Klaus Iohannis și România discursului bine citit sau ”Arătarea candidatului”

       

 Dacă întâlnirea oamenilor Ligii cu Monica Macovei și participarea la discuțiile cu electoratul clujean au fost cât se poate de spontane, de data asta am vrut s-o facem cu premeditare. Când am auzit că cel mai bine cotat candidat al dreptei, Klaus Iohannis, descalecă în urbea someșană pentru o ”dezbatere academică deschisă”, după cum a titrat presa locală, ne-am făcut temele și am pornit spre BCU, locul în care era planificat evenimentul și locul în care ne facem veacul. Dincolo de toată semnificația electorală ideea unei dezbateri cu reprezentanți ai mediului universitar pe marginea programului său de campanie, mi s-a părut binevenită mai ales pentru că oferă candidatului și cohortei de politicieni și activiști posibilitatea unui contact direct cu așteptările și întrebările unui tip de alegător considerat mai informat și mai preocupat de viața politică decât alte categorii. După cum aveam să constat pe parcursul ”dezbaterii”, cadrele universitare și studenții n-au fost invitați să participe, așa cum au trâmbițat organizatorii prin intermediul presei, ci să asiste la citirea unui discurs care rezumă proiectul candidatului. E drept că a existat un moderator, că o serie de cadre universitare au prefațat citirea riguroasă a discursului prezidențiabilului, printr-o serie de discursuri menite să confere niscaiva conținut academic ”dezbaterii” și câteva sfaturi/sugestii candidatului.

Când reprezentanții mediului universitar clujean și-au încheiat alocuțiunile a intrat în scenă sasul providențial, așteptat de o sală plină, de alegători înarmați cu tablete, smartfoane, griji și întrebări (unii, cel puțin). Fără să ofere vreo replică, o poziție la cele spuse de ante vorbitori (excepție câteva cuvinte de mulțumire) Klaus Iohannis a început să dea citire unui discurs rostit și cu câteva zile în urmă la lansarea candidaturii sale și pe care, foarte probabil, îl va recita cu acceași plimbare a ochilor între public și cele două promptere, peste tot pe unde va urma să fie propus poporului, spre pozare și votare. Discursul citit cu gesturi studiate și cu un calm menit să exprime mitica seriozitate ardelenească și mult dorita rigoare nemțească îl puteți găsi aici. Discursul rezumă proiectul său de campanie și reliefează teme majore precum educația, sănătatea, parteneriatele strategice, statul de drept, dezvoltarea economică etc., incluzând rostirea reverențioasă a previzibilei mantre despre importanța întăririi legăturilor cu structurile euro-atlantice și consolidarea direcției occidentale a României, de parcă toți candidații au intrat în febra gudurării pe lângă Înalta Poartă vrând să transmită că vor continua să plătescă tributul. Am văzut că multă lume a fost entuziasmată de faptul că neamțul gospodar, cu o aură de salvator bine cumpănit, pus pe treabă și sobru ca o șenilă, a lansat un program amănunțit care cuprinde o viziune asupra direcției de dezvoltare pe termen lung a României. Programul în cauză, atent în formulare și upgradat semnificativ în materie de limbaj lemnos (retorica predicatorilor de rit bruxellez este pe deplin prezentă) vorbește în termeni foarte generali despre importanța educației, sănătății, agriculturii etc., despre starea jalnică a acestor domenii, fără a oferi prea multe idei sau viziuni concrete. Nu lipsește nici osananua dedicată serviciilor  care ”sunt acum definitiv desprinse de vechiul sistem și de mentalitățile comuniste, pe deplin reformate și aflate în avanpostul integrării și al angajamentelor euroatlantice” și în grațiile cărora viitorul președinte al României vrea să intre. Dar nu despre programul său și despre versiunea comprimată citită ieri în fața universitarilor clujeni, vreau să vorbesc aici, ci despre așa-zisa dezbatere prin care dascălul candidat bifează un gest de deschidere față de electoratul cu studii superioare, dorind să arate că pentru el ”opiniile universitarilor clujeni contează”.

Dex-ul pretinde că a dezbate înseamnă ”A discuta pe larg și adesea în contradictoriu o chestiune, o problemă etc. cu una sau mai multe persoane; a supune ceva discuției. ♦ A examina o cauză, un proces (cu participarea ambelor părți).” Ceea ce n-a fost cazul ieri oricât ne-am strădui să privim alocuțiunile universitarilor urcați pe scenă alături de Iohannis ca reprezentând poziția unei părți și discursul citit de acesta ca replică, poziție a unei alte părți. A fost, în cel mai bun caz, un semi-ritual de ungere a ardeleanului prezidențiabil ca ales al unei bune părți a intelectualității academice clujene, în primul rând pentru că Ponta e mai rău. Odată citit discursul prezidențiabilului dezbaterea s-a încheiat fără să se pună problema unui dialog real cu cei aflați în sală, dintre care cel puțin o parte (nu numai oamenii Ligii, desigur) voiau mai mult decât o fotografie cu omul faptelor, voiau câteva vorbe rostite ca răspuns la întrebări. Arătarea candidatului în citadela someșană mi-a lăsat impresia că acesta nu este mai mult decât un posterboy (după cum formulase colegul Bogdan) scos în față și plimbat precum moaștele într-un trist turneu de strângere de voturi, de consolidare a status-quo-ului atât de rentabil sistemului securisto-politic și de re-alimentare a unor speranțe naive ce răsar periodic dintre ruinele disperării și dezorientării  în rândul unei populații tot mai atent priponită în câmpul unui discurs neoliberal despre statul minimalist, meritocrație și dezvoltare economică.

Nu știu cine dintre numeroșii tineri capabili antrenați într-ale retoricii și strategiei pe holurile diferitelor instituții europene i-a încropit discursul citit și programul distribuit la ieșire alegătorilor, dar se vede clar că a îmbinat două mari registre: pe de o parte sunt integrate elementele specifice discursului neo-liberal autohton cu care”specialiștii” și ”analiștii” au bombardat pe bani buni societatea românească: stat minimal, stat de drept, privatizare, anti-corupție etc.; pe de altă parte sunt integrate elementele desprinse din zona stereotipurilor identitare, anume ”calitățile” nemțești” ale acestui candidat, aspect văzut chiar în sloganul de campanie. Klaus Iohannis nu pare să aibă voce sau viziune. El a fost propulsat în această postură de către strategi care au evaluat și cuantificat potențialul său de brand, i-au croit un discurs adecvat imaginii sale și așteptărilor electoratului vizat și au început să-l arate mai de aproape mulțimii într-o scenografie care nu lasă loc spontaneității.

Dacă întâlnirea Monicăi Macovei cu electoratul clujean a fost cât se poate de vie, într-o atmosferă lejeră, adecvată unui candidat care se dorește altfel și având într-o bună măsură datele a ceea ce se poate chema dezbatere, în cazul de față am avut de-a face cu un simulacru ce continuă lunga tradiție a lașității majorității candidaților autohtoni și care evidențiază disprețul acestora (și mai ales al echipelor care-i coordonează) față de alegători. Conștienți de ruptura tot mai mare dintre clasa politică și marea masă a votanților și de riscul de a te trezi cu întrebări incomode, mai ales la o întâlnire cu electoratul informat, Iohannis et. Co au preferat confortul simulacrului și spectacolul unei etalări atent organizate în detrimentul luării pulsului unei bune părți a electoratului clujean. Măcar s-a ales cu un permis la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj.