Treceți la conținutul principal

Au revoir, Jacques Le Goff!

foto: Jacques Sassier AFP
   
         A murit Jacques Le Goff, probabil unul dintre cei mai cunoscuți, citiți și prolifici istorici ai secolului al XX-lea. Împlinise pe 1 ianuarie a.c. 90 de ani, iar de-a lungul îndelungatei sale cariere a reușit, alături de alți antecesori și colaboratori ai Școlii Analelor, să revigoreze știința istorică și să-și vadă o parte din lucrările sale ”canonizate”. Menționăm doar  La Civilisation de l'Occident Médiéval (1964) Pour un autre Moyen Age (1977) sau La Naissance du Purgatoire (1981).          
            Fiind unul dintre istoricii cu o prezență consistentă în bibliografiile formative ale oamenilor Ligii, vestea retragerii sale nu poate rămâne neconsemnată pe blogul nostru. Deși a o fost onorat cu titlul de doctor honoris causa al Universității Babeș-Bolyai în noiembrie 1994 și lucrările sale majore au fost traduse în limba română, multe chiar în timpul odiosului regim, în afara unor excepții notabile, influența sa asupra scrisului istoric autohton este, cu tristețe o spunem, marginală. Totuși, în acest moment trist, pe lângă mulțumirile și recunoștința față de moștenirea lăsată, gruparea istoricilor revizioniști din cadrul Ligii Oamenilor de Cultură Bonțideni își exprimă speranța că tot mai mulți istorici autohtoni vor transpune în lucrările lor câte ceva din învățăturile și metodele lui Jacques Le Goff, că doar n-or fi mai depășite ca cele ale clasicilor noștri.
           Pentru o prezentare mai amplă a vieții și activității sale recomandăm acest articol din Libération. Pentru înțelegerea contribuției sale majore în cadrul științei istorice recomandăm citirea lucărilor sale.

Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Comentarii