Treceți la conținutul principal

Georg (Jörka) Weber - de Edit Szegedi


Cuvinte încrucișate, de Cristian Orza
           A murit Georg (Jörka) Weber, sociolog şi teolog din Münster, doctor h.c. al Universităţii Babeş-Bolyai. Dincolo de pierderea pe care o resimt personal, moartea lui Jörka Weber este o pierdere pentru toţi bursierii din România care au avut norocul să-l cunoască. Împreună cu soţia sa, Renate Weber, i-au găzduit (eu am stat o lună gratuit în casa lor), i-au invitat la cină, i-au implicat în discuţii, i-au îndrumat profesional, le-au împrumutat cărţi. Şi i-au certat, dacă era nevoie. Rigoarea ştiinţifică a lui Jörka Weber putea să te enerveze la culme, însă o dată ce a trecut supărarea, critica s-a dovedit a fi ajutorul cel mai preţios.
           Casa soţilor Weber era întotdeauna primitoare. Obiecte de uz casnic din gospodării săseşti şi artă contemporană, în mare parte a unor artişti ardeleni, erau ca o introducere vizuală în activitatea ştiinţifică a lui Jörka şi Renate. Întrebat fiind, de ce se ocupă de Transilvania (pe care a părăsit-o de nevoie în 1944, copil fiind) a răspuns: „Păi, cu Germanai se poate ocupa orice purligar!“ Lucrările lui Jörka Weber, fie că este vorba de tanatologie, de monografia Senereuşului (satul natal), de deportările din 1945 sau emigraţia germanilor din România, sunt adevărate monumente. Nu pentru că ar fi infailibile, ci pentru că oferă modele pentru o cercetare riguroasă şi modernă a Transilvaniei.
           Jörka Weber a numit lucrarea despre emigraţie un act de jelire. Dincolo de personalitatea tonică a lui Jörka Weber, exista o undă de tristeţe. Ştia că lumea copilăriei sale a dispărut odată pentru totdeauna şi nu era un paseist. De aceea era interesat de ceea ce se întâmpla în România şi mai ales la Cluj. (Interesul pentru Cluj a mers atât de departe, încât în 2008 a urmărit meciurile CFR-ului din Liga Campionilor şi, evident, ştia rezultatele echipei naţionale de fotbal a României).
          Imaginea lui Jörka Weber care îmi stăruie în minte este zâmbetul şugubăţ prin care îţi amintea, că rigoarea ştiinţifică este pe deplin compatibilă cu bucuria de trăi, cu umorul şi ironia.

Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Punk Was Not Dead: Aventuri de Coteț

Prin anii nouăzeci, cînd copilăream pe la Telciu și-mi plimbam cizmele prin slotăraia de pe Valea lui Stan și Zugău, nu prea aveam habar că sunt/urmează să devin un om recent, cu atît mai mult în momentele extrem de enervante cînd mă trezeau ai mei înainte de 8, ca să duc vacile pe imașul de deasupra gării. Mai grav, habar n-aveam că o să devin punk înainte de a avea buletin și că voi realiza contribuția pe care am adus-o eu muzicii, culturii și idealului punk, doar în anii facultății, cînd eram deja plecat de multă vreme dintre dealuri și balegi. Îmi plimbam prin colb și slotăraie nu doar cizmele sau bascheții, în funcție de sezon, ci și ignoranța și entuziasmul hrănit, în primul rînd de TV-ul nostru Olt, alb negru, de pe măsuța cu mileu. Și asta se întîmpla vara, cînd la ora aia abia începeau să se încingă corturile prin Vama Veche și prelatele teraselor de pe litoralul de unde ne transmiteau seara emisiuni despre cum se distrează lumea și cum se trăiește viața din plin. Uneori mă …

Comentarii