Fragmente inedite din jurnalul filozofic becalian de călătorie dus-întors al lui Szakáts István

Vineri, 7 iunie 2013

Viață monotonă. Nu mi se întâmplă nimic. Aș vrea să provoc divinitatea.

Sâmbătă, 8 iunie 2013

A plouat toată ziua. Mă preocupă ideea unei călătorii. Totul a început de la o idee cu sâmbure filozofic, pe care mi-a declanșat-o proverbul: Cel ce călătorește departe, multe știe. Am găsit fraza asta când citeam invers psaltirea. Revelație.

Duminică, 9 iunie 2013

M-am hotărât să plec. Călătorie Păltiniș-Rahova. Meditat toată ziua la potențialitatea inițiatică a călătoriei mele. Cavalerească decizie. Apoi, o mică dispută ideologică cu S. B. pe tema unui proverb bolivarez.

Luni, 10 iunie 2013

Nu am inspirație.

Marți, 11 iunie 2013

Pregătit toată ziua bagajele.

Miercuri, 12 iunie 2013

K. M. nu a vrut să vină cu mine. Mi-am zis cu ghilimele nu lăsa pe mâine ce poți face azi, am închis ghilimelele, am luat-o pe Java cu mine, o tânără de 25 de ani și 152 de cm. Cu ea plimbările sunt eficiente ca după o rugăciune-plecăciune spre Mecca. O părăsesc mereu în gară, la intrarea în părculeț, pentru că e obositor să merg cu ea atâta drum și, vorba aia, ghilimele, buturuga mică răstoarnă carul mare. Așa că, pe tren, din Miercurea-Ciuc, m-am afundat în locul 54, vagon 2, clasa cu soț, fără cușetă, fără cușer, fără cusur. Singurătatea mea e brățară de aur, declanșatoare de mici meditații filozofice.

Sunt un om profund. Sunt un om profund, credincios, Sunt un om profund, credincios, călător dus-întors. Prefer să călătoresc cu trenul, neînsoțit. Ca de fiecare dată, îmi iau agenda în rucsac și, când încep să văd ascuțimile munților, îmi vin idei filozofice în minte pe care pot să le exprim doar prin proverbe. Spațiul mioritic mă inspiră. După mine, zicătorile sunt cea mai valoroasă moștenire de la strămoșii noștri, dacii și hunii. Ele esențializează informația filozofică și fac un fel de rezumat al ideilor tari din istoria lumii. În plus, au o mare aplicabilitate. Păi, când mă gândesc că cine se scoală de dimineață departe ajunge, eu rostesc chiar o profeție: m-am trezit de foarte de dimineață și voi ajunge departe, la Rahova, via București Nord. Proverbele sunt abstracte și practice în același timp. Ele sunt esența românismului. Ne arată finețea gândirii românești, genialitatea și credința poporului nostru. Cine se grăbeşte, curând osteneşte, sună un proverb desprins parcă dintr-o baladă populară, anonimă și rimată, ca un cântec de mioară care își elogiază baciul, blândul ei păstor.

S-a făcut întuneric în compartiment, iar cucoana din stânga mea vrea să doarmă, așa că a închis lumina. Scriu acum la lumina de veghe din plafon, ochii mi se fac de felină, dar miopia îmi trage jaluzelele, îmi frec privirea de palmele murdare, pagina din agendă se înverzește, trebuie să închei. Mâine am să scriu mai devreme, să nu mă mai prindă noaptea. Până atunci am să îmi odihnesc ochii, scriitura și mintea. Nu poți fi filozof toată ziua, cum nici nu poți călători o viață întreagă, îmi spune adesea K. M.