Recomandare jazzofila - Esbjorn Svensson Trio - Plays Monk


Contiunăm seria noastră de albume ce îşi propun să ofere noi perspective interpretative a creaţiilor lui Thelonious Monk cu realizarea discografică a celor de la E.S.T., Plays Monk. Au fost alese aici zece dintre cele mai cunoscute piese ale muzicianului, alegere care duce inevitabil la compararea directă a originalului cu re-"făcutul", comparaţie cu atât mai lesnicioasă cu cât cei de la E.S.T. nu s-au îndepărtat, în general, prea mult de la maniera "clasică" de interpretare. O savoare deosebită o are I mean you, cântat într-un tempo mai rar decât ne-am fi aşteptat şi învesmântat cu orchestraţia unui cvartet de coarde (care va ma fi prezent şi pe Round Midnight). O altă piesă reuşită este şi Bemsha Swing, cu un groove inspirat ce permite pianistului o desfăşurare cu o expresivitate deosebită. În general însă, albumul nu este la fel de antranant ca şi această piesă. Uneori Esbjorn Svensson pare că alege căile cele mai bătătorite, şi nici despre o colaborare foarte fructuoasă între solist şi secţia ritmică nu poate fi vorba. Audiţia acestui album nu este totuşi inutilă. Sonorităţile care îi fac pe cei de la E.S.T. inconfundabili sunt prezente şi aici, chiar dacă într-o manieră ma diluată, fiind vorba despre o muzică ce nu a fost scrisă de ei. Dacă pentru alte albume cu muzica lui Monk putem avea dubii în privinţa interpretului, în caz că facem abstracţie de informaţiile de pe CD, în cazul de faţă amprenta stilistică a trupei este evidentă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre apariţia corupţiei în Ţara Românească * - de Vasile Mihai Olaru

      Studierea corupţiei în timpul Vechiului Regim (secolul al XVI-lea – primele decenii ale secolului al XIX-lea) în sud-estul Europ...

Comentarii

Translate this blog