Treceți la conținutul principal

Mîndruţă, ţiganii şi valorile sociale ale lumii capitaliste



Vineri seara 12 indivizi mascaţi au răpit, sechestrat şi bătut un ţigan de 16 ani în Pierrefitte-sur-Seine (undeva la nord de Paris) după care l-au abandonat inconştient într-un cărucior de supermarket în apropierea locuinţei improvizate din faţa căreia fusese luat pe sus de la bun început. Câteva meridiane mai la est un conaţional al victimei, editorialistul Lucian Mîndruţă, comenta incidentul în termenii următori:



"Pentru adolescentul recidivist de etnie roma batut in Franta de o gloata care il banuia ca furase dintr-un apartament, cred ca trebuie sa punem cateva intrebari. Nu lui, ci parintilor si liderilor comunitatii rome:

Ce ati facut ca el sa nu fure?

Ce educatie i-ati dat? Ce i-ati spus cand a furat prima oara (da, bietul de el e recidivist la 16 ani)?

Ce modèle sociale are? Ce muzica asculta? Ce spuneau versurile manelelor lui favorite? Ce carte facuse? De ce putina? De ce deloc? Ce valori culturale a primit de acasa? Din comunitate?

Cand i-a spus un bulibasa ca furtul e un pacat? Cand i-a spus un membru respectat al comunitatii lui ca e mai bine sa mori de foame decat sa pui mana?

Pentru ca daca e sa vorbim despre integrare, cred ca trebuie sa incepem prin a defini si a explica societatea in care romii vor sa se intregreze. Regulile ei. Asteptarile ei de la viata celui care vrea sa intre in civilizatie.
Alminteri, avem inca un baiat in spital si o intreaga comunitate care se va grabi sa caute vina mereu in alta parte, fara sa arunce o singura privire in interior!"


    Având în vedere intensa lui activitate pe facebook, este evident că Mîndruţă n-a pus mâna pe AKM-ul său de la unitatea 1849 din Ploieşti şi nici nu s-a dus să se bată cu ruşii invadatori în Crimea, aşa cum ne anunţa acum câteva luni într-o notă publică. Şi foarte rău a făcut! O dată pentru că ucrainieii kievieni au mare nevoie de un scelerat est-european pasionat de Rambo III şi apoi pentru că ne-ar fi scutit pe noi ceilaţi de opiniile sale toxice. Cea citată aici este doar una dintre ele. Altele privesc valul de simpatie pro-rusă pe care acest „formator de opinie” l-a mirosit în protestul românilor care se împotriveau bastoanelor jandarmereşti tăbărâte fără discriminare asupra locuitorilor din Pungeşti.
    Dar să nu deviem de la subiect. Fără să fi citit vreodată vreun rând din lucrările lui Charles Murray, Mândruţă recită conştiincios mantra comentatorilor de dreapta care explică comportamentul infracţional prin prisma unor lipsuri la nivel individului. Acestea nu sunt nimic altceva decât mult lăudatele valori sociale ale lumii capitaliste. Cum ar putea un individ să reziste tentaţiei furtului sau violenţei dacă nu beneficiază de o viaţă de familie sănătoasă? Dacă părinţii săi sunt divorţaţi? Dacă nu merge la biserică ca să-şi primească doza de etică creştină? Dacă abandonează şcoala? Dacă nu caută să se angajeze ca să interiorizeze o etică a muncii? Dacă se droghează? Dacă ascultă o muzică instigatoare la comportament anti-social sau urmăreşte filmele decadente ale occidentului hollywoodian? Cum altfel?
    Par întrebări de bun simţ, doar că e o mică chichiţă la mijloc. Bunul simţ, aşa cum bine sublinia Anthony Giddens, nu e de ajuns pentru a înţelege şi a decoda viaţa şi societatea, darămite pentru a emite teorii totalizatoare precum cele adoptate inconştient de Mîndruţă de la fârtatul său într-ale ideologiei, numitul Charles Murray. Ideile acestora n-au nicio bază documentară, nu se reazămă deloc pe cunoaşterea adecvată a nevoilor şi aspiraţiilor acestor underclassmen şi ale „comunităţii” lor.1 Când oare a coborât Mîndruţă în canalele din preajma Gării de Nord bântuite de Bruce Lee şi de aurolacii săi, asemenea jurnalistului Radu Ciorniciuc, ca să vadă că valorile sociale ale lumii capitaliste sunt prezente acolo ca oriunde altundeva? Când oare a interacţionat Mîndruţă cu vreunul dintre aceşti cerşetori cu cazier, dincolo de privirea nepăsătoare pe care le-o aruncă de fiecare dată la semafor când răsar ca potârnichile pe sub geamurile SUV-ului său, emblemă a statutului de care se bucură? Când oare va fi sacrificat Mîndruţă o punguţă cu cartofi prăjiţi de la McDonalds (pe care se mândreşte că-i consumă periodic împreună cu copii săi!) ca s-o ofere ţigănuşului înfometat care se holbează de după gardul restaurantului la tava abundenţei de pe masa lui? Şi de ce ar face-o? Că până la urmă nu-i hrăneşte foamea, ci lenea!
    Să nu vă închipuiţi că Darius, ţiganul de 16 ani linşat în Franţa, s-a gândit vreodată cu seriozitate că job-ul lui de vis nu este altul decât acela de tâlhar profesionist sau spărgător de case. Să nu credeţi că bulibaşa lui nu i-a spus că furtul e un „păcat”, ba mai mult un delict, că „păcat” este probabil acea categorie neo-conservatoare în care Mîndruţă include infracţiunile. Să nu credeţi că atunci când a furat prima dată, Darius nu va fi simţit că face ceva rău. Să nu vă închipuiţi că atunci când va fi dorit să deschidă un manual şcolar (dacă şi l-a permis vreodată?), acelaşi Darius se va fi bucurat de căldură centrală iarna, curent electric seara sau măcar de răbdarea părintească în locul bătaii administrate sistematic de un tată alcoolic. Să nu vă imaginaţi că dacă copilul ăsta asculta manele, aşa cum işi inchipuie prejudicios (prejudicios de rasist!) Lucian Mîndruţă (de altfel aşa cum face marea majoritate a populaţiei României fără a pica în patima infracţionalităţii!) înseamnă automat că sistemul său de valori excludea o educaţie sănătoasă, o familie fericită şi-un dejun în ziua de salariu la McDonalds vizavi de familia Mîndruţă. Şi mai ales, să nu credeţi că printre modelele sociale ale lui Darius nu se află şi preferatul lui Mîndruţă, anume Rambo III!
    Sau poate mă înşel şi grila de întrebări pe care o adresează Lucian Mîndruţă „părinţilor şi liderilor comunitatii rome” este îndreptăţită şi deci valabilă întregii societăţii. Iar dacă e aşa, atunci înseamnă că ea se aplică şi celor doisprezece indivizi, presupuşi tineri albi, educaţi în spiritul valorilor sociale ale lumii capitaliste, care l-au stâlcit pe Darius în bătaie. Întreb deci comunitatea occidentală: Ce educaţie le-aţi dat? Ce li s-a spus când au linşat prima dată un ţigan? Ce modele sociale au? Ce muzică ascultă? Ce valori culturale au primit de acasă? Cand le-a spus un bulibaşă că linşatul e un pacat? (tre' să fi avut şi ăştia un bulibaşă că erau destul de organizaţi când l-au răpit pe Darius!) Când le-a spus un membru respectat al comunităţii lor că e mai bine să fii tolerant şi înţelegător cu semenii tăi decât să linşezi?

1Vezi o privire critică avizată la Simon Hallsworth, Street Crime (Cullompton: Willan, 2005), 224 p.

Comentarii

  1. Extrem de trista povestea, iar insinuarile domnului Mandruta de rea-credinta. Insa concluzia dumneavoastra vine tot dintr-o prejudecata. Grupul care l-a linsat pe baiat nu e in niciun caz un grup de "tineri albi", "educati in spiritul valorilor sociale ale lumii capitaliste", ci un grup din acel cartier, unul dintre cele mai sarace din suburbiile Parisului (un cartier de locuinte sociale) cel mai probabil un grup de tineri imigranti sau copii de imigranti si alti francezi saraci. Intamplarea a fost investita cu incarcatura politica, insa intr-un sens gresit dupa parerea mea.

    http://www.lemonde.fr/societe/article/2014/06/18/a-la-cite-des-poetes-on-est-condamnes-a-se-faire-justice-nous-memes_4440375_3224.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. M-am gândit că s-ar putea să fie aşa cu zici tu, deşi nu reuşisem să găsesc informaţia. De aceea am şi scris "presupuşi" tineri albi, educaţi în spiritul valorilor sociale ale lumii capitaliste. Dar asta nu schimbă cu nimic povestea, pentru ceea ce încearcă Mîndruţă şi alţii e să instrumentalizeze cazul, ca şi cum chiar nişte "tineri albi", reprezentând occidentul amorf care ne urăşte din motive, cred ei, întemeiate, l-ar fi bătut pe Darius. Dar esenţa rămâne neschimbată pentru că ştim atâţia tineri (sau inivizi de orice vârstă) albi şi educaţi în spiritul valorilor sociale capitaliste care comit infracţiuni la fel de grave sau mai grave decât ţiganii. Şi nu trebuie să ne gândim doar la ai noştri Ioan Niculae sau Adrian Năstase, ci putem alege orice alt costumat de pe Wall Street care a pus umărul la declanşarea ultimei crize financiare.

      Ștergere
    2. Năstase, Voicu, Duicu, Fenechiu, Oprișan, Becali, Apostu, Mischie, et alii erau și ei albi, ba chiar și educați; dar ce zic, cei mai mulți chiar cu doftorate finalizate. și simultan infractori ordinari. hoți. de milioane de coco, nu de portofele, smartfoane, brice și carice...
      De ce nu îi întreabă Căcuță ăsta pe ei și pe politrucii din partidele lor, mânjiți de același rahat: ”Ce ati facut ca el sa nu fure?”, ”Ce i-ati spus cand a furat prima oara?”, ”Ce modèle sociale are?”, ”Ce valori culturale a primit de acasa? Din comunitate?”, ”Ce valori culturale a primit DIN PARTID?”, ”CE I-A ZIS ȘEFUL SĂU DIN PARTID CÂND A FURAT PRIMA DATĂ DIN FONDURILE DESTINATE INTEGRĂRII RROMILOR?”.
      T.O.A.T.E. P.A.R.T.I.D.E.L.E. --- A.C.E.E.A.Ș.I. M.I.Z.E.R.I.E.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Omul Nou Ardelean

De ce transilvănismul e o ideologie la fel de toxică și de penibilă precum naționalismul pe care, cică, îl combate în numele unei solidarități supranaționale și multiculturale? Sau în ce constă superioritatea Omului Nou Ardelean?
        Am avut o perioadă în care am cochetat cu ideile transilvaniste, ca formă de contracarare a funarismului și naționalismului de hazna ce scotea din sărite orice om de bun-simț. Îmi cădea bine ideea de asumare a diferențelor regionale și locale existente (însă nu în termeni de superioritate) și a bogăției culturale presupuse de secole de conviețuire multietnică și multiconfesională. Am citit texte faine scrise de transilvaniști de ieri și de azi, am purtat discuții din care am aflat multe despre Transilvania și popoarele sale și în continuare urmăresc cu drag poveștile multor oameni și rămîn un suporter al diversității, multiculturalismului, csardașului și mă scot din sărite răsuflatele povești naționaliste despre neamuri și misiunile lor. Însă, deși am …

Comentarii