Treceți la conținutul principal

Teatrul lui Sabbath, de Philip Roth


      În  Complexul lui Portnoy Philip Roth ne călăuzea cu ironie prin hățișurile sexualității prin intermediul spovedaniei unui obsedat sexual aflat în cabinetul psihoterapeutului. Radiografia exceselor sale începe din copilărie, de la șocul vederii lenjeriei materne îmbrăcând picioarele, trecând prin revelația labei experimentată cu dăruire și inventivitate, până la maturitatea personajului prăbușit sub povara propriului apetit sexual. Romanul fusese publicat în 1969, în plină revoluție sexuală și la propulsat pe Roth în galeria marilor scriitori americani ai zilei. În 1995 revine  cu Teatrul lui Sabbath, tradus și în română la finele anului trecut. De data aceasta energia și euforia tinereții sunt înlocuite de disperarea generată de spectrul morții și de frustrările cauzate de degradarea fizică a personajelor prinse în spirala unei sexualități care-i erodează lent și care-i abandonează spaimelor și angoaselor bătrâneții.

          Sabbath nu mai este tânărul care se minunează în fața sexualității și caută să-l descopere în cele mai variate și incitante forme, ci un amant în al șaptelea deceniu al existenței, rămas fără amanta alături de cale a explorat și savurat plăcerile desfrâului. Un cancer groaznic a răpus-o la cincizeci și ceva de ani provocând în viața lui Sabbath un șoc profund, aruncându-l într-o rememorare disperată a propriei existențe. Adevărată sfidare a normelor societății, asemeni celei a unor personaje din proza lui Céline sau Henri Miller, viața lui Sabbath contaminează existențele celor cu care interacționează provocând tulburări profunde, atât în anii tinereții de artist rebel pe străzile New York-ului, cât și în anii apăsători ai bătrâneții, când rătăcește disperat să se mai înfrupte din plăcerile cărnii. Reflecțiile cinice pe marginea relațiilor de cuplu, viziunea pesimistă a personajului central și poveștile sexuale ale unor amanți cu trupurile tot mai amprentate de trecerea vremii, fac din lectura acestei cărți o adevărată sarabandă a desfrâului și disperării. Moartea dă târcoale slăbind oasele și încrețind pielea, psihicul slăbește măcinat de frustrări, alcool și angoase, în timp ce din lumea celor trecuți personajele copilăriei bântuie mințile celor prinși în tesătura romanului. De undeva dintre coperțile cărții disperarea și angoasa trag ocheade și cititorului, otrăvindu-i lectura. Așa că păzea! Nu e cea mai confortabilă lectură pentru cei dornici să se îmbete cu entuziasmului și culorile primăverii ce stă să se ofilească.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Omul Nou Ardelean

De ce transilvănismul e o ideologie la fel de toxică și de penibilă precum naționalismul pe care, cică, îl combate în numele unei solidarități supranaționale și multiculturale? Sau în ce constă superioritatea Omului Nou Ardelean?
        Am avut o perioadă în care am cochetat cu ideile transilvaniste, ca formă de contracarare a funarismului și naționalismului de hazna ce scotea din sărite orice om de bun-simț. Îmi cădea bine ideea de asumare a diferențelor regionale și locale existente (însă nu în termeni de superioritate) și a bogăției culturale presupuse de secole de conviețuire multietnică și multiconfesională. Am citit texte faine scrise de transilvaniști de ieri și de azi, am purtat discuții din care am aflat multe despre Transilvania și popoarele sale și în continuare urmăresc cu drag poveștile multor oameni și rămîn un suporter al diversității, multiculturalismului, csardașului și mă scot din sărite răsuflatele povești naționaliste despre neamuri și misiunile lor. Însă, deși am …

Comentarii