Treceți la conținutul principal

ȘOC! România a pierdut ȘI conacul Ligii în favoarea UNGARIEI



Deci da! După cum ați putut citi și din titlul care se dorește cât se poate de șocant, România a pierdut conacul Ligii Oamenilor de Cultură Bonțideni în favoarea Ungariei. Iar aceasta nu s-a petrecut ca o urmare a vreunui proces pierdut de statul român sau însăși Liga cu maghiarii sau statul ungar (har Domnului, am fost feriți până acum de orice fel de judecată), ci Liga s-a trezit părtașă, involuntar, la una din cele mai teribile pierderi de patrimoniu din ultima săptămână, mai exact de la pierderea Codexului Aureus, tot în favoarea Ungariei, bineînțeles.
Dar să vă lămurim un pic spinoasa chestiune. Circulă de câteva zile (săptămâni?) prin mediile online o inepție panicardă, voit tendențioasă și dezinformantă despre pierderea de către statul român a Codexului Aureus în favoarea Ungariei sau, în alte variante, a ungurilor. De ce zic că este tendențioază și dezinformantă această știre care vizează păstrarea la cote înalte sau chiar încingerea maghiarofobiei (pe lângă atacarea europarlamentarei Monica Macovei)? Pentru că acest Codex Aureus, după pierderea procesului, a intrat în posesia Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba-Iulia care, din câte știu eu, este o instituție ce se află în România, chiar dacă majoritatea credincioșilor romano-catolici din România sunt maghiari, dar tot cetățeni români. Nu are rost să intrăm în detalii legate de acest codex, de cum a ajuns el în posesia statului român după Tratatul de la Trianon, mai precis la naționalizarea din 1947, performată de regimul comunist, pentru că sunt detalii mai puțin importante în acest context. Poate-s eu mai greu de cap, poate se datorează conturilor mele îmbuibate de forinți sau expunerii prelungite față de ”propaganda” maghiară datorată traiului într-un sat multietnic și a prieteniilor cu etnici maghiari puși pe manglirea patrimoniului nostru național, creat în secole de luptă și obidă (Castelul Bánffy, Biblioteca Batthyaneum, Biserica Romanică de la Herina și alte astfel de monumente istorice), dar nu văd cum prin trecerea acestui manuscris de la Primăria și Consiliul Local din Alba Iulia la Arhiepiscopia Romano-Catolică din aceași urbe transilvană, proprietar al codexului ar fi devenit statul maghiar, ungurii? Mai ales că, spre deosebire de alte biserici, cum e cazul și a celei Ortodoxe autohtone, Biserica Romano-Catolică nu e pătrunsă de virusul etnicismului și naționalismului.

După logica în care sunt compuse aceste știri panicarde, constat cu întârziere, ca lider incontestabil al Ligii Oamenilor de Cultură Bonțideni și proprietar de jure și de facto al conacului unde acest așezământ cultural virtual își are sediul, că reședința Ligii (cu toate acareturile, bogățiile solului și subsolului, inclusiv câinele și mâța, cu puii ei cu tot!) au intrat în posesia Ungariei. De ce? Păi pentru că, în virtutea bunei vecinătăți, în perioada în care nu locuiesc acolo (sau nu locuiește vreun membru, invitat sau bursier al Ligii), după cum e cazul în această perioadă, tanti Juji and co. (Piști bácsi, Arpy, Piști Jr., Dana etc.) preiau frâiele administrației, cheile și facturile locuinței. 

Această știre are scopul și să-i informeze pe cei care vor să se cazeze la Ligă în perioada festivalului Electric Castle sau pur și simplu vor să vină în pelerinaj la Ligă pe durata festivalului ca și la edițiile precedente. Nu-s acasă și conacul e la unguri!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Omul Nou Ardelean

De ce transilvănismul e o ideologie la fel de toxică și de penibilă precum naționalismul pe care, cică, îl combate în numele unei solidarități supranaționale și multiculturale? Sau în ce constă superioritatea Omului Nou Ardelean?
        Am avut o perioadă în care am cochetat cu ideile transilvaniste, ca formă de contracarare a funarismului și naționalismului de hazna ce scotea din sărite orice om de bun-simț. Îmi cădea bine ideea de asumare a diferențelor regionale și locale existente (însă nu în termeni de superioritate) și a bogăției culturale presupuse de secole de conviețuire multietnică și multiconfesională. Am citit texte faine scrise de transilvaniști de ieri și de azi, am purtat discuții din care am aflat multe despre Transilvania și popoarele sale și în continuare urmăresc cu drag poveștile multor oameni și rămîn un suporter al diversității, multiculturalismului, csardașului și mă scot din sărite răsuflatele povești naționaliste despre neamuri și misiunile lor. Însă, deși am …

Comentarii