Treceți la conținutul principal

Cotidian şi sensibilitate. Reconstituiri istorice. Din viaţa unei Ligi - Ioana Manta Cosma



Contemporanii – cu siguranţă şi posteritatea – se întreabă cu inocenţă care este programul zilnic al Ligii, ce preocupări are ea, cum arată Liga, ce orientări are, ce sentimente şi stări de spirit o încearcă, ce citeşte, cum citeşte, cu cine se întâlneşte... şi alte aspecte ce ţin de reconstituirea istorică la nivel de cotidian şi sensibilitate. Câteva fotografii discrete, un jurnal din sertarul unui scrin, vreo două interviuri acordate la întâmplare, toate acestea reprezintă sursele reconstituirii noastre. Pornim de la premiza că nimeni nu scapă de sub incidenţa epocii în care trăieşte. Admitem că Liga este ancorată în realitatea şi imaginarul specifice timpului său. Susţinem că Liga se oglindeşte în epoca sa, şi viceversa. Pătrundem într-o lume complexă, fragilă, fremătătoare, cu certitudini şi incertitudini, şocantă, cu semne de întrebare, cu entuziasm presărat cu dezamăgiri, cu mea culpa, cu naivitate, cu patimă. Deja se anunţă un reportaj incendiar.
Liga are sexul feminin doar din cauza substantivului cu care s-a îmbrăcat: o ligă, două ligi, înnobilată doar de unicitatea unui substantiv propriu scris riguros cu majusculă – Liga. Semnătura ei exersată pe canonicul blog - echivalent cu opera magna - pare că seamănă cu autograful lui Dali; îi apropie nu numai numărul de litere rostite dintr-o suflare de către cititori cu idolatrie, cu un amestec de suspiciune şi admiraţie. Nu ştii la ce să te aştepţi de la cele două cuvinte scrise pe ecran: imprevizibilitate, joc de cuvinte, joc dincolo de cuvinte, joc de cărţi făcute pe sub mână, trişori, circari, personaje bizare, Păsări Lăţi Lungilă, Coate Goale, Frumoasa din Pădurea Adormită. Vedeţi, până şi în momentul în care vreau să esenţializez trăsăturile semnăturii, cuvintele o iau razna, se desprind fantome, iar textul se deplasează într-o altă dimensiune, unde nu îl mai pot controla, nu mai pot răspunde pentru el. Imaginaţi-vă Liga scriindu-şi numele (în limba maternă, fireşte): un L prelung, de lebădă, care îi trădează unduirea feminină; unduire, de altfel, periculoasă – din romantică, poate deveni obscenă. V-am mai amintit de cuvântul suspiciune, păstraţi-l în buzunar. Ne încurcăm în cuvinte. Suntem la litera i, zonă dureroasă, sinceră, sintetică, verticală. Urmează o buclă de „g”, în stare să ascundă multe, fiind proiectată cu o traistă ce îi atârnă până la picioare (picioarele literei, fireşte). Traista mi se pare suspectă, în ea e hăul, neantul, cutia Pandorei, cochilia de melc fără spirală. La margine stă o deschidere vocalică ce îmbrăţişează pe toată lumea, un zâmbet, o gură larg căscată, cuvântul se termină, dar alfabetul de abia începe, cum mai vine şi asta, v-am spus că ceva e suspect.
După ce entitatea pe care avem de gând să o studiem a fost identificată cu gen şi nume, ce ne mai rămâne? Istoricul este un detectiv, el umple golurile lăsate intenţionat de cel ce urmează a fi cercetat. Goluri, lipsuri, fisuri, obscurantism... spuneţi-le cum vreţi, în funcţie de orientarea cititorului faţă de Ligă. În timpul lecturii, cititorul configurează în propria imaginaţie ceea ce autorul exprimă pe ecran. Voi ajuta puţin proiecţia pe retina dumneavoastră, dacă îmi veţi permite să ajung mai aproape, undeva pe retină, apoi gâdilând un... Dar nu vreau să mă iau de neuronii dvs. Vroiam doar să vă descriu Liga...fizic. Până acum a fost o fiinţă obscură, aproape ne-fiinţă. Nu are părul lung, nici scurt, aproximativ doi ochi penetranţi, deja privirile vi se întâlnesc, acum vi se suprapun... corp delicat, mă rog, ca la orice şoarece de bibliotecă, cu mărunte probleme la coloană, o scolioză dorso-lombară nu foarte vizibilă. O bluză crem, de in acoperă cuviincios trupul cu lipsă de calciu al Ligii. Nu poartă (încă – cuvânt invizibil) nicio decoraţie, nicio uniformă, nu are mănuşi albe, nu are o lojă. Bluza, în adierea sa, lasă să se presimtă un corp dornic să stea întins pentru lectură, un corp hidratat constant cu ceaiuri şi alte licori de nespus (urmează nişte cuvinte transparente). Nasul bine conturat ţine loc de coloană vertrebală, asta ar susţine-o la figurat şi câţiva inamici. Dar inamicii sunt doar pe câmpul de luptă, undeva între Mărăşeşti şi Adjud. Liga zburdă liberă pe un câmp deschis, expus viscolului. Liga are ca toată lumea, în ciuda unicităţii ei, două mâini complete şi două picioare indecise în contur. Voi puteţi să vi le proiectaţi ca fiind drepte, mai lungi decât media, zvelte – v-aş rămâne datoare pentru acest mic artificiu. Istoria este o versiune subiectivă, o poveste rostită dintr-o perspectivă printre alte perspective, aşa că vă lipesc pe retină posterul unei Ligi în formă de gazelă, aflată în mişcare, într-o junglă (ştiţi voi de care). Ca decor, vă rog să contribuiţi şi dvs puţin prin cunoştinţele de cultură generală. Aş vrea să oprim imaginea şi să surprindem gazela pe o cărare între cel mai înalt copac din lume, apoi, în dreapta, cel mai bătrân copac din lume, undeva la picioarele ei să fie cea mai mare plantă din lume, să treacă în zbor singura pasăre care zboară înapoi, cele mai rapide insecte, cea mai grea ciupercă. În unicitatea ei, gazela trebuie să fie înconjurată doar de lucruri unice, ceea ce o face şi mai unică. Cam aşa apare Liga în ochii dvs. Cred că deja ne putem tutui.
-Programul zilnic. Alimentaţia. Viaţa materială
Ora 8.30 este bine definită în ceasul din turnul Palatului Comunal din Buzău. Vă întrebaţi ce legătură are oraşul Buzău cu viaţa cotidiană a Ligii. E din cauza unui blestemat de ceas care bate în ritm de viaţă. Ora 8.30 dimineaţa. Liga trage de timp, atinge cu degetele lipsite de vlagă limba mare (doar pentru că ea este cea mai mare.hm. ce competiţie. între două limbi.), inspiră adânc, căutând să aducă forţa interioară spre exterior, degetele i se încleştează pe limbă, muşchii îi sunt încordaţi, un scâncet prins în indecizia dintre durere şi plăcere, Liga se întinde şi mai tare, coloana vertebrală îi puşcă, umerii se desfac, ceasul sună de ora 8.00, 8.30, 9.00, brusc se face lumină. Dă draperia la o parte, apoi perdelele. Am uitat să vă spun, ea merge direct la geam. Asta după ce a dat de mâncare la animale. După ce a salutat soarele. După ce a mârâit de patru ori cu zâmbetul pe buze. Acum deschide geamul. Ar vrea să facă gimnastică. Câteodată face, câteodată se preface. Se dă de trei ori peste cap, se rostogoloşte în ploaia din cameră (căci în cameră plouă), ridică picioarele în sincron, îşi smulge o unghie (care vreţi voi, la alegere), îşi pune lumina în ochi, îşi mărturişeşte păcatele, cu cine s-a mai întâlnit în vis, cu cine a vorbit, cu cine s-a înhăitat, cu cine s-a mai consumat. Aţi înţeles – cu cine. Cu cine nu trebuia. În cercetarea noastră, visele sunt la fel de importante ca realitatea. Pentru că timpul pentru studiu este prea scurt, cercetarea mea poate să aibă anumite carenţe pe care mi le asum. De aceea, visele Ligii se pot amesteca cu realitatea (ceea ce este o problemă de metodologie a cercetătorului – a subsemnatei), cititorul fiind nevoit să despice firul în patru, înspre cele patru zări, pentru a lectura cu capul cât mai limpede.
E de abia dimineaţă. Se face reconstituirea viselor. Se ia micul dejun. Pâine prăjită cu unt, prăjită din nou în untură de porc veridic, presărat cu mărar. Se iau feliile, se curăţă bine de coajă, se sărează după gust, se lasă să înmuiat circa 2-3 secunde, se servesc reci cu iaurt. Ea ar vrea să mănânce mereu desert. În visele ei. Ia melcul şi îl înghite. De aici puterea magică a Ligii. În plus, melcul are multe vitamine. Ea mănâncă acelaşi melc în fiecare zi. Poate într-una dintre zile, atunci când ţine capul în sus, pentru ca melcul să alunece mai bine şi să se depoziteze în omuleţ, când vizibilitatea Ligii e redusă, am putea (un istoric poate fi indiscret, are voie, de amorul artei, pardon, ştiinţei) sustrage jurnalul ei de sub braţ, pentru a reda câteva rânduri, măcar notaţiile dintr-o zi.
Revenim cu reconstituiri incendiare. Se va descoperi ce acoperea Liga de ceva vreme. Jocuri de culise. Incendii intelectuale. Forţe obscure. Vom reveni.

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii