Treceți la conținutul principal

Georg (Jörka) Weber - de Edit Szegedi


Cuvinte încrucișate, de Cristian Orza
           A murit Georg (Jörka) Weber, sociolog şi teolog din Münster, doctor h.c. al Universităţii Babeş-Bolyai. Dincolo de pierderea pe care o resimt personal, moartea lui Jörka Weber este o pierdere pentru toţi bursierii din România care au avut norocul să-l cunoască. Împreună cu soţia sa, Renate Weber, i-au găzduit (eu am stat o lună gratuit în casa lor), i-au invitat la cină, i-au implicat în discuţii, i-au îndrumat profesional, le-au împrumutat cărţi. Şi i-au certat, dacă era nevoie. Rigoarea ştiinţifică a lui Jörka Weber putea să te enerveze la culme, însă o dată ce a trecut supărarea, critica s-a dovedit a fi ajutorul cel mai preţios.
           Casa soţilor Weber era întotdeauna primitoare. Obiecte de uz casnic din gospodării săseşti şi artă contemporană, în mare parte a unor artişti ardeleni, erau ca o introducere vizuală în activitatea ştiinţifică a lui Jörka şi Renate. Întrebat fiind, de ce se ocupă de Transilvania (pe care a părăsit-o de nevoie în 1944, copil fiind) a răspuns: „Păi, cu Germanai se poate ocupa orice purligar!“ Lucrările lui Jörka Weber, fie că este vorba de tanatologie, de monografia Senereuşului (satul natal), de deportările din 1945 sau emigraţia germanilor din România, sunt adevărate monumente. Nu pentru că ar fi infailibile, ci pentru că oferă modele pentru o cercetare riguroasă şi modernă a Transilvaniei.
           Jörka Weber a numit lucrarea despre emigraţie un act de jelire. Dincolo de personalitatea tonică a lui Jörka Weber, exista o undă de tristeţe. Ştia că lumea copilăriei sale a dispărut odată pentru totdeauna şi nu era un paseist. De aceea era interesat de ceea ce se întâmpla în România şi mai ales la Cluj. (Interesul pentru Cluj a mers atât de departe, încât în 2008 a urmărit meciurile CFR-ului din Liga Campionilor şi, evident, ştia rezultatele echipei naţionale de fotbal a României).
          Imaginea lui Jörka Weber care îmi stăruie în minte este zâmbetul şugubăţ prin care îţi amintea, că rigoarea ştiinţifică este pe deplin compatibilă cu bucuria de trăi, cu umorul şi ironia.

Comentarii

  1. Iti multumesc, draga Edit, pentru aceasta evocare atat de sufleteasca si in acelasi timp stiintifica a regretatului Jörka! KOni

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Omul Nou Ardelean

De ce transilvănismul e o ideologie la fel de toxică și de penibilă precum naționalismul pe care, cică, îl combate în numele unei solidarități supranaționale și multiculturale? Sau în ce constă superioritatea Omului Nou Ardelean?
        Am avut o perioadă în care am cochetat cu ideile transilvaniste, ca formă de contracarare a funarismului și naționalismului de hazna ce scotea din sărite orice om de bun-simț. Îmi cădea bine ideea de asumare a diferențelor regionale și locale existente (însă nu în termeni de superioritate) și a bogăției culturale presupuse de secole de conviețuire multietnică și multiconfesională. Am citit texte faine scrise de transilvaniști de ieri și de azi, am purtat discuții din care am aflat multe despre Transilvania și popoarele sale și în continuare urmăresc cu drag poveștile multor oameni și rămîn un suporter al diversității, multiculturalismului, csardașului și mă scot din sărite răsuflatele povești naționaliste despre neamuri și misiunile lor. Însă, deși am …

Comentarii