luni, 29 iulie 2013

Răstălmăcindu-l pe Bart D. Ehrman prin note de traducător





Am luat contact cu scrierile lui Bart D. Ehrman în Biblioteca Albertina din Leipzig prin intermediul lucrării sale After The New Testament. A Reader in Early Christianity, Oxford University Press, New York – Oxford, 1999. Apoi am aflat că e tradus şi în româneşte la editura Humanitas cu câteva cărţi ca Petru, Pavel şi Magdalena. Ucenicii lui Isus între istorie şi legendă (2011) sau Evanghelia pierdută a lui Iuda. Despre trădător şi trădare dintr-o nouă perspectivă (2009). Temele atinse de acest autor sunt în general mondene şi generatoare de best-seller-uri ceea ce m-a făcut să am reţineri în privinţa lui deşi are un doctorat la Princeton, conduce Departamentul de studiu al religiilor din cadrul North Carolina University, Chapel Hill şi este considerat unul dintre cei mai importanţi experţi în istoria creştinimsului primar. Pe lângă contactul cu scrierile sale (multe de popularizare şi clarificare a unor chestiuni de ordin teologic sau istoric) recomandarea pe care o face patrologul Cristian Bădiliţă într-un studiu despre literatura apocrifă cuprins în volumul Glafire, Editura Polirom, 2008, spunând despre Batr D. Ehrman că este „unul dintre cei mai competenţi specialişti în istoria manuscriselor neotestamentare”, m-a determinat să fiu mai interesat de lucrările acestuia.
Prin urmare, când am văzut pe internet cartea Răstălmăcindu-L pe Isus. Povestea din spatele celor care au modificat Biblia şi de ce anume, Editura Antet, 2007, nu am ezitat să o achiziţionez. Atunci am avut revelaţia imposturii şi neprofesionalismului în alte forme decât cele cunoscute mie din experienţele anterioare. În primul rând, lucrarea cunoscutului universitar american este plasată în colecţia Dezvăluiri alături de alte scrieri precum: Ghe, Racoveanu – Mişcarea legionară şi Biserica, Constantin N. Bărbulescu – Atlantida-colonia zeilor, Atlantida-pământ românesc, Jan van Helsing – Copiii mileniului III-Planul ocult de dominare a lumii, A. Ralph Epperson – Noua Ordine Mondială, Iorga Florentina-Isabela – Mistere ale pământului românesc-leagănul omenirii etc. Asta nu e tot. Parazitarea renumelui şi autorităţii unui istoric consacrat merge mult mai departe până la alterarea calităţii lucrării acestuia.

Traducătorul Ion Vlădoiu adaugă în cuprinsul volumului tradus o serie de note explicative care n-au nicio legătură cu tema cărţii, dar care doresc să remorcheze la o solidă lucrare de popularizare o serie de teme şi obsesii specifice protocronismului românesc şi curentului tracomanic. Vrând să demonstreze pe urmele unor reprezentanţi ai acestui curent ideea că „După cum arată prof. Tudor Diaconu în lucrarea sa «Scrierea secretă» (vol. I şi II, Editura Obiectiv-Craiova, 2003) Biblia actuală este fosta Cartea Sfântă a geţilor, Marii Preoţi ai Antichităţii, compilată şi prelucrată prin filiera sumeriană”(într-o anexă la p. 267), traducătorul răstălmăceşte grosolan prin adăugiri şi asocieri tendenţioase, concluziile istoricului american. Nu lipsesc nici asocierea unor titluri şi locuri comune despre tăbliţele de la Sinaia şi cele de la Tărtăria, prezentarea lui Isus ca plagiator al lui Zalmoxe, plasarea grădinii Edenului pe suprafaţa României de azi, prezentarea lui Ioan Botezătorul ca „marele prooroc al Geto-Dacilor” (p. 265) etc.
Citind introducerea în care autorul descrie traseul său intelectual şi religios ce l-a dus spre studierea manuscriselor ce stau la bazele Noului Testament, am descoperit într-o notă nişte lămuriri şi explicaţii ce nu aveau nicio legătură cu textul lucrării. La p. 24 autorul vorbea despre curentele apocaliptice contemporane fundamentate pe interpretarea ad-litteram a Bibliei, exemplificând cu cazul lui Hal Lindsay care prin The Late Great Planet Earth (extrem de vândută şi citită prin anii 70) plasa sfârşitul lumii, în virtutea unor calcule inspirate, în anul 1988. Deşi trecerea timpului a infirmat predicţia autorul constată că astfel de cărţi şi idei sunt încă extrem de populare, aşa că traducătorul, aflat probabil sub influenţa divină a unor idei fixe, inserează următoarea notă:

„Apropiindu-se Anul Nou 2000, Papa Ioan Paul al II-lea a fost rugat de credincioşi să le spună dacă într-adevăr se apropie sfârşitul lumii. Papa a dat un răspuns ceva mai alambicat, dar din care rezulta destul de clar că nici vorbă de asemenea interpretare a Scripturii. Papa ştia foarte bine că nu poate fi vorbă de aşa ceva.
Reamintim că, atunci când a vizitat România, în zilele de 7-8 mai 1999, la aterizarea pe Otopeni, Papa a sărutat „pământul Maicii Domnului”, fapt care confirmă în mare măsură ipoteza avansată de autorul lucrării în cinci volume, Secretele Terrei – Istoria începe în Carpaţi (NU la Sumer), Eugen Delcea, apărută la Editura Obiectiv din Craiova, din care spicuim: Ardealul (Har-Deal) este leagănul rasei ariene create de savantul-şef Enki, fiul lui Anu...Homo Sapiens este a treia generaţie reuşită, ca urmare a transformărilor genetice operate asupra omului. ...Ţara Havila din Biblie este de fapt Valahia. ...Potopul lui Noe – provocat de Enlil – a avut loc în aria geografică în care se află azi Marea Neagră, acolo unde s-a scufundat Atlantida. ...Insula Şerpilor este Insula Leukké, unde este înmormântat Achile, Troia aflându-se pe malul Mării Negre, pe locul unde a dăinuit apoi Histria grecească. ...Coloanele lui Hercule sunt în realitate Porţile de Fier din zona cazanelor Dunării. ...Latina vulgară este de fapt mama limbii latine evoluate a romanilor din epoca clasică ...etc.etc.
Aşa că „Noi nu suntem urmaşii Romei”, după cum afirmă dr. Napoleon Slăvescu în lucrarea sa cu acest titlu. Respingând à priori, fără o dezbatere argumentată, tot ceea ce priveşte trecutul nostru îndepărtat, lăsându-i pe alţii să ne scrie istoria aşa cum vor ei, nu facem altceva decât să dovedim, pentru a nu ştiu câta oară, că suntem proprii noştri duşmani! (n. trad.)”(pp.24-25)

Putem observa o tactică extrem de parşivă prin care folosindu-se de autoritatea recunoscută a unui specialist şi a lucrărilor sale, cerberi ai protocronismului dacomanic asociază o serie de idei şi afirmaţii care n-au nicio legătură cu lucrarea tradusă. Mi-am amintit de procedeele de-a dreptul comice utilizate de un alt animator al curentului tracomanic, părintele Nicolae Feier din Bistriţa despre care puteţi citi câteva rânduri aici.
În concluzie, ce credit mai poate fi acordat unei edituri ca cea de faţă – Antet – care girează astfel de răstălmăciri şi tehnici de diseminare a obsesiilor unor impostori? Se pune legitima întrebare a calităţii traducerii şi ediţiei de faţă când observăm că traducătorul nu-şi poate ţine în frâu fluxul obsesiilor slobozindu-şi reveriile tracomanice în textul autorului tradus. Prin urmare, nu pot recomanda achiziţionarea acestei cărţi în ediţia actuală. (Cu excepţia celor care doresc să verifice cele afirmate în curpinsa semnalare). Păţania de faţă mă determină să-mi exprim scepticismul şi faţă de alte lucrări traduse şi puse în circulaţie de această editură.

Comentarii

Translate this blog