Treceți la conținutul principal

Jurnal de călătorie. O (astfel) călătorie (pare că) nu se termină niciodată


          2,5 litri de pălincă, 6 doze de bere aproape made in Romania, 5 rochii înflorate, de proveniență incertă, 15 cărți alese pe sprinceană, semi-furate dintr-o bibliotecă aproape personală, câteva produse cosmetice (fără număr), dulciuri în fiecare cotlon al geamantanului superdotat, eșarfe exagerat de multe și mari, 2-3 fotografii de familie developate pe foi lucioase, atât de lucioase că nu pot vedea chipul mamei când bate soarele, cârnați de pleșcoi împachetați în ziar local, doi babici (vezi bibliografia asupra culturii culinare din Buzău) autentici de îți pișcă limba, o cutiuță cu bijuterii și alte câteva zeci de obiecte neidentificate, unele contondente, altele colorate, restul necomestibile. Toate într-un troller de dimensiuni gigantești, un rucsac decent și o plasă de cârpă închisă cu fermoar roz. Așa am plecat din binecuvântatul oraș natal spre un oraș de împrumut, lăsând în urmă bocetele, sfaturile și compătimirile membrilor familiei. Să nu cumva să cari tu gemantanul ăsta! Să mănânci pe drum! Ai bani la tine? Aoleo, ce departe mergi! Aoleo ce bagaje grele ai! Să ne suni când ajungi!
          De aici, tot ce e pitoresc și sentimental se oprește brusc. Poate doar munții cu păduri defrișate și tomnatice au fost ultima panoramă în stare îmi smulgă privirea din carte și să mă patetizeze (dacă acest verb ar exista în forma asta...). Dar am trecut repede (simțiți ironia) de peisajul ăsta, traversând Carpații într-un maxi-taxi scufundat constant în gropile drumurilor naționale, ca un submarin dornic să navigheze în ape mai puțin tulburi, mai străine.
         Călătoria România-Germania cu promisiunea de „a mă lăsa la adresă” durează întotdeauna mai mult decât varianta promoțională de pe site. Și e plină de neprevăzut, ceea ce este o calitate, pentru că nu îți permite să te plictisești. La 7 dimineața eram în parcarea supermaketului XXL, când, după o întârziere de numai 30 de minute, vine să mă racoleze un maxi-taxi gol. Mamaia Fănica, spionul delegat de familie cu atribuții bine stabilite de către comitetul central (să mă depună în autocar, să investigheze șoferul și oamenii alături de care voi călători, să verifice calitatea roților mașinii și condițiile în care voi merge), l-a privit sceptic pe șofer și am observat cum se conturează un norișor deasupra capului ei, așa cum apar în bezile desenate. Am inventariat cel puțin cinci scenarii cu potențial de filme de groază.
          Era un taxi sau maxi-taxi? Domnul foarte amabil, cu permis de conducere și un pachet de țigări în buzunar, m-a asigurat că mă va duce la destinație, pardon, la pre-destinație. Urmam să mergem în Târgu Neamț, acolo era sediul firmei de transport. Pe drum, va colecta alți concetățeni la fel de inocenți ca mine. Din autogara de la Târgu Neamț se va forma un autocar cu dotări occidentale care ne va duce pe toți în Vestul îndepărtat. O ultimă oprire și redistribuire a rolurilor se va face la Nüremberg, de unde vom fi repartizați din nou în niște maxi-taxi mărunte și drăguțe. Ele au menirea de a ne lăsa exact la adresa la care locuim. Și cam aici ar trebui să se termine călătoria. Dar să nu anticipăm prea multe. Concluzionând, am înțeles repede că firma de transportul îmi făcea un favor, mă luase din orașul natal ca să mă depoziteze nevătămată la domiciului (in)stabil din Germania. Iar turul țării pe care aveam să îl parcurg era un cadou din partea șefului, pentru ca eu să mai văd o dată meleagurile țării mele, cu un mic ocol binevenit prin Muntenia, Moldova și Transilvania, până să ajungem la granița cu Ungaria.
         Deși toată lumea știe că voiajul e anevoios, iritant, obositor, exagerat de lung și imposibil de îndurat fără să te enervezi, să îi reproșezi ceva șoferului și să ajungi să antipatizezi câțiva colegi de drum și să te împrietenești cu alții, de fiecare dată uităm că varianta cu avionul e mai eficientă și luăm calea cimentului timp de mai bine de 24 de ore. Poate că după o zi jumătate de stat pe un scaun, de schimbat 3 autobuze, vom deveni mai buni, mai răbdători, mai bogați, mai înțelepți. O astfel de experiență te martirizează.
          Eu și ceilalți români din autocar am luat această călătorie ca pe una inițiatică, cu semnificații mistice, în așteptarea unor revelații multiple, orgasmice. Ne citeam în ochi o complicitate – vom supraviețui, vom depăși limitele spațio-temporale, ne vom detașa de tot ceea ce e lumesc și mai lung de 800 km. Numai pauzele de mers la toaletă din 4 în 4 ore ne aduceau cu picioarele pe pământ, reconectați la nevoile biologice, umanizându-ne. După aceea, reintram în spațiul comun care ne depersonaliza, deveneam cu toții românul care merge să lucreze în străinătate; deveneam un personaj colectiv, ne ficționalizam; apoi adormeam.
           Suflam același aer și respiram sudoarea călătoriei, plini de speranța că nepoții noștri nu vor mai trece prin chinurile astea, credeam cu tărie în progresul tehnologiei, în viitoarea epocă a vitezei, în sfânta teleportare adusă pe aripile negre ale antihristului salvator în cazul nostru.
Să nu credeți că exagerez când dau călătoriei valențe mistice. S-a întâmplat și o minune în timpul ei, alături de câteva alte semne ale existenței divine concretizate în acte de generozitate din partea firmei de transport. Spre exemplu, ni s-au dat cartele telefonice cu numere cu tot (dar fără credit), pentru ce țări vrem noi, Anglia, Austria, Germania, Belgia, Olanda.
           Dar să revin la minune. Era în jur de ora 17.00, aproape de Târgu Mureș. Autocarul a oprit în parcarea unei pensiuni. În pensiune era un restaurant cu autoservire. În restaurant erau bucătărese. Bucătăresele erau la tejghea. Lângă tejghea erau câteva mese. Și ne-am așezat la locurile noastre, pe alte scaune decât cele din autocar, mai puțin confortabile. Acolo firma de transport a înmulțit câteva felii de pâine și, la alegere, 3 mici cu muștar sau o farfurie de ciorbă de văcuță. Eu, cu un bagaj cultural și culinar rural, am ales veșnicia din farfuria adâncă în care a fost sacrificată o văcuță autohtonă. Și cum minunile sunt gratuite, făcute dezinteresat cu scopul de a converti beneficiarii, înmulțirea meniului zilei a fost din partea firmei, fără să mai fim nevoiți ca noi să convertim lei în euro sau viceversa.

O (astfel) călătorie (pare că) nu se termină niciodată. Va urma.

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii