Fantezia excomunicării. Varianta laică a părintelui Eugen Tănăsescu

Părintele Eugen Tănăsescu

Voi ați auzit de părintele Eugen Tănăsescu, blogger Adevărul și director al Radio ”Dobrogea”, postul confesional al Arhiepiscopiei Tomisului? Este unul dintre cei mai activi clerici autohtoni și, de regulă, racordat la marile chestiuni și frămîntări ale societății autohtone. Nu doar că exprimă poziții față de anumite chestiuni, lămurește multe din rosturile și acțiunile bisericii în societate, dar are și propuneri curajoase pe tematici cît se poate de delicate. Cea mai recentă, lansată în siajul emoționatelor manifestări specifice zilei de 1 Decembrie, caută să tranșeze într-o  manieră cît se poate de democratică problema celor care hate-uiesc și hăituiesc constant România și românismul. Așadar, în spiritul democrației cultivat în interiorul Bisericii Ortodoxe Române, părintele Eugen Tănăsescu propune ca ”cei care ofensează simbolurile naționale să-și piardă cetățenia”. Adică cei care ”neagă orice valoare națională și, probabil, ori de câte ori au ocazia, aduc ofense românismului și simbolurilor naționale”. Știți voi care. De regulă, după cum ne lămurește și părintele, aceștia sunt grupați într-un ”așa-zis ținut” și nu s-au purtat cum trebuie nici la ediția din acest an a zilei Noastre naționale.

Desigur, părintele nu exprimă viziunea oficială a instituției pentru care lucrează, însă repune în circulație o fantezie care bîntuie mințile multor semeni cu veleități de gardieni ai identității naționale. Dacă am aborda calea legalistă am sista repede discuțiile invocînd un anumit articol din constituție care spune destul de clar că ”Cetățenia română nu poate fi retrasă persoanei care a dobîndit-o prin naștere.” Punct. Dar legile, Constituția și cam tot ceea ce poate fi considerat lucru omenesc, mai pot fi și schimbate. Așadar, să vedem unde ar putea duce o astfel de fantezie născocită de o prea-omenească dragoste de țară și slăbiciunea pentru niscaiva autoritarism de sorginte clericală.

Păi cele mai în vogă definiții ale identității naționale și ale ”românismului”, încă din perioada lor de născare, adică de prin secolul al 19-lea, includ apartenența la creștinătatea răsăriteană – mai apoi, direct la Biserica Ortodoxă Română, autocefală – printre caracteristicile ”tari” ale neamului. Ierarhul ardelean Andrei Șaguna, în lucrarea sa despre istoria bisericii ortodoxe pe plaiurile nord-dunărene, a lansat ideea că prin schimbarea confesiunii ortodoxe se pierde și identitatea națională, discutînd exemplul nobilimii românești medievale și pre-moderne încorporată în natio hungarica și trecută la catolicism sau calvinism. Ideea va fi ”rafinată” și filtrată prin aerul tare al gîndirii dogmatizante, cu precădere în perioada dintre cele două războaie mondiale, un aport considerabil aducînd gînditori influenți, precum Nae Ionescu sau Nichifor Crainic. Zestrea culturală și spirituală a ortodoxiei autohtone este încorporată, cum este și firesc, în patrimoniul cultural al națiunii române, alături de cultura țărănească tradițională, nițel coafată și scoasă la defilare.

Din moment ce Biserica Ortodoxă și zestrea ei culturală se impun ca și valori identitare, expresii esențialiste ale ”românismului”, în virtutea propunerii părintelui Tănăsescu, oricine le ofensează, este pasibil de pierderea cetățeniei. O măsură rentabilă, în contextul în care amenințarea excomunicării sau chiar a anatemizării nu mai poate produce emoții atît de tari ca odinioară. Ce înseamnă, ce cuprinde termenul  ”a ofensa” va fi, desigur, de asemenea legiferat după ce bodyguarzii voluntari ai spiritului național vor circumscrie atent gesturile și acțiunile încadrabile conceptului. Deja se fac pași în acest sens, o serie de politicieni extrem de preocupați de starea națiunii, lansînd deja inițiative legislative menite să sporească drastic gradul de patriotism. Sau măcar să-i penalizeze pe cei deficitari și ireverențioși.

În logica acestei viziuni, orice petiție sau protest împotriva unei biserici construite într-o rezervație naturală, sau într-un parc la vreo 300 de metri de alta, pot fi interpretate ca atacuri la adresa valorilor naționale, a spiritului național care, într-o cruntă beție hegeliană, vrea să-și betoneze domnia pe aceste meleaguri.

Sunt și alte valori naționale și expresii ale ”românismului” care vor fi astfel puse la scuteală și ferite de riscul atitudinilor critice și de furia deconstructivistă a unor ”așa-ziși intelectuali”, pentru că nu numai Ei (știți voi care. Ăia care arborează un alt tricolor) urăsc simbolurile naționale și țara de adopție, pardon, în care s-au născut și și-au îngropat cîteva generații de înaintași. Intelectualii ăștia, ”care urăsc ceea ce sunt”, atunci cînd nu sunt în slujba Lor sau a Altora care nu prea înghit nimic din ce e românesc, sunt pur și simplu o categorie umană aflată în plin proces de descompunere moralicească și total decolorați din puncte vedere identitar. Dar periculoși, pentru că ofensele lor la adresa propriei identități, construită cu atîta sîrg de echivalenții lor de acu' cîteva decenii, sunt ca și palmele date unor părinți de către niște plozi nerecunoscători. Printr-o astfel de măsură, cu profunde accente creștinești cu colorit local, sunt protejați atît cei 91% dintre românii care ”își asumă identitatea bucuroși, fericiți, preocupați și demni”, cît și cei mistuiți de o incalificabilă ură de sine. Aceștia din urmă vor fi protejați, desigur, de ei înșiși și de întunericul național care le bîntuie ființa.

Că tot se apropie sărbătorile de iarnă și în curînd, alături de Nașterea Domnului, o bună parte a conaționalilor noștri comemorează desprinderea de trupul social al națiunii și trecerea în trupul metafizic al acesteia, pe cel care într-atît și-a iubit poporul păstorit încît s-a dat pe sine delirului patriotard, merită să închinăm un pahar în cinstea acestei pragmatice propuneri.