"Bine ? Să trăiţi!" - Puci de catifea - episod 2, de Jan Manta şi Costel Ionescu

“Când vicepreşedinţii nu-şi mai doresc preşedintele, chiar nu ştiu ce pierd”

(apoftegma de preşedinte-Jan Manta prof în mediul rural)

Încep prin a mulţumi omologilor mei, întreţinătorii culturii de nişă şi preşedinţi de orice şi de pe toate palierele zbuciumatei noastre vieţi cotidiene, mai mult sau mai puţin cunoscuţi sau recunoscuţi, care-mi sunt alături în înfierbântatul război rece, din mica dar vioaia filiala buzoiană a LOCB pe care cu grijă şi autoritate părintească o administrez.

Vă reamintesc câteva lucruri din culisele luptei pentru putere de la Buzău, acolo unde toţi membrii îşi doresc să deţina locul de onoare din vârful ierarhiei, democratic instituită de mine, preşedintele în exerciţiu.

Cei 4 membri sunt împărţiţi într-un număr mult mai mare de tabere, număr uşor de găsit printr-o operaţie matematică simplă care tradusă literal ia forma “ combinări de patru luate câte patru”, astfel încât s-ar părea ca la Buzău, nimeni nu poate pierde nimic, niciodată. Funcţionam ca un veritabil” Perpetuum Mobile de speţa a doua” nederanjând pe nimeni din afara micului nostru falanster, aşa cum s-a exprimat cândva, la un exercitiu de ”spargere a gheţii”, fostul nostru electrician.

La câţiva zeci de centimetri, sub aceste rânduri, se găsesc altele care au arătat modul în care se pot fisura relaţiile pe verticală într-o organigramă ce părea sa dăinuie şi, calea prin care inconştienţa subalternilor poate genera schimbări de strategie la vârf.

În acest episod se face o scurtă incursiune în istoria căilor de comunicare utilizate în puciurile de calibru mic şi nedureroase din zona Carpaţilor de curbură, cu predilecţie Buzăul, prezentate cu măiestrie literară şi exactitate inginerească de unul dintre vicepresedinţii îngrijoraţi de politica de avarie impusă, cred, de mine.

Episodul 2 - Costel Ionescu –vicepreşedinte, deocamdată

De un singur lucru nu mi-am dat seama cand am conceput acest “ puci “: cum urma să transmit mesajul conspirativ vicepreşedinţilor , fără ca preşedintele să îl citească ? Nu erau decât trei variante :

1. EMAIL-UITUL . De când preşedintele filialei Buzău a LOCB a anunţat că MISI (4) este activ chiar şi în condiţii de criză , am renunţat din start să-mi emeiluiesc neamurile apropiate, cu toate că sunt un excelent emeiluitor. Traficul pe inbocsul şi sentul meu fiind la fel de aglomerat ca un sens giratoriu din orice intersecţie buzoiană. Datorită puterii pe care o deţine, încă , micuţul şi inocentul nostru preşedinte ne-ar fi citit mesajele, cu atât mai mult cu cât, în momentul în care am fost promovaţi vicepresedinţi, a trebuit să predăm la arhiva filialei parolele adreselor noastre de email, ca semn de mare încredere în conducator .

2. MESINGER-ITUL. Este o cale de comunicare super rapidă, dar cam zgomotoasă când e cu microfon, mai ales pentru noi, tinerii bătrânei cu scăriţele şi ciocănelele din pavilionul urechilor, cam ruginite . Mesingeruindu-ne şi conspirând cu voce tare prin conferinţe ar fi fost imposibil să nu fim auziţi de temutul SUAV(5). De aici, şi până la urechile fine ale preşedintelui filialei nu ar mai fi decât câteva şoapte, discret şi dezinteresat plasate, în schimbul unor avantaje materiale deturnate din fondul de protocol.

3. SCRISORITUL. Cea mai bună soluţie!!! Simplu şi direct la destinatar ! Manifestul conceput pe calculator şi copiat pe imprimantă l-am introdus în două plicuri, nu par-avion ci par- bicicletă ( limuzina poştaşului… ) , unul pentru văru Nae şi altul pentru văru Nicu Buzatu, vicepreşedinţii în funcţie ai filialei. Soarta filialei Buzău a LOCB începea să fie pecetluită !Distanţa dintre reşedinţele noastre fiind foarte mică, corespondenţa a circulat extrem de repede de la mine spre ei, dar şi de la ei spre mine (am o bănuială că şi între ei ), în felul acesta ajustând fiecare planul nostru secret de descăunare, măcar temporar, de pe tron, a şefului.Totul se asambla într-o frumoasă şi calmă lovitură de palat . S-a întâmplat însă ceva neaşteptat…Poştaşul meu, dar şi al întregii filiale, a început să se comporte ciudat. Obişnuit să-mi aducă numai corespondenţa banal de personală , văzând că verii mei, aflaţi cu domiciliul la numai câteva sute de metri de mine, îmi scriau aşa de ritmic a intrat morocănos şi bănuitor în curte, ca şi cum am fi pus, conspirativ, de vreo nuntă fără să-l anunţăm, aşa cum ar fi fost normal pentru unul cu originea la fel de sănătoasă ca orice sârbar al cartierului Sârbărie. După un timp a devenit mai vioi şi, etalându-şi un surâs ştrengar în colţul gurii, pe sub mustaţa tip Rică Venturiano, îmi adresează enigmatic, în şoaptă, câteva silabe : Lo-Ce-Be, Lo-Ce-Be… Auzindu-l, am transpirat instantaneu, cu picături mari şi grele căzute pe gresia din curte şi apoi la reţeaua de canalizare a oraşului, unde împreună cu apa meteorică urmau să-mi obosească din plin factura la apă. Misterul mă chinuia, corespondenţa se inteţea, certurile ne sleiau pentru că nu puteam lua o hotarâre în legătură cu viitorul preşedintelui după ce nu va mai fi în funcţia ravnita acum de toţi. Totul până într-o zi, când poştaşul, după ce mi-a înmânat simultan două plicuri, inclusiv o inştiinţare de la fisc că nu am nicio datorie, îmi zice aproape râzând : “- Bine ? Să trăiţi!” Şi-a încălecat pe-o şa, şi eu m-am uitat în urma sa cum se îndepărta cu bicicletă cu tot, întorcând capul din zece în zece metri liniari şi arătându-mi semnul cu degetul mare în sus, urmat de un salut la cozorocul şepcii, ca şi cum continua să repete : “ Bine ? Să trăiţi ! “. Presimţind ceva groaznic, am fugit în casă, am luat telefonul mobil, pe care-l ţin fix, lângă oglindă (ca să-mi văd mimica feţei în timp ce vorbesc), şi am apelat urgent la a patra cale de comunicare cu verii mei, cu toate că nu am încredere, pentru că apelul poate fi foarte uşor ascultat de orice persoană aflata întâmplător lângă receptorul celălalt . Nu le-am spus decât : STOP JOC , STAŢI PE LOC , SPER SĂ AVEM PUŢIN NOROC ! Ei mi-au răspuns, tot scurt : NOROC BUN !

Misterul s-a dezlegat rapid, într-o seară , când, plimbându-mă extrem de îngrijorat prin curte, am auzit un fluierat cunoscut, de om cu ureche muzicală. Era chemarea preşedintelui, felul lui extrem de simplu de a ne anunţa, cu o frecvenţă de emisie uşor de recepţionat.După inflexiunile fluieratului am înţeles că trebuie să ne prezentăm urgent la o şedinţă extraordinară ! Şi ne-am dus …

Va urma, cred!

4.MISI : Micul şi Inocentul Serviciu De Informaţii

5.SUAV : Serviciu de Urmărire şi Ascultare a Vecinilor

şi… Lo- Ce- Be adica Liga Oamenilor de Cultura Bontideni.