Treceți la conținutul principal

”Trăiască Libertatea” sau despre un imn mai tare decât cel al Jandarmeriei



Pentru că e cazul ca lumea să se familiarizeze sau re-familiarizeze cu folclorul cazon (Albatros, Fata Morgana etc.), Liga Oamenilor de Cultură Bonțideni, întotdeauna cu urechea și tastatura aplecate spre durerile, nevoile și aspirațiile poporului, vă propune spre ascultare imnul „final” al unei alte Ligi. De data asta vorbim de o ligă profesionistă și nu e una de fotbal, ci e vorba de Liga Militarilor Profesioniști. Florin Poenaru a făcut recent oradiografie succintă a atmosferei autohtone, constatând militarizarea progresivă a societății autohtone, sub semnul nevoii de Securitate. Și nu e vorba doar de cocoțarea în jilțul întâistătătorului guvernamental, a unui general pensat și faimos pentru izbânzile sale pe câmpul de luptă al afaceristicii și securisticii, ci mai ales de elanul belicos ce cuprinde hălci întregi din societatea civilă și în civil. Drept urmare, că tot sunt discuții și propuneri despre necesitatea reintroducerii stagiului militar obligatoriu (deocamdată domnul Dușa, detașat temporar în funcția de Ministru al Apărării, propunând o variantă intermediară, ceva cu voluntariat, pe model ONG) datorită escaladării tensiunilor din zonă, considerăm că publicul țintă al acestor măsuri mobilizatoare, trebuie să fie familiarizat cu cele mai recente născociri din industria muzicală militărească autohtonă.

Propunem spre atentă ascultare, imnul Ligii Militarilor Profesioniști, pe care, cel puțin o parte dintre voi, îl vor învăța extrem de repede și ușor, pentru că e unul mai vechi, reciclat și adaptat condițiilor democratice de azi. Cred că și cei care n-au avut parte de entertainment-ul folkist organizat de regimul comunist în parteneriat cu Cenaclul Flacăra (un fel de Fundație SHARE din acele vremuri) știu cântecelul zglobiu ”Trăiască România” interpretat în uralele și aplauzele publicului de Nicu Alifantis la show-urile generației în blugi. Ăla e și imnul acestei ligi și, după părerea noastră (proabil singura Ligă din România, încă nemilitarizată) este cât se poate de potrivit pentru vremurile și tendințele prezente. Nu că ne-ar paște un nou regim comunist, Doamne ferește!, ci pentru că întotdeauna, indiferent de bocancul ideologic care le patronează, austeritatea, întunericul și frica de dujmani, trebuie stropite bine cu patriotisme și militarisme cât mai pe înțelesul poporului. Ca să se simtă în siguranță și unit în fața pericolului, orice etichetă și/sau chip ar purta acesta. Și ce poate fi mai frumos decât un cântec dedicat dragostei de libertate cântat în ritm de marș militar, cu trompete intelectuale reprezentând soțietatea țivilă, mobilizând poporul întru apărarea sărăciei, nevoilor și neamului?
Păi dacă sub Ceaușescu, pe măsură ce țara se scufunda în austeritatea și teroarea necesare plătirii datoriilor externe, regimul comunist a reciclat fără menajamente lungi postăți din ideologia și propaganda mișcării legionare, spre a înlocui salamul, căldura și curentul electric, atât de necesare creeri unei minime senzații de demnitate unui popor blajin, de ce n-ar face la fel și liderii de azi? Dacă jandarmii o ard în imnul lor pe folclor de baston, straie populare, inox, rigips și țestoase ninja ieșind din boscheți, pentru profesioniștii din militărie n-au găsit altceva mai bun decît un imn sinonim cu foametea, întunericul și manipularea, din care au scos numele dictatorului. Mai explicit de atît nici că se poate. Personal îmi place onestitatea acestei prelucrări a cântecelului de răzbel și dragoste de glie, pentru că păstrează Partidul, fie pentru a anunța trecerea la nivelul următor, guvernarea Partidului Unic al Tehnocraților, fie pentru a sublinia că dincolo de sigle electorale și imnuri la fel de proaste, avem un singur partid, o singură ideologie, un singur cuget.

O ultimă observație. De data asta una de bun simț și de respect față de armata română. Oricât de potrivit ar fi acest imn pentru niște ofițeri ca Oprea, Onțanu și alți macaroniști răsăriți din mlaștina imposturii politice, securistice, afaceristicii sau jurnalisticii, îmi pare de-a dreptul disprețuitor și jignitor față de ofițeri și față de armata română în general. 

Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Punk Was Not Dead: Aventuri de Coteț

Prin anii nouăzeci, cînd copilăream pe la Telciu și-mi plimbam cizmele prin slotăraia de pe Valea lui Stan și Zugău, nu prea aveam habar că sunt/urmează să devin un om recent, cu atît mai mult în momentele extrem de enervante cînd mă trezeau ai mei înainte de 8, ca să duc vacile pe imașul de deasupra gării. Mai grav, habar n-aveam că o să devin punk înainte de a avea buletin și că voi realiza contribuția pe care am adus-o eu muzicii, culturii și idealului punk, doar în anii facultății, cînd eram deja plecat de multă vreme dintre dealuri și balegi. Îmi plimbam prin colb și slotăraie nu doar cizmele sau bascheții, în funcție de sezon, ci și ignoranța și entuziasmul hrănit, în primul rînd de TV-ul nostru Olt, alb negru, de pe măsuța cu mileu. Și asta se întîmpla vara, cînd la ora aia abia începeau să se încingă corturile prin Vama Veche și prelatele teraselor de pe litoralul de unde ne transmiteau seara emisiuni despre cum se distrează lumea și cum se trăiește viața din plin. Uneori mă …

Comentarii