Treceți la conținutul principal

Bogdan Coşa, „Poker”- Un debut premiat - Ioana Manta Cosma



Bogdan Coşa, „Poker”, Ed Cartea Românească, Bucureşti, 2010, 194 p.
Trebuie să-i fac o prezentare modernă, mai mult decât modernă, mai puţin convenţională, să îmi însuşesc limbajul lui, nonconformist, stropit cu oralitate, cu expresii contemporane ale tinerilor: băi, ce carte mişto, îmi trag blugii pe mine şi mă apuc hăituită ca un homeless să citesc la viteza unui interregio romanul ăsta. Am să fac uz de multe comparaţii, am observat că aşa îşi ornează scriitorul rândurile. De fapt, cred eu, este cea mai la îndemână figură de stil, deloc pretenţioasă, care te lasă totuşi să pătrunzi şi în asocieri rare, abstracte, absurde, personificatoare. Dar să las tehnica asta deoparte, am să mi-o însuşesc de pe la rândul al 16-lea, după introducere. Aşa am să arăt că am citit romanul şi că m-a pătruns până şi scriitura lui. E un artificiu. E artificial. Dar cui să arăt? Ce am de spus până la urmă? Vreau doar să propun un roman spre lectură, pe blogul ăsta. Nu ştiu de ce am luat-o atât de personal. Shit!
De ce oare m-am gândit că romanul propune un nou tip de realism? Pentru că un roman realist prezintă copia fidelă a epocii în care e scris. Iar cartea de faţă este o radiografie clară a sensibilităţii şi a lumii generaţiei tinere.
Să scriu asta în cronica mea de pe blog? Oare nu m-aş avânta în afirmaţii prea mari? Trebuie să găsesc o formulă mai puţin pretenţioasă, aş putea îmbrăca ideea asta decent. Îmi vine să râd: mi-am amintit de un fel de prezentare Pokerului scrisă de o tipă, cred că pe un blog, era foarte excitată şi senzuală, se adresa autorului, fermecată de povestea de iubire din roman şi de relaţia ei (a cititoarei) intimă cu cartea. Nu am să scriu despre asta în cronica mea, deşi are un romantism adaptat contemporaneităţii care poate fi foarte ingenios comentat. Romanul a surescitat bovarismul din femei, dovadă că e o carte bună (. sau ?)
Mă întrebam dacă pot vorbi de un mimetism care nu se abate deloc de la realitatea de astăzi. Dar nu ne copleşeşte o suprasaturare de lumi perfect „realiste”, pentru că are loc o armonizare a lumilor prin căderea în vis, în introspecţii. Trecerile sunt făcute firesc, fără rupturi bruşte care ar putea să-l deruteze pe cititor. Nimic nu îl poate abate pe cititor de la lectura alertă şi palpitantă pe care o impune scriitorul. Jocuri de noroc, bani, dragoste, lumea interlopă, femei, prietenii, călătorii, întâlnire la o cafea, cuvintele astea te fac să cumperi cartea şi să dai pagină cu pagină din carte.
Vreau să mai amintesc în cronica pe care am de gând să o scriu şi despre finalul romanului. Mie mi se pare foarte important, sugestiv, pentru că orientează chiar şi genul romanului – devine un roman de dragoste. Despre prietenul plecat la poker într-o croazieră nu se mai spune nimic (am înţeles, opera aperta), nici despre ceilalţi prieteni, personajele sunt ignorate, pentru a fi vizualizat triunghiul amoros. După ce termini cartea îţi reproşezi că nu ai fost mai atent nu la povestea de dragoste, ci la sentimentele oscilante de dragoste faţă de cele două fete, că nu ai adulmecat mai bine ce e dincolo de cuvinte. Nu există o singură şi definitivă iubire ca în filmele de dragoste de duzină, ceea ce face şi din acest romanul să nu fie unul de duzină. Măiestria constă în faptul că ajungi să nu poţi spune niciodată nimic sigur despre personaje, despre relaţiile lor, despre sentimentele lor, despre evenimente. Permanent alunecos, imprevizibil, romanul provoacă o lectură galopantă, ritmică şi intensă ca mişcarea unui act sexual, am de gând să scriu.
Pentru cei care privesc literatura ca sursă istorică, romanul este un document fructuos în reconstituirea epocii noastre. Dintre comentariile asupra romanului, cel mai bine mi se pare că sintetizează Alexandru Muşina, pe coperta romanului: „Bogdan Coşa debutează cu un roman bine scris, trendy, care exprimă o nouă mentalitate, o nouă vârstă socioculturală, cea a «generaţiei Y».” Cu formula asta aş putea să închei cronica, deşi e uşor teoretic, ar merge ceva mai relaxat. Cert este că romanul e bine scris, deşi unii ar zice că e cam facil, voit comercial. Asta nu poate fi un defect, când eşti în tren şi vrei să citeşti ceva care să nu te solicite prea mult, când seara, obosit, înainte de culcare, ai nevoie de o lectură relaxantă, când după săptămâni de citit numai cărţi din specializarea ta, vrei să te destinzi cu un roman. E genul de roman, pe care, dacă îl accepţi aşa cum e – uşurel, fără complicaţiuni –, poţi avea o lectură antrenantă. Să fim serioşi, nu avem stare prielnică mereu pentru lecturi dostoievskiene.
Recitesc notiţele şi sunt nemulţumită. Par superficiale, haotice. Şi acum mă gândesc: cu câtă profunzime poţi să scrii despre un astfel de roman? Poţi! Interpretarea poate fi generoasă, pătrunzătoare. Lasă acum toate preţiozităţile astea, cronica mea nu vrea să interpreteze, ci doar să propună un roman spre lectură. Să nu uit să scriu că romanul a fost premiat, e câştigătorul Concursului de Debut la Editura Cartea Românească din 2010. Îl citeşti şi ca o sursă informaţională – să afli ce şi cum scriu tinerii de azi (ca să îl prindeţi de nişte pârghii, autorul e născut în 1989, la Braşov), cum e o carte premiată pentru debut, deci recunoscută de critica literară. Merită citit.

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii