Treceți la conținutul principal

Recomandare jazzofilă: Keith Jarrett American quartet - Mysteries/Shades

Keith Jarrett este un personaj pe care l-aș putea încadra, într-o ierarhie subiectivă, la categoria ”muzicieni de jazz care nu mi-au plăcut niciodată.” Dar, spre deosebire de cei din categoria ”muzicieni de jazz care nu mi-au plăcut niciodată și nici măcar nu m-am obosit să le răscolesc discografia în căutarea vreunui album mai răsărit”, cazul lui Jarrett este mai deosebit. Lui am încercat să-i mai dau o a doua șansa, convins mai ales de faptul că acest pianist a fost în formația albumului lui Charles Lloyd Forest Flower. Deci, mi-am spus, acest individ trebuie că a avut și el o perioadă în care muzica sa a meritat să fie ascultată.
Și așa am ajuns la albumele din anii '70, înregistrate sub titulatura Keith Jarrett American Quartet (asta pentru că pianistul mai activa în același timp și în European Quartet, cu o altă componență). Aceste albume m-au determinat să-l transfer pe Jarrett într-o altă categorie, cea a ”muzicienilor de jazz care nu mi-au plăcut niciodată, dar care în tinerețea lor chiar au făcut muzică bună.” Aceste albume sunt înregistrate în componența pian, Dewey Redman saxofon și alte fluiere, Charlie Haden bas și Paul Motian tobe. Muzica este energică (trăsătură a cărei lipsă m-a făcut să desconsider creațiile ulterioare ale lui Keith Jarrett) și foarte inventivă (aici are și Dewey Redman un important aport, fiind răspunzător pentru introducerea sonorităților tribale). Acest album este o variantă din anul 2011 care pune laolaltă două albume diferite ale anului 1975: Mysteries și Shades. Toate compozițiile de pe acest album sunt semnate de către Keith Jarrett, iar principala lor caracteristică este melodicitatea. Dacă mai adăugăm la asta inventivitatea și tonicitatea generală, albumul acesta reprezintă o realizare remarcabilă, de care nu pot face abstracție nici măcar cei ce nu au o mare atracție pentru Jarrett.

Va urma. În episodul următor, la aceeași categorie, Jan Garbarek.

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii