Treceți la conținutul principal

Despre ”Terorism, tortură și iar terorism” cu 3 întrebări profesorului/diplomatului Valentin Naumescu




Într-un material publicat recent pe Contributors domnul Valentin Naumescu, conferențiar la Facultatea de Studii Europene (UBB) din Cluj și diplomat de carieră, face o excelentă demonstrație de ascundere sub preș a rahatului, cu tact diplomatic, ștaif academic și afectare morală. Fiind mai mult decît un simplu diplomat în slujba unei țări invizibile în arena internațională, un cadru universitar cu o bună cunoaștere a contextului internațional și a relațiilor internaționale, domnul Naumescu n-a stat deoparte cînd a văzut la începutul săptămînii că dă în clocot cazanul islamofobiei, datorită tragicelor evenimente de la Sydney. Era momentul oportun pentru a formula cîteva considerații pe marginea scandalului generat de recenta publicare a Raportului cu privire la metodele și tehnicile de tortură folosite în închisorile secrete ale CIA. Pentru că nu este deloc potrivit să aprobi sec, din simplă convingere sau din considerente/necesități de ordin diplomatic, experimentele cu iz greu de Pitești/Aiud săvîrșite de către CIA asupra unor suspecți de terorism, foarte probabil și pe cuprinsul țării noastre, este vitală o argumentație aparent laborioasă care sub pretextul contextualizării să cînte prohodul oricărei condamnări tranșante a celor responsabili, în conformitate cu legislația internațională în vigoare, încă.
Încă din titlu, după ce ancorează intervenția sa la remorca celui mai recent atac terorist al unui fundamentalist musulman, autorul sugerează o ordine falsă a evenimentelor prin formula: ”terorism, tortură și iar terorism”. Și zic falsă pentru că nu văd niciun efort de lămurire a modului în care terorismul islamist s-a profilat în ultimele decenii ca cea mai recentă încarnare a Răului pe care Civilizația Occidentală, născătoare a drepturilor omului, a respectului față de libertățile individuale și față de demnitatea umană, trebuie să-l înfrunte. Nu văd nicio referire la momentele în care SUA n-a avut probleme în a coopera, în sensul înarmării și finanțării, cu astfel de grupări teroriste, fie că vorbim de talibanii din Afganistan, susținuți împotriva rușilor, fie de sprijinirea unor grupări teroriste implicate în recentul război civil din Syria, dintre care s-a desprins facțiunea Statului Islamic. Totul, desigur, în slujba democrației și a drepturilor omului.

Prin ceea ce descrie drept ”imaginea anului”, cu referire la vitrina cafenelei din Sydney unde în timpul atentatului ”s-au suprapus brusc două simboluri civilizaționale” - ”urarea Merry Christmas de la marca elvețiană de ciocolată Lindt, cu litere aurii, prietenoase, și steagul negru islamic, vorbind despre Allah – unicul Dumnezeu și profetul său Mahomed” – autorul oferă o imagine simplificată din rațiuni mai degrabă manipulatorii decît explicative. Într-o logică dihotomică atît de des exersată de-a lungul timpului și cu reușite remarcabile în secolul XX, această imagine este prezentată ca o dovadă a implacabilei ”ciocniri civilizaționale”, care implică însăși supraviețuirea civilizației occidentale cu întreg palmaresul de valori și achiziții, amenințată de un inamic lipsit de scrupule și întunericit de o ură irațională. Chiar dacă în rîndurile următoare introduce niște nuanțe elementare prin delimitarea ”islamismului militantist de esență criminală” de întreaga tradiție și lume islamică izvorîtă din paginile Coranului, inevitabilitatea confruntării și imposibilitatea unui dialog cinstit și rodnic este profilată. Ba mai mult, prin cîteva rafale înveșmîntate, grație contribuției conceptuale aduse de T. Kuhn, într-o terminologie ”științifică” la zi, ne introduce într-un tărîm mitic al confruntărilor cosmogonice dintre Bine și Rău.  I se zice ”război am modelelor culturale profunde” sau ”război al sistemelor de viață” (sic!) care opune ”paradigma individualist-liberală a lumii de inspirație occidentală[...] și cea întunecat-dogmatică a unui Coran prost lecturat și interpretat”. Un fel de Star Wars în limbaj academic!

Deși textul este publicat pe o platformă online unde, cică, dau cu părerea specialiștii și intelectualii adînci în cugetare, spre a fi citiți și discutați de oameni educați și dornici de informare, nu se urmărește o analiză a situației, sau o poziție subiectivă, respectînd normele elementare ale respectului față de inteligența și cultura cititorilor. Altfel nu-mi explic de ce, în pofida utilizării unor termeni și formulări la zi cu avansul terminologiei științelor socio-umane, autorul recurge la niște simplificări și descrieri demne de lupta cu ”pericolul evreiesc” din presa interbelică sau la lupta cu fascismul din presa optzecistă. Să gonești călare pe paradigma huntingtoniană a ”ciocnirii civilizațiilor”, pe descrieri ale Răului ce incorporează cele mai elementare clișee de sorginte mitică – își trage seva din subteran, ură irațională, riscul ridicat al dușmanului intern – și pe cele mai rudimentare expresii ale ”orientalismului” și ”europocentrismului”, într-o cruciadă post-modernă ce pare că se desfășoară pe platourile de filmare hollywood-iene cu asistență specializată din partea CIA, denotă o remarcabilă sufocare a simțului ridicolului de către un instinct diplomatic exacerbat.
Proiectate pe un astfel de fundal cu accente mitologice și cioplite într-un lemn de esență tare, cele cîteva cuvinte despre evenimentele care ”au afectat demnitatea umană, în înțelesul ei cel mai sensibil” au efectul unui ac de gămălie într-un vagon cu vată (ca să mă folosesc de o inspirată formulă a magistrului I.D. Sîrbu). Nu doar că nu găsim nici o remarcă despre incompatibilitatea torturii cu înaltele pretenții aledemocrațiilor liberale, cu o lume pretins ”civilizată”, sau măcar o condamnare categorică a faptelor și a celor responsabili, dar autorul tratează cu o înțelegere ”omenească” aceste slăbiciuni necesare, îngropînd toată chestiunea în detalii apăsate despre excepționalitatea contextului generat de gravitatea faptelor comise de teroriștii vînați. Dacă în termeni ”omenești” autorul admite că putem să ”vedem argumente și contra-argumente la fel de răscolitoare, și într-un sens și în celălalt”, cu totul altfel se pune problema cînd abordăm faptele ”ca specialiști [... pentru că] putem vedea cum tabloul relațiilor Occidentului cu lumea islamică s-a deteriorat continuu iar numărul adepților grupărilor fanatice a crescut, nu numai în țările majoritar musulmane, dar recent și prin racolări din țările europene și, în general spus, occidentale”. Nu are sens să menționez dublul standard folosit în evaluarea evenimentelor care au dus la ”deteriorarea” tabloului pentru că din narațiunea livrată ai impresia că totul a început brusc cu punerea de bombe de către niște ”eșuați de la periferia societății, lucrînd la planuri secrete de distrugere a bucuriei occidentale”, cînd nici n-am scăpat bine de pericolul comunist. Folosirea torturii împotriva unor suspecți ce par fi de partea ”dușmanilor libertății”, apare ca un compromis necesar pentru a salva alte vieți și pentru a opri extinderea Răului, într-o logică de tipul ”scopul scuză mijloacele” și nu ca  o nivelare totală a actorilor implicați și ca prăbușire în bezna barbariei și a sadismului.
Pentru că toată această intervenție construită pe simplificări grosolane și pe o evaluare trunchiată și profund inegală a cursului evenimentelor care au dus la acest conflict, are toate datele propagandei în buna tradiție a ceea ce Julien Benda a numit ”trădarea intelectualilor”, în loc de concluzii îi adresez domnului Naumescu cîteva întrebări:
-         Ați scris acest material în calitate de ”om” sau în calitate de ”specialist” care înțelege rosturile mai înalte din spatele unor astfel de incidente ce populează constant ecranul cursului istoriei?
-         Ce părere aveți despre specialiștii din cele mai variate domenii, de la chimiști și filosofi, pînă la diplomați, care au acompaniat, cu puțină vreme în urmă, delirul  de mare salvator al civilizației europene al numitului Hitler Adolf?
-         Ce e mai oribil? Ce e mai condamnabil, un text prin care decontextualizînd, trunchiind și omițînd cu intenție detalii, proclami un Război Sfînt și justifici necesitatea uciderii unei categorii umane în numele apărării valorilor unei credințe religioase, sau un text construit pe o rețetă asemănătoare prin care justifici torturarea unor oameni ”suspecți” sau ”vinovați” în numele apărării drepturilor omului și a unor valori politice?



Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Punk Was Not Dead: Aventuri de Coteț

Prin anii nouăzeci, cînd copilăream pe la Telciu și-mi plimbam cizmele prin slotăraia de pe Valea lui Stan și Zugău, nu prea aveam habar că sunt/urmează să devin un om recent, cu atît mai mult în momentele extrem de enervante cînd mă trezeau ai mei înainte de 8, ca să duc vacile pe imașul de deasupra gării. Mai grav, habar n-aveam că o să devin punk înainte de a avea buletin și că voi realiza contribuția pe care am adus-o eu muzicii, culturii și idealului punk, doar în anii facultății, cînd eram deja plecat de multă vreme dintre dealuri și balegi. Îmi plimbam prin colb și slotăraie nu doar cizmele sau bascheții, în funcție de sezon, ci și ignoranța și entuziasmul hrănit, în primul rînd de TV-ul nostru Olt, alb negru, de pe măsuța cu mileu. Și asta se întîmpla vara, cînd la ora aia abia începeau să se încingă corturile prin Vama Veche și prelatele teraselor de pe litoralul de unde ne transmiteau seara emisiuni despre cum se distrează lumea și cum se trăiește viața din plin. Uneori mă …

Comentarii