Treceți la conținutul principal

Siciliana Blues


Nu mai reprezintă pentru nimeni o surpriză simbioza dintre muzica clasică şi jazz. De o bună perioadă de timp, muzicienii din cele două tabere se uită peste gard, în curtea vecinului, mânaţi cel puţin de curiozitate, dacă nu şi de admiraţie. Acesta este şi cazul unor compozitori precum Shostakovich şi Varèse, sau a muzicienilor de jazz încadraţi în aşa numitul third stream. Însă, tot acest interes reciproc nu este întotdeauna de ajuns pentru ca produsul artistic final să fie unul reuşit. Şi mă gândesc aici mai mult la creaţiile compozitorilor profesionişti, care, în ciuda faptului că detectează cu uşurinţă o parte din tehnicile specifice muzicii de jazz, nu reuşesc întotdeauna să-i surprindă cu acurateţe şi esenţa, astfel că rezultatul lasă uneori impresia unei muzici "uşoare", de divertisment, sau care, mai rău, lasă impresia unui jazz "clasicizat", fără viaţă.

Nu acelaşi lucru se poate spune însă şi despre Siciliana Blues. Compozitorul clujean Cornel Ţăranu este una dintre figurile cele mai importante ale componisticii româneşti; pe parcursul creaţiei sale se întâlnesc dese incursiuni în diferite idiomuri muzicale (muzica indiană ar fi un exemplu), iar pentru lucrarea Siciliana Blues a venit şi rândul jazzului. Istoria lucrării porneşte din anul 1976, când Cornel Ţăranu realizează coloana sonoră a filmului Merele Roşii, în regia lui Alexandru Tatos. Tema principală a acestei coloane sonore va fi dezvoltată peste 22 de ani, în 1998, într-o lucrare orchestrală mai amplă, denumită Siciliana Blues. După cum sugerează şi numele, intenţia autorului este de a realiza o sinteză între doua arii stilistice distincte: dansul baroc denumit siciliană şi blues. Siciliana, care este şi denumirea primei părţi a lucrării (din cele patru componente) este prezentă prin ritmul său specific, iar blues-ul (mai precis spus, jazz-ul) îşi face simţită prezenţa prin ritmul şi armonia specifice.

Pe parcursul lucrării, pornind de la Siciliana, întruchipare a canonului clasic, compozitorul porneşte în explorarea unor spaţii sonore de expresie total diferită; această căutare stilistică este marcată şi de titlurile părţilor intermediare, À la recherche du swing şi Le swing retrouvé, pentru ca finalul, Blues, să readucă tema de siciliană infuzată cu elemente de jazz, desăvârşind astfel uniunea celor două genuri muzicale. În toată această călătorie, flautul, pianul şi contrabasul joacă rolurile principale, deseori cele trei instrumente fiind în postura de a evolua similar unui trio de jazz; asemănarea este cu atât mai izbutită cu cât partitura reuşeşte să insereze cu eficacitate tehnici ale muzicii de jazz.

Construcţia întregii lucrări este una extrem de bine echilibrată, balansul între jazz şi muzică cultă fiind întotdeauna bine dozat. Lucrarea debutează cu o temă principală, deosebit de expresivă, care, pe măsura ce "căutarea swing-ului" avansează, suferă o serie de metamorfoze. O nouă temă este adusă în momentul în care ritmul de swing al percuţiei, walking bass-ul şi construcţiile ritmico-armonice ale pianului fac ca jazzul să irumpă cu energia sa specifică. Pe parcursul lucrării, limbajul muzical modern, specific compozitorului Cornel Ţăranu este deasemeni prezent, cu precădere în pasajele de dezvoltare, unde structurile melodice şi ritmice folosite sunt dintr-un registru stilistic comun mai multor lucrări ale sale. Toate aceste elemente aparent eterogene sunt filtrate pe tot parcursul părţii a treia, pentru ca în ultima parte să regăsim siciliana interpretată ca o veritabilă baladă de jazz. 

În fine, pentru o reuşită interpretare a acestei lucrări, evoluţia flautistului, a pianistului şi a contrabasistului este cu adevărat esenţială, deoarece partitura lasă acestor instrumente libertatea de a improviza, iar o bună parte din momentele lucrării necesită o interacţiune a acestora întocmai precum cea întâlnită la combo-urile de jazz. Iar pentru ca cele de mai sus să nu rămână simplă vorbărie, inserez aici un link de youtube unde puteţi audia lucrarea, chiar dacă înregistrarea nu este de o calitate satisfăcătoare. Oricum, lucrarea s-a cântat în anii trecuţi prin filarmonicile transilvane, aşa că n-ar fi exclus să o mai vedeţi şi în viitor pe vreun afiş. 

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii