Treceți la conținutul principal

De azi, am şi eu o identitate… - Raluca Radu


Rupi e un baiat pirpiriu, cu multe geci de piele pe el, cu o pălărie mare care parcă îl face şi mai mic de statură. Pantalonii largi de culoare vişiniu închis, plini de pete de diferite culori şi mărimi, îi mai ascund corpul subţirel cu oase proeminente. De când se ştie, a mâncat ce a apucat, a stat când într-o casă, când într-o colibă, când într-o baracă la gunoiul oraşului, ori la o stână, în Mărginimea Sibiului. Are un zâmbet trist şi stingher, iar cu mâinile nu ştie niciodată ce să facă, ori din cauza emoţiei ori a faptului că tot timpul îi sunt murdare aşa că le ţine la spate sau se face că-şi caută ceva imaginar prin buzunare. Uneori, îţi dă impresia că are privirea unui câine bătut, zâmbeşte cu teamă şi neîncrederea celui care adeseori a auzit puţine vorbe frumoase şi mai multe de ocară.

De câţiva ani, s-a aciuat într-un cartier mărginaş al oraşului, împreună cu o parte din rudele lui. De când era mic, a fost pe cont propriu. Părinţii nu l-au dat la şcoală, a purtat ce a apucat de la fraţi ori ce a găsit la coşul de gunoi. Bolnav? Nu crede că a fost bolnav, la spital nu a fost niciodată, însă nu vede prea bine şi are o tusă seacă de când era copil. Zile la rând, n-are nici un ban şi mănâncă din cele aruncate de oameni la gunoi, ori ”crumpli fierţi”, când îl mai cheamă sora lui la masă. Cu un căruţ hodorogit, cutreieră dis de dimineaţă, tomberoanele oraşului în căutare de pett-uri. Oraşul e împărţit pe sfere de influenţă, el nu poate să meargă în toate cartierele să caute pett-uri. Pe un kilogram de plastic, primeşte 30 de bani. Centrul de colectare e departe, aşa că le predă unui om din vecinătate pentru 20 de bani kilogramul. Sacul uriaş pe care îl are, îl umple greu şi nu valorează nici 10 lei. Cel mai câştigat e cu fierul vechi, dar de unde să-l ia, când toată lumea caută fier vechi. Pe un ton şoptit spune: ”cu fierul vechi e bai dacă îl iei de unde nu trebuie. Doar ştiţi ce am păţit, că am deja o condamnare pentru furt. Nu-mi lipseşte încă una”
Din certificatul de naştere reiese că are 22 de ani, dar el nu ştie în ce dată s-a născut, nici în ce an, iar de citit ori de scris nu are habar. Nici ceasul nu ştie să îl citească. Pentru el, timpul are alt ritm în nici un caz galopant ori presat de activităţi şi de respectarea unui program. Condiţiile meteo sunt cele care îi dirijează activitatea zilnică (daca plouă stă în casă, dacă e ger mare la fel, pentru că nu are haine şi nici încălţări bune).
La şcoală, nu a fost nici măcar o zi dar nici regrete nu are, pentru că nu s-a gândit dacă ar fi avut prea multe de câştigat. Ori de câte ori trebuie să semneze un act, nu vrea să pară că nu ştie să se semneze şi încearcă să facă o semnătură cât mai alambicată care îi iese diferit faţă de cele de dinainte.
De vreo trei ani, nu mai are act de identitate. A avut o carte de identitate provizorie, expirată, pe care a şi pierdut-o. Adeseori, e amendat pentru lipsa actului de identitate, amenzi pe care le tot adună şi pe care nu le plăteşte că nu are din ce.
În aceeaşi situaţie, se află câteva zeci de persoane din cartierul lui. Nu au acte de proprietate ori n-au certificate de naştere, aşa că nu li se întocmesc nici acte de identitate. E acel segment de populaţie care e bun doar atunci când se organizează alegeri ori când se face recensământul populaţiei sau când se organizează programe avantajoase în parteneriat cu alte state de către funcţionarii statului.
Rupi ar vrea să aibă buletin, însă nici nu ştie la ce instituţie să se adreseze, nu are actele necesare şi nici nu ştie cum să completeze cererea. Se gândeşte chiar că ar putea şi el să obţină un ajutor social, dacă ar avea buletin.
Trebuie să căutăm soluţii pentru rezolvarea acestei situaţii. A fost condamnat penal, dar nu are act de identitate. Cu ceva noroc şi insistenţe, bulibaşa îi dă 10 lei pentru a-şi putea face fotografiile pentru cartea de identitate provizorie. Îi mai trebuie 5 lei pentru taxa de timbru şi timbrul judiciar. Cu un zâmbet enigmatic, îmi spune că va face rost de ei peste o zi.
Azi, la primele ore ale dimineţii, îngheţat după confruntarea cu cele – 20 de grade de afară, Rupi a apărut triumfător cu cei 5 lei. Şi-a amanetat telefonul la un vecin, în schimbul acestei sume.
În ciuda privirilor curioase, dispreţuitoare ori indignate ale funcţionarilor primăriei, reuşim să depunem actele pentru obţinerea cărţii de identitate. Certificatul de naştere slinos stârneşte dezgustul funcţionarei şi îi declanşează o adevărată criză de nervi. Rupi stă într-un colţ, umil şi execută tot ce i se spune. Iar face fotografii, iar îşi pune semnătura pe nişte acte al căror conţinut nu-l cunoaşte. De data asta, se simte mai încrezător, ştiind că e cu cineva care îl sprijină. Nu mai e singur.
Peste trei ore, cartea provizorie e gata. Mândru, semnează pentru ea, primeşte fotografia care era în plus şi pe care deja a plănuit să i-o facă cadou unei fete pe care o îndrăgeşte. Mulţumit, se întoarce către mine şi îmi spune:
- Când o să apară ghioceii la pădure, o să vin la dumneavoastră să vă aduc un buchet.
De azi, Rupi are o identitate. Ce-i drept, provizorie numai pe un de zile, dar o are.

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii