ales, de obsesia faimei. Doar că există riscul ca acest culoar al scandalagiilor cu ambiții literare să se aglomereze într-atât încât să degenereze într-o pseudo-mineriadă a subteranului scriitoricesc.

Comentarii

  1. el e mediocru si voi sunteti mai buni? rog raspuns! (dujmanooshilooor, invidiooooshilooor! zboaraaa milioaneleee nanana nana nananaaaa)

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu-i greu de inteles ca Liviu Andrei a aparut ca reactie la dejectiile lui Sabin Gherman.Unde-i pomenit ipochimenul(SG)in articolul domniei voastre?.Sunt multumit ca nu v-am trimis o cerere de prietenie.Arhisuficienta romaneasca ma dezgusta.Ca plugar-plugar va mai intreb:ce culturi aveti domniile voastre la Bontida?.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa o fi, însă la vreo zece ani distanță. Legat de culturile bonțidene, culturile agricole sunt tot mai înfloritoare aici la umbra castelului. Multă sănătate vă doresc!

      Ștergere
    2. Multumesc,pt.raspuns.Sunt intrigat,un pic,cum naiba infloresc culturile la umbra.Sper ca baietii de la "Cenzurat"va urmaresc activitatea.Castigat ridendo mores.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Omul Nou Ardelean

De ce transilvănismul e o ideologie la fel de toxică și de penibilă precum naționalismul pe care, cică, îl combate în numele unei solidarități supranaționale și multiculturale? Sau în ce constă superioritatea Omului Nou Ardelean?
        Am avut o perioadă în care am cochetat cu ideile transilvaniste, ca formă de contracarare a funarismului și naționalismului de hazna ce scotea din sărite orice om de bun-simț. Îmi cădea bine ideea de asumare a diferențelor regionale și locale existente (însă nu în termeni de superioritate) și a bogăției culturale presupuse de secole de conviețuire multietnică și multiconfesională. Am citit texte faine scrise de transilvaniști de ieri și de azi, am purtat discuții din care am aflat multe despre Transilvania și popoarele sale și în continuare urmăresc cu drag poveștile multor oameni și rămîn un suporter al diversității, multiculturalismului, csardașului și mă scot din sărite răsuflatele povești naționaliste despre neamuri și misiunile lor. Însă, deși am …

Comentarii