Treceți la conținutul principal

ȘOC! România a pierdut ȘI conacul Ligii în favoarea UNGARIEI



Deci da! După cum ați putut citi și din titlul care se dorește cât se poate de șocant, România a pierdut conacul Ligii Oamenilor de Cultură Bonțideni în favoarea Ungariei. Iar aceasta nu s-a petrecut ca o urmare a vreunui proces pierdut de statul român sau însăși Liga cu maghiarii sau statul ungar (har Domnului, am fost feriți până acum de orice fel de judecată), ci Liga s-a trezit părtașă, involuntar, la una din cele mai teribile pierderi de patrimoniu din ultima săptămână, mai exact de la pierderea Codexului Aureus, tot în favoarea Ungariei, bineînțeles.
Dar să vă lămurim un pic spinoasa chestiune. Circulă de câteva zile (săptămâni?) prin mediile online o inepție panicardă, voit tendențioasă și dezinformantă despre pierderea de către statul român a Codexului Aureus în favoarea Ungariei sau, în alte variante, a ungurilor. De ce zic că este tendențioază și dezinformantă această știre care vizează păstrarea la cote înalte sau chiar încingerea maghiarofobiei (pe lângă atacarea europarlamentarei Monica Macovei)? Pentru că acest Codex Aureus, după pierderea procesului, a intrat în posesia Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba-Iulia care, din câte știu eu, este o instituție ce se află în România, chiar dacă majoritatea credincioșilor romano-catolici din România sunt maghiari, dar tot cetățeni români. Nu are rost să intrăm în detalii legate de acest codex, de cum a ajuns el în posesia statului român după Tratatul de la Trianon, mai precis la naționalizarea din 1947, performată de regimul comunist, pentru că sunt detalii mai puțin importante în acest context. Poate-s eu mai greu de cap, poate se datorează conturilor mele îmbuibate de forinți sau expunerii prelungite față de ”propaganda” maghiară datorată traiului într-un sat multietnic și a prieteniilor cu etnici maghiari puși pe manglirea patrimoniului nostru național, creat în secole de luptă și obidă (Castelul Bánffy, Biblioteca Batthyaneum, Biserica Romanică de la Herina și alte astfel de monumente istorice), dar nu văd cum prin trecerea acestui manuscris de la Primăria și Consiliul Local din Alba Iulia la Arhiepiscopia Romano-Catolică din aceași urbe transilvană, proprietar al codexului ar fi devenit statul maghiar, ungurii? Mai ales că, spre deosebire de alte biserici, cum e cazul și a celei Ortodoxe autohtone, Biserica Romano-Catolică nu e pătrunsă de virusul etnicismului și naționalismului.

După logica în care sunt compuse aceste știri panicarde, constat cu întârziere, ca lider incontestabil al Ligii Oamenilor de Cultură Bonțideni și proprietar de jure și de facto al conacului unde acest așezământ cultural virtual își are sediul, că reședința Ligii (cu toate acareturile, bogățiile solului și subsolului, inclusiv câinele și mâța, cu puii ei cu tot!) au intrat în posesia Ungariei. De ce? Păi pentru că, în virtutea bunei vecinătăți, în perioada în care nu locuiesc acolo (sau nu locuiește vreun membru, invitat sau bursier al Ligii), după cum e cazul în această perioadă, tanti Juji and co. (Piști bácsi, Arpy, Piști Jr., Dana etc.) preiau frâiele administrației, cheile și facturile locuinței. 

Această știre are scopul și să-i informeze pe cei care vor să se cazeze la Ligă în perioada festivalului Electric Castle sau pur și simplu vor să vină în pelerinaj la Ligă pe durata festivalului ca și la edițiile precedente. Nu-s acasă și conacul e la unguri!

Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Punk Was Not Dead: Aventuri de Coteț

Prin anii nouăzeci, cînd copilăream pe la Telciu și-mi plimbam cizmele prin slotăraia de pe Valea lui Stan și Zugău, nu prea aveam habar că sunt/urmează să devin un om recent, cu atît mai mult în momentele extrem de enervante cînd mă trezeau ai mei înainte de 8, ca să duc vacile pe imașul de deasupra gării. Mai grav, habar n-aveam că o să devin punk înainte de a avea buletin și că voi realiza contribuția pe care am adus-o eu muzicii, culturii și idealului punk, doar în anii facultății, cînd eram deja plecat de multă vreme dintre dealuri și balegi. Îmi plimbam prin colb și slotăraie nu doar cizmele sau bascheții, în funcție de sezon, ci și ignoranța și entuziasmul hrănit, în primul rînd de TV-ul nostru Olt, alb negru, de pe măsuța cu mileu. Și asta se întîmpla vara, cînd la ora aia abia începeau să se încingă corturile prin Vama Veche și prelatele teraselor de pe litoralul de unde ne transmiteau seara emisiuni despre cum se distrează lumea și cum se trăiește viața din plin. Uneori mă …

Comentarii