Treceți la conținutul principal

”Trăiască Libertatea” sau despre un imn mai tare decât cel al Jandarmeriei



Pentru că e cazul ca lumea să se familiarizeze sau re-familiarizeze cu folclorul cazon (Albatros, Fata Morgana etc.), Liga Oamenilor de Cultură Bonțideni, întotdeauna cu urechea și tastatura aplecate spre durerile, nevoile și aspirațiile poporului, vă propune spre ascultare imnul „final” al unei alte Ligi. De data asta vorbim de o ligă profesionistă și nu e una de fotbal, ci e vorba de Liga Militarilor Profesioniști. Florin Poenaru a făcut recent oradiografie succintă a atmosferei autohtone, constatând militarizarea progresivă a societății autohtone, sub semnul nevoii de Securitate. Și nu e vorba doar de cocoțarea în jilțul întâistătătorului guvernamental, a unui general pensat și faimos pentru izbânzile sale pe câmpul de luptă al afaceristicii și securisticii, ci mai ales de elanul belicos ce cuprinde hălci întregi din societatea civilă și în civil. Drept urmare, că tot sunt discuții și propuneri despre necesitatea reintroducerii stagiului militar obligatoriu (deocamdată domnul Dușa, detașat temporar în funcția de Ministru al Apărării, propunând o variantă intermediară, ceva cu voluntariat, pe model ONG) datorită escaladării tensiunilor din zonă, considerăm că publicul țintă al acestor măsuri mobilizatoare, trebuie să fie familiarizat cu cele mai recente născociri din industria muzicală militărească autohtonă.

Propunem spre atentă ascultare, imnul Ligii Militarilor Profesioniști, pe care, cel puțin o parte dintre voi, îl vor învăța extrem de repede și ușor, pentru că e unul mai vechi, reciclat și adaptat condițiilor democratice de azi. Cred că și cei care n-au avut parte de entertainment-ul folkist organizat de regimul comunist în parteneriat cu Cenaclul Flacăra (un fel de Fundație SHARE din acele vremuri) știu cântecelul zglobiu ”Trăiască România” interpretat în uralele și aplauzele publicului de Nicu Alifantis la show-urile generației în blugi. Ăla e și imnul acestei ligi și, după părerea noastră (proabil singura Ligă din România, încă nemilitarizată) este cât se poate de potrivit pentru vremurile și tendințele prezente. Nu că ne-ar paște un nou regim comunist, Doamne ferește!, ci pentru că întotdeauna, indiferent de bocancul ideologic care le patronează, austeritatea, întunericul și frica de dujmani, trebuie stropite bine cu patriotisme și militarisme cât mai pe înțelesul poporului. Ca să se simtă în siguranță și unit în fața pericolului, orice etichetă și/sau chip ar purta acesta. Și ce poate fi mai frumos decât un cântec dedicat dragostei de libertate cântat în ritm de marș militar, cu trompete intelectuale reprezentând soțietatea țivilă, mobilizând poporul întru apărarea sărăciei, nevoilor și neamului?
Păi dacă sub Ceaușescu, pe măsură ce țara se scufunda în austeritatea și teroarea necesare plătirii datoriilor externe, regimul comunist a reciclat fără menajamente lungi postăți din ideologia și propaganda mișcării legionare, spre a înlocui salamul, căldura și curentul electric, atât de necesare creeri unei minime senzații de demnitate unui popor blajin, de ce n-ar face la fel și liderii de azi? Dacă jandarmii o ard în imnul lor pe folclor de baston, straie populare, inox, rigips și țestoase ninja ieșind din boscheți, pentru profesioniștii din militărie n-au găsit altceva mai bun decît un imn sinonim cu foametea, întunericul și manipularea, din care au scos numele dictatorului. Mai explicit de atît nici că se poate. Personal îmi place onestitatea acestei prelucrări a cântecelului de răzbel și dragoste de glie, pentru că păstrează Partidul, fie pentru a anunța trecerea la nivelul următor, guvernarea Partidului Unic al Tehnocraților, fie pentru a sublinia că dincolo de sigle electorale și imnuri la fel de proaste, avem un singur partid, o singură ideologie, un singur cuget.

O ultimă observație. De data asta una de bun simț și de respect față de armata română. Oricât de potrivit ar fi acest imn pentru niște ofițeri ca Oprea, Onțanu și alți macaroniști răsăriți din mlaștina imposturii politice, securistice, afaceristicii sau jurnalisticii, îmi pare de-a dreptul disprețuitor și jignitor față de ofițeri și față de armata română în general. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Omul Nou Ardelean

De ce transilvănismul e o ideologie la fel de toxică și de penibilă precum naționalismul pe care, cică, îl combate în numele unei solidarități supranaționale și multiculturale? Sau în ce constă superioritatea Omului Nou Ardelean?
        Am avut o perioadă în care am cochetat cu ideile transilvaniste, ca formă de contracarare a funarismului și naționalismului de hazna ce scotea din sărite orice om de bun-simț. Îmi cădea bine ideea de asumare a diferențelor regionale și locale existente (însă nu în termeni de superioritate) și a bogăției culturale presupuse de secole de conviețuire multietnică și multiconfesională. Am citit texte faine scrise de transilvaniști de ieri și de azi, am purtat discuții din care am aflat multe despre Transilvania și popoarele sale și în continuare urmăresc cu drag poveștile multor oameni și rămîn un suporter al diversității, multiculturalismului, csardașului și mă scot din sărite răsuflatele povești naționaliste despre neamuri și misiunile lor. Însă, deși am …

Comentarii