Treceți la conținutul principal

Poveştile, Viaţa şi Moartea

Vasile Sebastian Dâncu, Poveştile, Viaţa şi Moartea, Editura Eikon, Cluj, 2013,

Adunate într-un volum structurat în jurul unor teme ca: Primăverile - Frici şi speranţe – Suferinţe – Tristeţile – Iubirile - Clujul, Transilvania, România patria mea – Exerciţii de admiraţie, însemnările lui Vasile Sebastian Dâncu din ultimii 14 ani pot fi privite şi ca o radiografie subiectivă, cu accente sporadice de lirism şi patetism, deopotrivă a propriei existenţe şi a societăţii româneşti. Dincolo de poveştile conţinute, de reflecţiile pe marginea unor probleme politice, sociale şi morale care ritmează societatea autohtonă şi de nostalgiile rural-transilvăniste ale autorului, volumul mi-a atras atenţia prin câteva aspecte.
În primul rând am găsit din plin amprenta lui Octavian Paler, nu varianta de Facebook descompusă în citate şi vorbe de duh ce ţin loc de înţelepciune şi lecturi, ci cel din scrierile autobiografice precum Deşertul pentru totdeauna sau Autoportret într-o oglindă spartă. Nu e vorba numai de operele acestuia, la care autorul face în câteva rânduri referire sublininiind astfel influenţa lor asupra propriei biografii intelectuale, ci şi de o anumită manieră „moralist-ţărănească” de a pune problema, cu o constantă oscilaţie între seninătate şi afectare, gravitate. Privirea înduioşător-critică aruncată societăţii are în centru propria biografie şi persoana rezultată în urma unei sume de experienţe, fără a avea răceala şi intransigenţa unor observatori încrâncenaţi şi constant revoltaţi. Fiecare dintre cei doi au/au avut undeva într-o Transilvanie frumoasă tocmai prin faptul că e pestriţă şi orgolioasă, un loc al memoriei, un sat (Lisa şi Runcu Salvei) îmbibat în nostalgii şi melancolii, faţă de care-i leagă un discret cordon ombilical înveşmântat în portrete şi senzaţii. În pofida traseului intelectual, a aventurilor universitare şi politice, unele însemnări trădează supravieţuirea prin birourile lăuntrice a unui ţăran încurcat de ritmurile, tabieturile şi ambiţiile lumii urbane, dar suficient de lucid că să înţeleagă că asfaltarea drumului spre „acasă” nu-i uşurează întoarcerea. Însă, în pofida unor asemănări de ordin biografic, afectiv sau ton, umbra lui Paler însoţeşte autorul şi opera doar până la un punct.
Amprenta „ţărănească” – în sensul cumsecădeniei, pragmatismului şi ataşamentului faţă de anumite valori tradiţionale – reiese şi din însemnările care reliefează poziţionarea ideologică a autorului. Reflecţiile şi comentariile pe marginea unor probleme şi fenomene din societatea autohtonă a ultimilor 14 ani, pun în lumină convingerile de stânga ale autorului (aspect binevenit în contextul inflaţiei de idei, argumente şi reflecţii de dreapta), de multe ori la pachet cu gesturi de reverenţă şi/sau adeziune faţă de valori şi manifestări specifice unei lumi tradiţionale, conservatoare (sărbătorile religioase, de exemplu). Unii critici, habotnici în demarcaţii şi precizări ideologice, ar putea spune că e o manifestare tipică a ipocriziei specifice clasei politice autohtone. Personal, prefer să cred că e o chestiune care ţine de umanitatea, sensibilitatea şi biografia fiecăruia.
Formaţia de sociolog a autorului reiese din multe însemnări, dând consistenţă şi fundament multor analize şi comentarii, ceea ce se constituie într-o calitate majoră a volumului, chiar dacă avem de-a face cu o lectură de zăbavă şi nu cu o lucrare ştiinţifică. Un exmplu elocvent îl reprezintă povestirea Frica şi spirala tăcerii care are ca fundament o teorie asupra mass-media despre care autorul spune că o predă anual studenţilor de la sociologie şi jurnalism. Comentariile pe marginea fricilor ce guvernează lumea românească şi a efectelor nocive ale televizorului, această „fereastră de sticlă ce dă spre infernul cotidian”(p. 42), îmbină argumente şi teorii din registrul sociologiei cu forţa unor metafore extrem de expresive, punând o serie de diagnostice pertinente societăţii autohtone, pe alocuri cu accente moralizatoare.
După cele spuse în paragraful anterior despre metaforele ce înveşmântează o serie de consideraţii fundamentate pe teorii din registrul ştiinţelor sociale, este firesc să precizez un alt aspect care mi-a atras atenţia: Scriitura! care face din lectura multor texte cuprinse în volum un adevărat „banchet al metaforei”, după cum probabil ar fi spus un regretat poet telcean, Luca Onul, pomenit într-o însemnare despre poeţii ardeleni dragi autorului. O însemnare care mi-a atras atenţia în mod special, atât prin tematică, cât şi prin trimiterile mai mult sau mai puţin subtile, dar mai ales prin expresivitate, este Final previzibil (Într-o zi, toţi se vor prinde). O imagine care mi s-a întipărit pe retină, cu evidente conotaţii politice, este cea a „bătrânului războinic cu armura roşie” înconjurat de „visele destrăbălate ale curtenilor care vând la talcioc bucăţi din coroană, sceptru şi din tronul lui [...] putrezit de pişat şi de sângele celor care au fost decapitaţi”. Comparând expresivitatea şi inventivitatea multor fragmente din volum, cu formulările subnutrite sau strident fardate care mărşăluiesc zgmotos pe bloguri şi publicaţii online, mi s-a confirmat încă o dată convingerea că nu contează doar ce spui ci şi cum spui.
În concluzie, printre lecturile văratice merită plasate (în categoria: Meditaţii, Reflecţii şi Însemnări cu iz autobiografic) şi poveştile îmbibate în nostalgie, metafore şi parfum transilvanist ale runcanului Vasile Sebastian Dâncu.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Omul Nou Ardelean

De ce transilvănismul e o ideologie la fel de toxică și de penibilă precum naționalismul pe care, cică, îl combate în numele unei solidarități supranaționale și multiculturale? Sau în ce constă superioritatea Omului Nou Ardelean?
        Am avut o perioadă în care am cochetat cu ideile transilvaniste, ca formă de contracarare a funarismului și naționalismului de hazna ce scotea din sărite orice om de bun-simț. Îmi cădea bine ideea de asumare a diferențelor regionale și locale existente (însă nu în termeni de superioritate) și a bogăției culturale presupuse de secole de conviețuire multietnică și multiconfesională. Am citit texte faine scrise de transilvaniști de ieri și de azi, am purtat discuții din care am aflat multe despre Transilvania și popoarele sale și în continuare urmăresc cu drag poveștile multor oameni și rămîn un suporter al diversității, multiculturalismului, csardașului și mă scot din sărite răsuflatele povești naționaliste despre neamuri și misiunile lor. Însă, deși am …

Comentarii