sâmbătă, 27 iunie 2015

Vouă vă arde de proteste când autoritățile vă hrănesc nevoia de coolness cu festivaluri mișto, ca Untold?

sursa foto:untoldfestival.com

Pentru că Liga Oamenilor de Cultură Bonțideni are în componență membri care au fost cândva studenți și-au stat, cât de cât, prin căminele studențești și unii încă mai șed pe-acolo (nu pentru mult timp), nu puteam rămîne indiferenți la farsa cu cazarea peste vară, pusă în scenă de administrația UBB în parteneriat cu Fundația Share (organizatoare de evenimente culturale pentru o dezvoltare culturală sustenabilă și profitabilă), prin intermediul unora din casta reprezentanților/aleșilor studenților (după cum vehiculează presa clujeană). Așa că în semn de solidarizare cu fraierimea studențească lipsită de înțelegere față de această deschidere a universității către mediul de afaceri și către entertainment-ul de bun augur, reciclăm aici un material din vremuri cel puțin la fel de grele, când o parte din tinerimea studioasă nu-și vedea de lungul nasului. Materialul a fost publicat în revista Luceafărul, nr. 8, an VII, 15 aprilie 1908, la Sibiu. Semnat de ”Un Dascăl”.
Doar un ultim comentariu răutăcios mai strecurăm, înainte să slobozim vocile trecutului. Desigur, ideea cu camparea în Hasdeu, în semn de protest, ni se pare binevenită, dar ținem să reamintim acelui procent infim de studenți critici și nemulțumiți (veșnic), că ei nu sunt reprezentativi pentru populația studențească a cărei voință este mult mai apropiată de cea a managerilor puși pe fericit și relaxat tineretul upgradat la nevoile pieței și încolonat pe terase în așteptarea festivalului. Cum zicea un coleg de redacție, dacă autoritățile locale n-ar fi aplecate spre nevoile tineretului nostru și nu s-ar arăta deschise spre colaborările cu astfel de organizații aducătoare de emancipare și ștaif consumerist, cine pxxa calului v-ar mai occidentaliza? Cine credeți că ar băga bani ca o mulțime ștearsă să se călească cum trebuie în vertijul unor astfel de festivaluri eliberatoare și născătoare de conștiință de piață?

”Träim vremuri grele, când chiar elevii gimnaziali se pun in greva, elevii dela scualele noastre, bineinteles, cari mâne-poimàne vor fi tovaräsii nostri de muncä: viitorul de aur al natiei. La cele patru gimnazii cite biatä avem, cronicarul conștientios a putut remarcà, in interval de un an abia, nu mai putin ca 4 (zis patru) greve. Gimaziul și greva; un record destul de frumusel acesta! Ar fi sä càutäm motivele. La un gimnaziu un profesor a pälmuit pe un elev, in ora de gimnasticä, pentrucă acesta prea erà din cale afara nesubordonat; la celalalt bàietii n'au mai putut suportia brutalitatea si tiranismul cutärui profesor; la al treilea tinerimea nu s'a putut împăca cu gàndul că un profesor zelos le-a tinut in loc de 2 ore de elinä, trei; la al patrulea... băietii nici nu-și pot da bine seamä care a fost pricina grevei, dar s'au pus in grevă determinati de un motiv imaginar, au lipsit o dupá-amiazä dela școalä și apoi s'au reintors iaräș, frumușel, rusinati de copiläria sävârșitä.

O convingere nenorocitä stápânește cercurile studentimii secundare. Ei cred, cä dacá o clasä lipsește câteva zile dela școalä, urmează cu sigurantä inchiderea gimnaziului, dacä corpul profesoral nu va cedà și nu va implinì pànä intr'una cererile tinerimii revoltate. De unde și-au scos aceastä convingere nenorocită? Pentru ce nu ar putea existà un gimnaziu și cu 7 clase, atunci, când tinerii din propria lor hotárîre au renunțat la favorul de a urrma cutare clasá? Favor, zic, si subliniez cuvàntul, cäci nimeni dintre profesorii noștri n'a colindat incä pe la casele, oamenilor, rugându-i să-și înscrie bäietii la gimnaziu; nimeni nu i-a pus la cale sä se ghionteascä si sá ia cu asalt cancelária, când cu ïnscrierile dela începutul anului. Nimeni! Au vent ei, din toate colturile tării, s'au înghesuit, s'au luptat aproape pentru a-eși puteà asigurìa un loc și n'a fost an, ca sä nu văd zeci și zeci de studenti depàrtându-se desnädäjduiti, părinți cu lacrimile in ochi, fiindcä, dupä o întârziere de un sfert de ceas, n'au mai avut norocul sä-și poată înscrie odrasla la vre-o școală a noastră. […]
Cotropitä de atâtea faceri de bine, tinerimea noasträ (care, fie spus in paranteză se inghesuește la șçoală fie cä are talent, fie cä nu are!) iși ìnchipuie dela o vreme, cä ei sunt necesari aici, ca școala sä poată däinui; iși inchipule că ei sunt de lipsä mai intài ca școala sä poatä träì, cä dascálimea cea atàt de slab retribuită e un fel de trântor, care träiește numai din bunävointa tinerimii mărinimoase, cari se îudură prea gratios a-și urmà clasele in un anume liceu.
            Iata unde ajungem cu bunävointa mioapä de a crește cât mai multi tineri, de a-i ajutorà pe dreptul sau pe nedreptul ca să-și ispräveascä școala.
Proletariatul nostru intelectual, care este deja, e martor, si intr'un deceniu o sä ajungem la constatări dureroase.
Voinicoasa tinerime s'ar purta de bunä seamä neasämänat mai umilit intr'o școalä sträină, și va sta smirnä, fără a clipi mäcar din ochi, când își va face armata, si un cäprar de țigan ii va înjurà în modul cel mai ordinar . . .
 Atunci iși vor aduce aminte de indelunga räbdare a foștilor dascäli dela școalele romànești, de acești hiloți ai culturii nationale, a cärora rábdare va trebuì sä aibä un hotar oarecare, câdva … (semnează ”Un dascăl”

Comentarii

Translate this blog