Treceți la conținutul principal

Fantezia excomunicării. Varianta laică a părintelui Eugen Tănăsescu

Părintele Eugen Tănăsescu
Voi ați auzit de părintele Eugen Tănăsescu, blogger Adevărul și director al Radio ”Dobrogea”, postul confesional al Arhiepiscopiei Tomisului? Este unul dintre cei mai activi clerici autohtoni și, de regulă, racordat la marile chestiuni și frămîntări ale societății autohtone. Nu doar că exprimă poziții față de anumite chestiuni, lămurește multe din rosturile și acțiunile bisericii în societate, dar are și propuneri curajoase pe tematici cît se poate de delicate. Cea mai recentă, lansată în siajul emoționatelor manifestări specifice zilei de 1 Decembrie, caută să tranșeze într-o  manieră cît se poate de democratică problema celor care hate-uiesc și hăituiesc constant România și românismul. Așadar, în spiritul democrației cultivat în interiorul Bisericii Ortodoxe Române, părintele Eugen Tănăsescu propune ca ”cei care ofensează simbolurile naționale să-și piardă cetățenia”. Adică cei care ”neagă orice valoare națională și, probabil, ori de câte ori au ocazia, aduc ofense românismului și simbolurilor naționale”. Știți voi care. De regulă, după cum ne lămurește și părintele, aceștia sunt grupați într-un ”așa-zis ținut” și nu s-au purtat cum trebuie nici la ediția din acest an a zilei Noastre naționale.
Desigur, părintele nu exprimă viziunea oficială a instituției pentru care lucrează, însă repune în circulație o fantezie care bîntuie mințile multor semeni cu veleități de gardieni ai identității naționale. Dacă am aborda calea legalistă am sista repede discuțiile invocînd un anumit articol din constituție care spune destul de clar că ”Cetățenia română nu poate fi retrasă persoanei care a dobîndit-o prin naștere.” Punct. Dar legile, Constituția și cam tot ceea ce poate fi considerat lucru omenesc, mai pot fi și schimbate. Așadar, să vedem unde ar putea duce o astfel de fantezie născocită de o prea-omenească dragoste de țară și slăbiciunea pentru niscaiva autoritarism de sorginte clericală.

Păi cele mai în vogă definiții ale identității naționale și ale ”românismului”, încă din perioada lor de născare, adică de prin secolul al 19-lea, includ apartenența la creștinătatea răsăriteană – mai apoi, direct la Biserica Ortodoxă Română, autocefală – printre caracteristicile ”tari” ale neamului. Ierarhul ardelean Andrei Șaguna, în lucrarea sa despre istoria bisericii ortodoxe pe plaiurile nord-dunărene, a lansat ideea că prin schimbarea confesiunii ortodoxe se pierde și identitatea națională, discutînd exemplul nobilimii românești medievale și pre-moderne încorporată în natio hungarica și trecută la catolicism sau calvinism. Ideea va fi ”rafinată” și filtrată prin aerul tare al gîndirii dogmatizante, cu precădere în perioada dintre cele două războaie mondiale, un aport considerabil aducînd gînditori influenți, precum Nae Ionescu sau Nichifor Crainic. Zestrea culturală și spirituală a ortodoxiei autohtone este încorporată, cum este și firesc, în patrimoniul cultural al națiunii române, alături de cultura țărănească tradițională, nițel coafată și scoasă la defilare.
Din moment ce Biserica Ortodoxă și zestrea ei culturală se impun ca și valori identitare, expresii esențialiste ale ”românismului”, în virtutea propunerii părintelui Tănăsescu, oricine le ofensează, este pasibil de pierderea cetățeniei. O măsură rentabilă, în contextul în care amenințarea excomunicării sau chiar a anatemizării nu mai poate produce emoții atît de tari ca odinioară. Ce înseamnă, ce cuprinde termenul  ”a ofensa” va fi, desigur, de asemenea legiferat după ce bodyguarzii voluntari ai spiritului național vor circumscrie atent gesturile și acțiunile încadrabile conceptului. Deja se fac pași în acest sens, o serie de politicieni extrem de preocupați de starea națiunii, lansînd deja inițiative legislative menite să sporească drastic gradul de patriotism. Sau măcar să-i penalizeze pe cei deficitari și ireverențioși.
În logica acestei viziuni, orice petiție sau protest împotriva unei biserici construite într-o rezervație naturală, sau într-un parc la vreo 300 de metri de alta, pot fi interpretate ca atacuri la adresa valorilor naționale, a spiritului național care, într-o cruntă beție hegeliană, vrea să-și betoneze domnia pe aceste meleaguri.
Sunt și alte valori naționale și expresii ale ”românismului” care vor fi astfel puse la scuteală și ferite de riscul atitudinilor critice și de furia deconstructivistă a unor ”așa-ziși intelectuali”, pentru că nu numai Ei (știți voi care. Ăia care arborează un alt tricolor) urăsc simbolurile naționale și țara de adopție, pardon, în care s-au născut și și-au îngropat cîteva generații de înaintași. Intelectualii ăștia, ”care urăsc ceea ce sunt”, atunci cînd nu sunt în slujba Lor sau a Altora care nu prea înghit nimic din ce e românesc, sunt pur și simplu o categorie umană aflată în plin proces de descompunere moralicească și total decolorați din puncte vedere identitar. Dar periculoși, pentru că ofensele lor la adresa propriei identități, construită cu atîta sîrg de echivalenții lor de acu' cîteva decenii, sunt ca și palmele date unor părinți de către niște plozi nerecunoscători. Printr-o astfel de măsură, cu profunde accente creștinești cu colorit local, sunt protejați atît cei 91% dintre românii care ”își asumă identitatea bucuroși, fericiți, preocupați și demni”, cît și cei mistuiți de o incalificabilă ură de sine. Aceștia din urmă vor fi protejați, desigur, de ei înșiși și de întunericul național care le bîntuie ființa.

Că tot se apropie sărbătorile de iarnă și în curînd, alături de Nașterea Domnului, o bună parte a conaționalilor noștri comemorează desprinderea de trupul social al națiunii și trecerea în trupul metafizic al acesteia, pe cel care într-atît și-a iubit poporul păstorit încît s-a dat pe sine delirului patriotard, merită să închinăm un pahar în cinstea acestei pragmatice propuneri. 

Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Punk Was Not Dead: Aventuri de Coteț

Prin anii nouăzeci, cînd copilăream pe la Telciu și-mi plimbam cizmele prin slotăraia de pe Valea lui Stan și Zugău, nu prea aveam habar că sunt/urmează să devin un om recent, cu atît mai mult în momentele extrem de enervante cînd mă trezeau ai mei înainte de 8, ca să duc vacile pe imașul de deasupra gării. Mai grav, habar n-aveam că o să devin punk înainte de a avea buletin și că voi realiza contribuția pe care am adus-o eu muzicii, culturii și idealului punk, doar în anii facultății, cînd eram deja plecat de multă vreme dintre dealuri și balegi. Îmi plimbam prin colb și slotăraie nu doar cizmele sau bascheții, în funcție de sezon, ci și ignoranța și entuziasmul hrănit, în primul rînd de TV-ul nostru Olt, alb negru, de pe măsuța cu mileu. Și asta se întîmpla vara, cînd la ora aia abia începeau să se încingă corturile prin Vama Veche și prelatele teraselor de pe litoralul de unde ne transmiteau seara emisiuni despre cum se distrează lumea și cum se trăiește viața din plin. Uneori mă …

Comentarii