Treceți la conținutul principal

Despre ”Terorism, tortură și iar terorism” cu 3 întrebări profesorului/diplomatului Valentin Naumescu




Într-un material publicat recent pe Contributors domnul Valentin Naumescu, conferențiar la Facultatea de Studii Europene (UBB) din Cluj și diplomat de carieră, face o excelentă demonstrație de ascundere sub preș a rahatului, cu tact diplomatic, ștaif academic și afectare morală. Fiind mai mult decît un simplu diplomat în slujba unei țări invizibile în arena internațională, un cadru universitar cu o bună cunoaștere a contextului internațional și a relațiilor internaționale, domnul Naumescu n-a stat deoparte cînd a văzut la începutul săptămînii că dă în clocot cazanul islamofobiei, datorită tragicelor evenimente de la Sydney. Era momentul oportun pentru a formula cîteva considerații pe marginea scandalului generat de recenta publicare a Raportului cu privire la metodele și tehnicile de tortură folosite în închisorile secrete ale CIA. Pentru că nu este deloc potrivit să aprobi sec, din simplă convingere sau din considerente/necesități de ordin diplomatic, experimentele cu iz greu de Pitești/Aiud săvîrșite de către CIA asupra unor suspecți de terorism, foarte probabil și pe cuprinsul țării noastre, este vitală o argumentație aparent laborioasă care sub pretextul contextualizării să cînte prohodul oricărei condamnări tranșante a celor responsabili, în conformitate cu legislația internațională în vigoare, încă.
Încă din titlu, după ce ancorează intervenția sa la remorca celui mai recent atac terorist al unui fundamentalist musulman, autorul sugerează o ordine falsă a evenimentelor prin formula: ”terorism, tortură și iar terorism”. Și zic falsă pentru că nu văd niciun efort de lămurire a modului în care terorismul islamist s-a profilat în ultimele decenii ca cea mai recentă încarnare a Răului pe care Civilizația Occidentală, născătoare a drepturilor omului, a respectului față de libertățile individuale și față de demnitatea umană, trebuie să-l înfrunte. Nu văd nicio referire la momentele în care SUA n-a avut probleme în a coopera, în sensul înarmării și finanțării, cu astfel de grupări teroriste, fie că vorbim de talibanii din Afganistan, susținuți împotriva rușilor, fie de sprijinirea unor grupări teroriste implicate în recentul război civil din Syria, dintre care s-a desprins facțiunea Statului Islamic. Totul, desigur, în slujba democrației și a drepturilor omului.

Prin ceea ce descrie drept ”imaginea anului”, cu referire la vitrina cafenelei din Sydney unde în timpul atentatului ”s-au suprapus brusc două simboluri civilizaționale” - ”urarea Merry Christmas de la marca elvețiană de ciocolată Lindt, cu litere aurii, prietenoase, și steagul negru islamic, vorbind despre Allah – unicul Dumnezeu și profetul său Mahomed” – autorul oferă o imagine simplificată din rațiuni mai degrabă manipulatorii decît explicative. Într-o logică dihotomică atît de des exersată de-a lungul timpului și cu reușite remarcabile în secolul XX, această imagine este prezentată ca o dovadă a implacabilei ”ciocniri civilizaționale”, care implică însăși supraviețuirea civilizației occidentale cu întreg palmaresul de valori și achiziții, amenințată de un inamic lipsit de scrupule și întunericit de o ură irațională. Chiar dacă în rîndurile următoare introduce niște nuanțe elementare prin delimitarea ”islamismului militantist de esență criminală” de întreaga tradiție și lume islamică izvorîtă din paginile Coranului, inevitabilitatea confruntării și imposibilitatea unui dialog cinstit și rodnic este profilată. Ba mai mult, prin cîteva rafale înveșmîntate, grație contribuției conceptuale aduse de T. Kuhn, într-o terminologie ”științifică” la zi, ne introduce într-un tărîm mitic al confruntărilor cosmogonice dintre Bine și Rău.  I se zice ”război am modelelor culturale profunde” sau ”război al sistemelor de viață” (sic!) care opune ”paradigma individualist-liberală a lumii de inspirație occidentală[...] și cea întunecat-dogmatică a unui Coran prost lecturat și interpretat”. Un fel de Star Wars în limbaj academic!

Deși textul este publicat pe o platformă online unde, cică, dau cu părerea specialiștii și intelectualii adînci în cugetare, spre a fi citiți și discutați de oameni educați și dornici de informare, nu se urmărește o analiză a situației, sau o poziție subiectivă, respectînd normele elementare ale respectului față de inteligența și cultura cititorilor. Altfel nu-mi explic de ce, în pofida utilizării unor termeni și formulări la zi cu avansul terminologiei științelor socio-umane, autorul recurge la niște simplificări și descrieri demne de lupta cu ”pericolul evreiesc” din presa interbelică sau la lupta cu fascismul din presa optzecistă. Să gonești călare pe paradigma huntingtoniană a ”ciocnirii civilizațiilor”, pe descrieri ale Răului ce incorporează cele mai elementare clișee de sorginte mitică – își trage seva din subteran, ură irațională, riscul ridicat al dușmanului intern – și pe cele mai rudimentare expresii ale ”orientalismului” și ”europocentrismului”, într-o cruciadă post-modernă ce pare că se desfășoară pe platourile de filmare hollywood-iene cu asistență specializată din partea CIA, denotă o remarcabilă sufocare a simțului ridicolului de către un instinct diplomatic exacerbat.
Proiectate pe un astfel de fundal cu accente mitologice și cioplite într-un lemn de esență tare, cele cîteva cuvinte despre evenimentele care ”au afectat demnitatea umană, în înțelesul ei cel mai sensibil” au efectul unui ac de gămălie într-un vagon cu vată (ca să mă folosesc de o inspirată formulă a magistrului I.D. Sîrbu). Nu doar că nu găsim nici o remarcă despre incompatibilitatea torturii cu înaltele pretenții aledemocrațiilor liberale, cu o lume pretins ”civilizată”, sau măcar o condamnare categorică a faptelor și a celor responsabili, dar autorul tratează cu o înțelegere ”omenească” aceste slăbiciuni necesare, îngropînd toată chestiunea în detalii apăsate despre excepționalitatea contextului generat de gravitatea faptelor comise de teroriștii vînați. Dacă în termeni ”omenești” autorul admite că putem să ”vedem argumente și contra-argumente la fel de răscolitoare, și într-un sens și în celălalt”, cu totul altfel se pune problema cînd abordăm faptele ”ca specialiști [... pentru că] putem vedea cum tabloul relațiilor Occidentului cu lumea islamică s-a deteriorat continuu iar numărul adepților grupărilor fanatice a crescut, nu numai în țările majoritar musulmane, dar recent și prin racolări din țările europene și, în general spus, occidentale”. Nu are sens să menționez dublul standard folosit în evaluarea evenimentelor care au dus la ”deteriorarea” tabloului pentru că din narațiunea livrată ai impresia că totul a început brusc cu punerea de bombe de către niște ”eșuați de la periferia societății, lucrînd la planuri secrete de distrugere a bucuriei occidentale”, cînd nici n-am scăpat bine de pericolul comunist. Folosirea torturii împotriva unor suspecți ce par fi de partea ”dușmanilor libertății”, apare ca un compromis necesar pentru a salva alte vieți și pentru a opri extinderea Răului, într-o logică de tipul ”scopul scuză mijloacele” și nu ca  o nivelare totală a actorilor implicați și ca prăbușire în bezna barbariei și a sadismului.
Pentru că toată această intervenție construită pe simplificări grosolane și pe o evaluare trunchiată și profund inegală a cursului evenimentelor care au dus la acest conflict, are toate datele propagandei în buna tradiție a ceea ce Julien Benda a numit ”trădarea intelectualilor”, în loc de concluzii îi adresez domnului Naumescu cîteva întrebări:
-         Ați scris acest material în calitate de ”om” sau în calitate de ”specialist” care înțelege rosturile mai înalte din spatele unor astfel de incidente ce populează constant ecranul cursului istoriei?
-         Ce părere aveți despre specialiștii din cele mai variate domenii, de la chimiști și filosofi, pînă la diplomați, care au acompaniat, cu puțină vreme în urmă, delirul  de mare salvator al civilizației europene al numitului Hitler Adolf?
-         Ce e mai oribil? Ce e mai condamnabil, un text prin care decontextualizînd, trunchiind și omițînd cu intenție detalii, proclami un Război Sfînt și justifici necesitatea uciderii unei categorii umane în numele apărării valorilor unei credințe religioase, sau un text construit pe o rețetă asemănătoare prin care justifici torturarea unor oameni ”suspecți” sau ”vinovați” în numele apărării drepturilor omului și a unor valori politice?



Comentarii

  1. Bine-venita replica. Ar mai fi trebuit mentionata dulcea imbecilitate in care autorul se imagineaza, paradisiac, acompaniat de "liniştea şi bunăstarea clasei mijlocii care savurează satisfacţiile capitalismului", intr-o "cafenea agreabila din centrul unei faimoase metropole", luminata de "urarea Merry Christmas, de la marca elveţiană de ciocolată Lindt" (stare de gratie, fara de care nu putem intelege dorinta sa nestavilita de a ciocni cat mai multe civilizatii inferioare).

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Omul Nou Ardelean

De ce transilvănismul e o ideologie la fel de toxică și de penibilă precum naționalismul pe care, cică, îl combate în numele unei solidarități supranaționale și multiculturale? Sau în ce constă superioritatea Omului Nou Ardelean?
        Am avut o perioadă în care am cochetat cu ideile transilvaniste, ca formă de contracarare a funarismului și naționalismului de hazna ce scotea din sărite orice om de bun-simț. Îmi cădea bine ideea de asumare a diferențelor regionale și locale existente (însă nu în termeni de superioritate) și a bogăției culturale presupuse de secole de conviețuire multietnică și multiconfesională. Am citit texte faine scrise de transilvaniști de ieri și de azi, am purtat discuții din care am aflat multe despre Transilvania și popoarele sale și în continuare urmăresc cu drag poveștile multor oameni și rămîn un suporter al diversității, multiculturalismului, csardașului și mă scot din sărite răsuflatele povești naționaliste despre neamuri și misiunile lor. Însă, deși am …

Comentarii