Treceți la conținutul principal

Istoricii (document din arhiva ANIC), restituire si concluzie de Felician Velimirovici


Tineri istorici contemoprani efectuându-şi stagiul la Canal

Tov. Florența Rusu. [decanul Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti, n.s.]
În primul rînd vreau să cer aprobarea ca eventual dacă mai am ceva de spus după aceasta să mi se dea voie. Această pentru că nu s-a vorbit nimic pînă acum despre catedre.
Eu ași vrea să discut despre unele probleme, unele discutate deja aici, altele nu.
Una din greutățile în munca de cercetare a cadrelor nostri de istorici este munca tovarășilor în două locuri. Spun aceasta pentru că majoritatea tovarășilor lucrează și la Institutul de Istorie al academiei și în învățămîntul superior. Aceasta face ca munca lor științifică să nu fie tocmai cea dorită. Acești tovarăși au sarcina să îmbine aceste două munci, dar iată cum se rezolvă munca: “Am muncă la institut și dece să mai lucrez și în altă parte”. Și este adevărat că nu se poate face lucrul acesta, pentru că o problemă ia foarte multă vreme pentru adîncire.

În această legătură, o primă problemă care se ridică și care ar putea fi considerată și ca o propunere este că pentru acești tov. să se alcătuiască un singur plan de muncă în care problemele de învățămînt și de institut să nu fie despărțite pentru că nici omul nu se poate despărți.
Însă ce aspect are această problemă? Institutul de Istorie al Academiei din București datorită și conducerii sale și spiritului în general ce există, are porțile foarte închise pentru o serie de cadre tinere din facultate, dar pentru mulți cercetători mai bătrîni, oameni mai puțin devotați partidului și guvernului, au totuși acces la Institutul de Istorie al Academiei. Cu toate că cercetătorii mai bătrîni sînt lăsați la Institutul de Istorie al Academiei, în schimb o serie de cadre tinere, pe simplul motiv că nu sînt” nume răsunătoare” nu sînt antrenate în munca de cercetare științifică. Cu toate că ei își trec acest lucru în plan, ei nu pot să facă acest lucru pentru că nu li se dă posibilitatea.
[***]
Aceasta ar fi o problemă și o problemă care îngreunează activitatea științifică.
O a doua problemă, care ridică greutăți în munca științifică în problemele de istorie, este frica de a atăca anumite probleme. De ex. anul trecut s-a trecut la întocmirea unui program de istorie al R.P.R., care nu s-a făcut nici astăzi. Sînt aici mulți tov. care pot să arate cîtă activitae există la catedre, dar care nu se pune pe hîrtie. De ex. Tov. Roman în această privință a arătat, poate sub formă de glumă, că: “De ce trebuie să mă expun?”; este drept că tovarășul Roman scrie totuși. Totuși spun că există această teamă și aceasta face ca să nu fie ridicate problemele cruciale în istoria patriei noastre.
[***]
O altă chestiune serioasă este problema ridicată de tov. Cheresteșiu, aceeia a premierii unor cercetători istorici. Aici s-a ridicat problema că de ce s-a premiat cutare sau cutare și nu cei care au lucrat la aceste documente. Din păcate nu avem altă operă în istorie și aceasta se datorește tot aceiași frici de a trata problemele.
[***]
Tov. Vianu:
Cum se folosesc cadrele tinere?
Nu întotdeauna cu cadrele tinere se duce o politică justă.
[***]
Tov. Știrbu.
Am să încep cu o anumită observație critică adusă mie.
Cred că una din cauzele faptului că noi astăzi sîntem într-o situație grea în domeniul științelor istorice constă în faptul să fiecare dintre noi are obligații extrem de multe. Cîteodată aceste obligații multe sînt impuse. Dar dese ori noi căutăm aceste obligații fie din cauza veniturilor fie din alte motive ca: amor propriu, exces de prestigiu, ș.a.m.d. La mine au fost ultimile cauze, la alți tovarăși se întîmplă și din motive materiale. Din această cauză mi s-a adus o acuzație mai înainte că m-am prezentat la anumite ședințe nepregătit. In mod concret tov. Vianu mi-a adus aceste acuzații prima dată nu am căzut de comun acord cu aceste, ca apoi gîndindu-mă mi-am dat seama că în mare măsură el are dreptate, pentru că acest lucru a fost folosit de multe ori. Ași vrea să mai continui cu această problemă.”


Totul se întîmpla în Romînia anilor 1950; orice asemănare cu anul 2013 în UBB este pur întîmplătoare. Promovarea tinerilor istorici, cumulul de funcţii, premierea unor istorici care nu muncesc, faptul că institutele de istorie au porţile închise pentru tinerii istorici (capabili), etc., sunt toate probleme care astăzi au fost cu desăvîrşire lichidate/rezolvate. Astăzi există DOAR lupta valorilor, recompensarea celui mai bun, munca cinstită, imposibilitatea de a fi plătit din 2-3 locuri simultan, iar posibilitatea de a petrece mai mult de un deceniu în cadrul ISD (Institutului de Studii Doctorale, n.s.) a fost în întregime interzisă. Institutele de cercetare promovează doar pe baza meritului. Doar pe cei mai buni. Cumetria a fost eradicată. Nepotismul este un cuvînt care are, din fericire, corespondent numai în dicţionar. În realitate nu. Noi culmi aşteaptă să fie cucerite, tovarăşi!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Omul Nou Ardelean

De ce transilvănismul e o ideologie la fel de toxică și de penibilă precum naționalismul pe care, cică, îl combate în numele unei solidarități supranaționale și multiculturale? Sau în ce constă superioritatea Omului Nou Ardelean?
        Am avut o perioadă în care am cochetat cu ideile transilvaniste, ca formă de contracarare a funarismului și naționalismului de hazna ce scotea din sărite orice om de bun-simț. Îmi cădea bine ideea de asumare a diferențelor regionale și locale existente (însă nu în termeni de superioritate) și a bogăției culturale presupuse de secole de conviețuire multietnică și multiconfesională. Am citit texte faine scrise de transilvaniști de ieri și de azi, am purtat discuții din care am aflat multe despre Transilvania și popoarele sale și în continuare urmăresc cu drag poveștile multor oameni și rămîn un suporter al diversității, multiculturalismului, csardașului și mă scot din sărite răsuflatele povești naționaliste despre neamuri și misiunile lor. Însă, deși am …

Comentarii