Treceți la conținutul principal

La Cluj se aplică Soluţia Finală în cazul doctoranzilor


Biblioteca Albertina Leipzig



           Sfârşitul lumii continuă pentru doctoranzii clujeni (cel puţin cei de la UBB) după cum se poate observa din misiva de Crăciun expediată de către echipa de management a proiectului POSDRU.

Stimati doctoranzi bursieri POSDRU,
In urma deciziei Rectoratului Universitatii Babes-Bolyai va aducem la cunostinta ca plata burselor restante aferente lunilor septembrie si octombrie 2012 nu se va realiza nici in aceasta luna (decembrie 2012).
Studentii doctoranzi care se afla in mobilitate si care nu isi mai pot sustine din punct de vedere financiar sederea in afara tarii sunt sfatuiti sa revina in tara cu incepere de la 01 ianuarie 2013. In cazul in care situatia financiara a Universitatii nu va permite reluarea platii burselor POSDRU, echipa de management va propune conducerii UBB un moratoriu privind clauza contractuala din contractul de studii doctorale cu bursa POSDRU referitoare la obligativitatea efectuarii stagiului de cercetare de 6 luni de zile intr-o tara membra UE, alta decat Romania.

        Unii doctoranzi răutăcioşi, răi de gură şi incapabili să înţeleagă dificultăţile prin care trece constant şi consecvent Universitatea, au cârtit de îndată spunând sus şi tare, pe la colţuri, că încă nu s-au deprins cu viziunea ascetică specifică cercetării napocense. Însă, deşi vestea aplicării Soluţiei Finale a stârnit înjurături şi blesteme aprige, nu se poate vorbi de organizarea vreunei răscoale spontane. Poate ar fi mai bine să privească partea plină a paharului de cucută, anume faptul că diriguitorii finanţelor universitare au avut înţelepciunea şi omenia să informeze eremiţii înainte de Crăciun şi nu după. Este o diferenţă extrem de mare pentru cel care reuşeşte, în pofida tentaţilor culinare şi a fricii de creditori, să-şi păstreze judecata limpede. Există alternative solide: ajunatul, colindatul şi umblatul cu popa cu crucea. Acestea pot aduce câştiguri considerabile celor care reuşesc să-şi învingă reţinerile şi comoditatea. Uitaţi aici câteva sugestii concrete:

1.      Doctoranzii se pot organiza în grupuri de “colindători din Moldova” şi pot umbla chiar de mâine la colindat printre blocurile clujene şi nu numai. Se poate colinda pe tren, prin autobuze, cu puţin tupeu şi un dram de noroc, chiar şi în unele localuri. Gama e variată în acest sens : capră, turcă, urs etc. Cu un program riguros se poate câştiga 2-3 sute de lei de căciulă pe zi. Foarte important: se recomandă ca un doctorand să bată doba continuu spre a acoperi sunetele obraznice emise de stomac pentru a nu cauza neplăceri boierilor care le-au deschis uşile.
2.      Banda lui Bujor : grup de trei doctoranzi care execută o scenetă scurtă despre păţaniile unui haiduc autohton. Poate fi privită şi ca o critică a banditismului social.
3.      Irozii. Aici e loc pentru mai mulţi şi, dacă doctoranzii reuşesc să dea 2-3 reprezentaţii în ceva biserici în zilele de Crăciun, creându-se astfel posibilitatea de a stârni mila unor mase largi de dreptcredincioşi şi astfel pot scoate chiar o sumă frumuşică.
4.      Pluguşorul : extrem de popular şi de simplu, permite intrarea în multe locuinţe, ceea ce automat implică o sumă sporită de bani. 
Ceată de doctoranzi la urat

         La acestea se adaugă câteva amănunte de căpătâi : se pot scuti numeroase mese pentru că «  la tătă casa-i lumină, la tăt omu-i masa plină », aşa că doctoranzii au toate şansele să fie poftiţi la masă şi să mai capete şi ceva merinde de drum. Şi cum e iarnă, mâncarea nu se strică degrabă.  Pentru cei cutezători, o direcţie esenţială de colindare ar trebui să o reprezinte locuinţele cadrelor universitare şi ale lucrătorilor la agie, care, în acest context, cu siguranţă vor face diferenţa între un colindător de rând şi unul cu studii superioare.
           Pentru cei plecaţi în mobilitate, în special cei din Paris, secretul e metroul. Colindatul la metrou poate aduce câştiguri nebănuite. E clar că cei care ştiu cânta la un instrument au avantaje sporite faţă de ceilalţi, aşa că nu se poate pune problema unei comunităţi a egalilor în sânul colindătorilor doctoranzi. Cei care sunt mai sfioşi sau sunt totalmente afoni au o ultimă alternativă: să ia trenul foamei spre ţara natală.
           Totuşi, trebuie evitate coliziunile cu alte grupuri de colindători şi abuzurile în materie de degustări. De asemenea, trebuie evitate aluziile la situaţia precară a doctoranzilor autohtoni atunci când se colindă pe la case de boieri mari ca nu cumva să cauzeze indigestii gazdelor. Un doctorand harnic şi cu un pic de voce poate scoate în următoarele două săptămâni – mai ales dacă prinde şi un preot de treabă care să-l ia cu botezul – bani cât să-i acopere cheltuielile (chirie, întreţinere, 2 saci de cartofi şi 3 l ulei – nu uitaţi, uleiul poate fi refolosit) până prin martie când răsar urzicile şi alte delicatese. Alături de tradiţionalele metode de subzistenţă precum redactarea de referate, licenţe, dizertaţii şi teze de doctorat contra cost, doctoranzii au acum la îndemână şi soluţii sezoniere.
         Un alt aspect pozitiv al acestei măsuri este faptul că în lipsa resurselor financiare şi implicit a pornirilor către desfrâu şi risipă, doctoranzii se vor preocupa mai mult de chestiuni înalte, nobile, profunzimi care depăşesc nivelul profan şi vulgar al existenţei materiale. Este drept că doar caracterele tari vor reuşi să-şi estetizeze lipsurile şi prin aumarea lucidă a acestei dimensiuni iniţiatice a doctoratului să-şi înnobileze fiinţa.
          Aşadar, nu sunt motive întemeiate ca munca de cercetare să fie întreruptă sau să necesite prelungire. Acestea sunt doar mofturi. Sunt lucruri în viaţa doctorală mai importante decât banii şi confortul. Aş mai spune eu multe dar trebuie să mă odihnesc ca să mă pot trezi mâine de dimineaţă, să prind vad bun pe Grimmaische Strasse.

Comentarii

  1. oare câte trebuie să se mai întâmple pentru ca doctoranzii să îşi spună nemulţumirile? Când se vor transforma şoşetelile de la colţurile bibliotecilor şi ale străzilor, în strigăte de protest?
    sunt curios dacă textul dvs va trezi reacţii. Eu cred că nu. rămânem cu toţii în banca noastră din frică, din laşitate, din comoditate, ...din ce?
    ar trebui să facem mai mult decât un pamflet. aştept reacţii şi soluţii.

    RăspundețiȘtergere
  2. macar la noi la Iasi ne-au organizat niste trainninguri serioase in care ne-au invatat colinde şi uraturi. mai ales cei care chiar plecau in mobilitate erau antrenati dinainte in colinde si cantece de Craciun internationale, in functie de tara de destinatie. personal, am cantat Jigle Bells de mi s-a facut rau.

    RăspundețiȘtergere
  3. pai cum sa vorovim si altundeva decat la biblioteca sau pe la colturi; daca cumva il suparam pe domnul coordonator?!
    Hannibal Lecter, MD

    RăspundețiȘtergere
  4. si asa cei mai multi dintre voi nu meritati banii aia. frecati menta pe banii contribuabilului producand maculatura si pozand in intelectuali atunci cand discutati cu altii. va meritati soarta, parazitilor!

    RăspundețiȘtergere
  5. mai cap de guma, neuronii tai freaca menta! banii contribuabilului zici tu ignorantule? mai cap de muci, fondurile nu le aloca statul roman, deseu puturos! ce-i cu mentalitatea asta dejista (sau iliesciana?) de tip "moarte lor, moarte lor, intelectualilor"?; ia-ti casca de miner si bata si fa un raid prin sediul central al UBB; tara n-are nevoie decat de oameni care sa "produca", ceausistule.
    Andrei

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Omul Nou Ardelean

De ce transilvănismul e o ideologie la fel de toxică și de penibilă precum naționalismul pe care, cică, îl combate în numele unei solidarități supranaționale și multiculturale? Sau în ce constă superioritatea Omului Nou Ardelean?
        Am avut o perioadă în care am cochetat cu ideile transilvaniste, ca formă de contracarare a funarismului și naționalismului de hazna ce scotea din sărite orice om de bun-simț. Îmi cădea bine ideea de asumare a diferențelor regionale și locale existente (însă nu în termeni de superioritate) și a bogăției culturale presupuse de secole de conviețuire multietnică și multiconfesională. Am citit texte faine scrise de transilvaniști de ieri și de azi, am purtat discuții din care am aflat multe despre Transilvania și popoarele sale și în continuare urmăresc cu drag poveștile multor oameni și rămîn un suporter al diversității, multiculturalismului, csardașului și mă scot din sărite răsuflatele povești naționaliste despre neamuri și misiunile lor. Însă, deși am …

Comentarii