Treceți la conținutul principal

Agresarea patrimoniului clujean- sediul Bibliotecii Centrale Universitare “Lucian Blaga” - de Oliviu Gaidoș

       
  În ajunul inaugurării anului universitar 2014-2015, remarcăm cu stupoare o altă agresiune, din lungul șir de acte sălbatice, derulate în ultimii ani pe timpul verii, asupra edificiului care adăpostește  sediul Bibliotecii Centrale Universitare “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Simbol cultural al orașului prin instituția pe care o găzduieste, imobilul poate fi asemuit cu  un templu peren al cunoșterii, cu  peste   4.500.000 de cărți și ziare, care oferă spiritului confortul și liniștea necesare creației intelectuale. Trăsătura identitară a bibliotecii universitare clujene, reflectată în  spațiul lecturii prin atmosfera atemporală pe care o generează, o reprezintă arhitectura imobilului ridicat între 1906-1909, după planurile arhitecţilor Korb Floris Nandor şi Giergl Kalman. O amplă prezentarea a edificiului, clasat ca monument istoric reprezentativ de interes local (CJ-II-m-B-07296), a fost  realizată de arhitectul Gheorghe Vais în monografia bibliotecii editată in 2006, republicată  în 2009, sub forma unui capitol, în teza de doctorat : Clujul eclectic - Programe de arhitectură în perioada  dualistă (1867-1918), UT Press, Cluj-Napoca, 2009. Reținem două aspecte pertinente cu privire la valorea arhitecturală a clădirii: structura spațială coerentă adaptată unei funcțiuni inițiale mixte, de bibliotecă-arhivă (planul, elevația ), vocabularul stilistic compozit utilizat la fațade ( alternanța materialelor piatră-cărămidă clincherizată) și interioare ( parapeturile de piatră, pardoseala din marmură roșie/mozaic din vestibul, profilaturile din tencuială utilizate la decorarea  stâlpilor, arcelor, din holurile principale, balustradele metalice  ale scărilor etc.), în spiritul eclectismului de la începutul secolului XX. Gh.Vais, în studiul său, accentuează logica spațiilor, ierarhizate în grupuri funcționale pe nivele, în conformitate cu  organizarea inițială a bibliotecii din 1909:  demisolul adăpostea  biblioteca populară (cititorii dinafara mediului academic), parterul a fost destinat  bibliotecii universitare ( caracterul de “bibliotecă închisă”, accesul la depozit fiind restricționat), următoarele două etaje fiind rezervate colecțiilor bibliotecii universitare (etajul I, miniaturi, documente, stampe) și arhivei Muzeului Ardelean (etajul II).

             În pofida schimbărilor organizatorice care au survenit în ultima sută de ani ( înființarea bibliotecii de imprumut la demisol, edificarea unui nou depozit de carte etc.), cumulate cu intervențiile de modernizarea  din anii’60, clădirea a reușit să-și conserve decorația interioară, mobilierul din sălile de lectură, tocurile ușilor și ferestrelor, utilajele din spațiile auxiliare. Valoarea inestimabilă a detaliilor de acest gen, care însuflețesc spațiul bibliotecii de peste 100 de ani, reliefată cu acribie de arhitectul Gheorghe Vais în lucrarea citată, paradoxal, editată cu sprijinul instituției, nu a sensibilizat conducerea, care, în  ultimul deceniu, a aprobat o serie de modificări neinspirate, adevărate atentate la identitatea bibliotecii.
            Intr-o primă fază, în vara anului 2012, prin acțiunea timidă de reamenajare a holului parterului într-un spațiu de socializare, prin amplasarea unor canapele sub scările principale, a fost îndepărtat glasvandul care despărțea holul de vestibul. Nimic nu prevestea amploarea procesului de mutilare care va căpăta proporții catastrofale în anul 2013 când s-a dispus eliminarea “corpului biliotecarilor” din sala cataloagelor. Celebrul “corp al  bibliotecarilor”, compus din 3 glasvanduri, două prevăzute cu ghișee, comparat de Vais cu un “adevărat centru nervos” al bibliotecii, a jucat  un rol strategic în  monitorizarea circuitului cărților, controlând traficul cititorilor spre sălile de lectură încă de la inaugurarea bibliotecii. Reorganizarea spațială, propusă de conducere, a vizat mutarea  biroului bibliotecarilor pe axa intrării principale în sala cataloagelor, accesul fiind deviat pe laterale, îngrămădirea calculatoarelor pe două rânduri de tejghele în locul defunctului  corp  și  amplasarea  unui perete de sticlă,  după ultimul trend  al cluburilor de fițe “lounge and bar”,  spre sala mare. Rafinamentul întregului proiect de reamenajare, în spatele caruia s-au aflat desigur oameni cu competențe în arhitectură si design interior din rândul angajaților instituției, trădează o notă brutală de modernitate, introdusă cu bună știință prin folosirea unor materiale ieftine, inadecvate secularei biblioteci: sticla, mobilierul din pal, de culoare ocru cu dungi negre, în disonanță totală cu tocurile ușilor  și birourile din lemn masiv din sala mare, scaunele de inox cu mușama ( mobilier kitsch de bucătărie pe care îl regăsim în barurile de pe la sate). Suplimentarea numărului calculatoarelor  și introducerea xeroxurilor nu repezintă argumente solide pentru soluția adoptată, o variantă pentru descongestionarea sălii cataloagelor fiind reorganizarea fișierelor a căror utilitate a fost  drastic redusă  prin digitizarea cataloagelor tradiționale.


            Maltratarea bibliotecii a continuat în 2014, sub oblăduirea acelorași persoane de formație intelectuală aflate la cârma instituție, când s-au “modernizat” grupurile sanitare, din partea  dreaptă a holului parterului respectiv celui de la  etajul I. Conducera a dat dovadă de o ingeniozitate remarcabilă propunând o simbioză mirobolantă între vechi si nou, între lemn si plastic. Au fost montate, într-o manieră dezordonată, uși de pvc în tocurile vechi din lemn, lipitura fiind realizată din spumă și ipsos. Consternarea generală, evidentă și în rândul personalului bibliotecii care nu îndrăznește să  vocifereze cu privire la acțiunile renovatoare, este fundamentată de pasivitatea intelectualilor din mediul academic care  trec pragul bibliotecii aprobând tacit mutilarea ei. În virtutea modernizării pe care o promovează conducerea, propun înlocuirea cu termopan a ușilor de la direcțiune pentru o mai buna etanșeizare a instituției. În contextul actual, în care Clujul aspiră la statutul de Capitală Culturală Europeană, ne așteptam la o asumare conștientă a patrimoniului construit, trecând peste anumite orgolii naționaliste, de către autorități si implicit conservarea acestuia. Cazul bibliotecii centrale, prin magnitudinea lui, relevă starea constipată a unei societăți românești impasibile la valorile trecutului precum și apatia intelectualității clujene cu privire la agresarea monumentelor de arhitectură din orașul de pe Someș.

Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Punk Was Not Dead: Aventuri de Coteț

Prin anii nouăzeci, cînd copilăream pe la Telciu și-mi plimbam cizmele prin slotăraia de pe Valea lui Stan și Zugău, nu prea aveam habar că sunt/urmează să devin un om recent, cu atît mai mult în momentele extrem de enervante cînd mă trezeau ai mei înainte de 8, ca să duc vacile pe imașul de deasupra gării. Mai grav, habar n-aveam că o să devin punk înainte de a avea buletin și că voi realiza contribuția pe care am adus-o eu muzicii, culturii și idealului punk, doar în anii facultății, cînd eram deja plecat de multă vreme dintre dealuri și balegi. Îmi plimbam prin colb și slotăraie nu doar cizmele sau bascheții, în funcție de sezon, ci și ignoranța și entuziasmul hrănit, în primul rînd de TV-ul nostru Olt, alb negru, de pe măsuța cu mileu. Și asta se întîmpla vara, cînd la ora aia abia începeau să se încingă corturile prin Vama Veche și prelatele teraselor de pe litoralul de unde ne transmiteau seara emisiuni despre cum se distrează lumea și cum se trăiește viața din plin. Uneori mă …

Comentarii