Treceți la conținutul principal

Gulag Boss. A Soviet Memoir - de Felician Velimirovici



Gulag Boss. A Soviet Memoir. Fyodor Vasilievich Mochulsky. Translated and edited by Deborah Kaple, Oxford University Press, 2011, 268 pp.

Pe data de 5 martie se împlinesc 60 de ani de la moartea lui I.V. Stalin, mareşal, lingvist, prim-ministru, secretar general al PC(b)US, discipol devotat al cauzei lui Lenin, călăuzitorul omenirii progresiste, prietenul copiilor, părintele popoarelor, etc. Este momentul unei reflecţii asupra a ceea ce a însemnat radicalismul politic în secolul 20 şi materializările sale concrete. „Diavolul în istorie”, pentru a relua faimoasa formulă a filosofului polonez Leszek Kołakowski, autorul magistralei trilogii “Main Currents of Marxism”, a avut chipuri cât se poate de reale, încarnându-se în personaje cu biografii bine determinate. În afara lui Felix Dzerjinski, şi a succesorilor săi (Yagoda, Ejov sau Beria, cu toţii ucişi de către sistemul pe care l-au slujit), Răul a avut de cele mai multe ori chipuri mai puţin cunoscute, “banale” chiar, pentru a relua cunoscutul concept lansat de Hannah Arendt referitor la banalitatea răului. După cum (corect) a remarcat şi Stalin însuşi într-un celebru discurs rostit în faţa Armatei Roşii, cele mai mici rotiţe fac cu putinţă funcţionarea maşinăriei, sau, în cuvintele lui Stalin, generalii şi mareşalii nu înseamnă nimic fără soldaţii de rând.

Atunci când, în toamna anului 1940, locţiitorul directorului departamentului Cadre din structura GULAG NKVD (Glavnoye upravleniye ispravityelno-trudovykh lagerey i koloni, Narodnyy Komissariat Vnutrennikh Del, adică Administraţia Centrală a Lagărelor şi Coloniilor de Muncă Corectivă, Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne) l-a convocat pe tânărul inginer Feodor Vasilievici Mociulski (22 de ani) la sediul NKVD pentru a-i repartiza un job, conform legii, acesta nu ştia nimic despre ceea ce îl va aştepta la Pechorlag – unul dintre nenumăratele lagăre de muncă forţată care compuneau, la acea dată, arhipelagul gulag al URSS. “În ţările capitaliste, infractorii pur şi simplu putrezesc în închisori” l-a asigurat oficialul. După ce îşi ispăşesc pedeapsa, se întorc în societate la fel cum au intrat în închisoare. Sistemul socialist este însă unul uman: el dă posibilitatea tuturor infractorilor ca, prin muncă cinstită, să se îndrepte şi să devină cetăţeni responsabili atunci când termenul pedepsei expiră (p. 11).
Între 1940 şi 1946, tânărul inginer moscovit a îndeplinit, fără să îşi dorească vreo clipă, rolul de şef al lagărului de muncă forţată Pechorlag (sau Pechorstroi cum apărea în presă) aflat la N-E de Leningrad, dincolo de Cercul Polar de Nord, şi al celor aproape 100.000 de încarceraţi ai săi. Mărturia lui Mociulski, redactată la începutul anilor 1990 dar tradusă şi publicată abia în 2011 la Oxford University Press – întrucât în Rusia nu s-a găsit nicio editor dispusă să o publice – reprezintă prima poveste a unui om, inginer, care a fost toată viaţa sa membru al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, şi care a coordonat activitatea unui lagăr de muncă din Gulagul sovietic. Vocea sa este unică în literatura Gulagului întrucât propune o nouă perspectivă asupra lumii (de obicei) închise a NKVD-ului, una from the inside. Pentru moment, ea este singura scriere cu cacarter autoreferenţial redactată de către un angajat al GULAG NKVD din perioada stalinistă.

Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Punk Was Not Dead: Aventuri de Coteț

Prin anii nouăzeci, cînd copilăream pe la Telciu și-mi plimbam cizmele prin slotăraia de pe Valea lui Stan și Zugău, nu prea aveam habar că sunt/urmează să devin un om recent, cu atît mai mult în momentele extrem de enervante cînd mă trezeau ai mei înainte de 8, ca să duc vacile pe imașul de deasupra gării. Mai grav, habar n-aveam că o să devin punk înainte de a avea buletin și că voi realiza contribuția pe care am adus-o eu muzicii, culturii și idealului punk, doar în anii facultății, cînd eram deja plecat de multă vreme dintre dealuri și balegi. Îmi plimbam prin colb și slotăraie nu doar cizmele sau bascheții, în funcție de sezon, ci și ignoranța și entuziasmul hrănit, în primul rînd de TV-ul nostru Olt, alb negru, de pe măsuța cu mileu. Și asta se întîmpla vara, cînd la ora aia abia începeau să se încingă corturile prin Vama Veche și prelatele teraselor de pe litoralul de unde ne transmiteau seara emisiuni despre cum se distrează lumea și cum se trăiește viața din plin. Uneori mă …

Comentarii