Treceți la conținutul principal

Teatrul lui Sabbath, de Philip Roth


      În  Complexul lui Portnoy Philip Roth ne călăuzea cu ironie prin hățișurile sexualității prin intermediul spovedaniei unui obsedat sexual aflat în cabinetul psihoterapeutului. Radiografia exceselor sale începe din copilărie, de la șocul vederii lenjeriei materne îmbrăcând picioarele, trecând prin revelația labei experimentată cu dăruire și inventivitate, până la maturitatea personajului prăbușit sub povara propriului apetit sexual. Romanul fusese publicat în 1969, în plină revoluție sexuală și la propulsat pe Roth în galeria marilor scriitori americani ai zilei. În 1995 revine  cu Teatrul lui Sabbath, tradus și în română la finele anului trecut. De data aceasta energia și euforia tinereții sunt înlocuite de disperarea generată de spectrul morții și de frustrările cauzate de degradarea fizică a personajelor prinse în spirala unei sexualități care-i erodează lent și care-i abandonează spaimelor și angoaselor bătrâneții.

          Sabbath nu mai este tânărul care se minunează în fața sexualității și caută să-l descopere în cele mai variate și incitante forme, ci un amant în al șaptelea deceniu al existenței, rămas fără amanta alături de cale a explorat și savurat plăcerile desfrâului. Un cancer groaznic a răpus-o la cincizeci și ceva de ani provocând în viața lui Sabbath un șoc profund, aruncându-l într-o rememorare disperată a propriei existențe. Adevărată sfidare a normelor societății, asemeni celei a unor personaje din proza lui Céline sau Henri Miller, viața lui Sabbath contaminează existențele celor cu care interacționează provocând tulburări profunde, atât în anii tinereții de artist rebel pe străzile New York-ului, cât și în anii apăsători ai bătrâneții, când rătăcește disperat să se mai înfrupte din plăcerile cărnii. Reflecțiile cinice pe marginea relațiilor de cuplu, viziunea pesimistă a personajului central și poveștile sexuale ale unor amanți cu trupurile tot mai amprentate de trecerea vremii, fac din lectura acestei cărți o adevărată sarabandă a desfrâului și disperării. Moartea dă târcoale slăbind oasele și încrețind pielea, psihicul slăbește măcinat de frustrări, alcool și angoase, în timp ce din lumea celor trecuți personajele copilăriei bântuie mințile celor prinși în tesătura romanului. De undeva dintre coperțile cărții disperarea și angoasa trag ocheade și cititorului, otrăvindu-i lectura. Așa că păzea! Nu e cea mai confortabilă lectură pentru cei dornici să se îmbete cu entuziasmului și culorile primăverii ce stă să se ofilească.

Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Punk Was Not Dead: Aventuri de Coteț

Prin anii nouăzeci, cînd copilăream pe la Telciu și-mi plimbam cizmele prin slotăraia de pe Valea lui Stan și Zugău, nu prea aveam habar că sunt/urmează să devin un om recent, cu atît mai mult în momentele extrem de enervante cînd mă trezeau ai mei înainte de 8, ca să duc vacile pe imașul de deasupra gării. Mai grav, habar n-aveam că o să devin punk înainte de a avea buletin și că voi realiza contribuția pe care am adus-o eu muzicii, culturii și idealului punk, doar în anii facultății, cînd eram deja plecat de multă vreme dintre dealuri și balegi. Îmi plimbam prin colb și slotăraie nu doar cizmele sau bascheții, în funcție de sezon, ci și ignoranța și entuziasmul hrănit, în primul rînd de TV-ul nostru Olt, alb negru, de pe măsuța cu mileu. Și asta se întîmpla vara, cînd la ora aia abia începeau să se încingă corturile prin Vama Veche și prelatele teraselor de pe litoralul de unde ne transmiteau seara emisiuni despre cum se distrează lumea și cum se trăiește viața din plin. Uneori mă …

Comentarii