Treceți la conținutul principal

Facebook story (3)


      Soneria de la apartamentul 8 etaj 2 sună melancolic făcând să tresară duhul liniștit al administratorului de bloc, alături de ceașca de ceai din mâna Ecaterinei Oprescu. Câțiva picuri infuzați și fierbinți zburdă acum între sânii ei bine struniți de sutien. Ea își mușcă ușor buza de jos care scoate un „au!” opărit. În această atmosferă încinsă, bănuim că își face apariția personajul Costin Andrei. Spun „bănuim”, pentru că nu știm sigur – nu avem ca dovadă nicio poză pe facebook. În plus, Costin Andrei are un profil de facebook incognito, de care nimeni nu a aflat, ceea ce îl face imposibil de tag-uit. Secretul contului său cu nume fals îl știe doar Ecaterina, prietenă intimă și mai puțin virtuală. Doar în intimitatea sufrageriei din apartamentul 8, cei doi își permit să comenteze postările amicilor comuni și ultimele știri de pe facebook. Mai nou, ei nici nu se mai uită la televizor, pentru că sunt mulți prieteni și multe ziare care sharuiesc articole. Vizitând paginile lor, poți să îți faci o idee despre ce se întâmplă în lume, fiind perfect conectat cu spiritul universului.
      -Facebook-ul bate televizorul, spune Costin plin de multe alte certitudini. Ai văzut și protestele cu Roșia Montană! Dacă nu am fi stat mereu cu ochii pe facebook, nu am fi aflat nimic despre problema asta. Televiziunile au ignorat total ce se întâmpla pe străzile orașelor din România și din Europa.
      -Dacă facebookul e atât de important, de ce ai un cont cu nume fals?
     -Păi, ce, asta mă împiedică să citesc știrile și să mă informez? Nu îmi folosesc niciodată numele pe internet și nici nu îmi dau datele de contact adevărate. Ăștia ne urmăresc pe google mereu și află tot ce facem.
      -Care ăștia?
      -Cum care? Serviciile secrete, google și alții.
      -Dar ce miză avem noi ca să ne urmărească? Ce ai tu de ascuns, spre exemplu?
      -Pentru orice eventualitate, e bine să nu faci parte din sistem.
      -Dar ești parte.
      -Eh, măcar îmi creez iluzia că nimeni nu știe că eu sunt cel ce sunt pe facebook.
      Cam așa ar putea decurge o discuție între cei doi, în lumina reflectoarelor din sufrageria Ecaterinei. Să ai un profil de facebook e o treabă greu de asumat. Mai ales când vine în vizită și Andrei, cu retorica lui anti-facebook. Îl recunoaștem după cum bate în ușa apartamentului 8: cioc cioc cioc! De trei ori, sacadat, în ritmul mersului său de melc. Andrei se deplasează încet, așa cum sunt bătăile inimii lui și ideile care i se interconectează la nivel cerebral. Dincolo de acest ritm greu de urmărit în lentoarea lui, Andrei emană opinii bine argumentate, ingenioase și pertinente, lucrurile care ies din mâinile lui sunt durabile, așa cum numai mobila din perioada comunistă, din lemn de stejar, mai poate rezista. Pe când ceilalți vitezomani în gândire și vorbire exprimă numai mobilă de pal. Contrastul dintre el și restul nu stă numai în diferența dintre melc și iepure, ci și în faptul că el e singurul din anturajul lui care se încăpățânează să nu își facă un profil de facebook.
      Această alteritate l-a costat mult pe Andrei. Nu numai că nu poate lua parte la discuțiile pe acestă temă, dar nici nu poate menține legătura cu vechi prieteni din copilărie. Drept consecință, el este evident dezinformat în legătură cu polemicile facebookești, cine s-a căsătorit și are copii, cine e plecat în concediu sau cine este la o bere în tavernă. Nici nu mai știe cum arată foștii lui colegi de liceu sau unde locuiesc ei; ca să nu mai vorbim de ceea ce mănâncă la micul dejun Florica Manole!
În lungile discuții pe care Ecaterina le poartă cu Andrei, acesta din urmă vine cu argumente de nezdruncinat. Acum își scrie teza de doctorat despre comunitatea de romi din Pata, despre relațiile familiale și maritale ale romilor de acolo. În perioada asta de restriște, el nu își poate permite să piardă timpul pe facebook. Ecaterina nu a îndrăznit niciodată să îi mărturisească numărul infinit de ore pe care îl petrece în fața calculatorului, navigând prin viețile altora. Câteodată obositor, altădată relaxant, timpul ăsta se duce pe apa Sâmbetei; iar la o mică introspecție, Ecaterina își reproșează asta în fața oglinzii și își promite să o lase mai moale cu facebookul. Dar cine se poate opri? Cine mai respectă promisiunile, chiar și față de sine însuși, în această epocă a relativizării totale?
      Ecaterina ar putea să îi găsească un alt argument lui Andrei, dar intervine din nou autocenzura. Așa că lasă gândul ăsta pentru sine: Dacă Andrei are ritmul ăsta atât de lent, ea nici nu vrea să își imagineze câte ore i-ar lua bietului să își selecteze poza de profil, albumele autoreprezentative, commenturile cât mai inteligente. Perfecționist din fire, Andrei și-ar irosi întrega viață cântărind ce cuvinte să selecteze pentru a exprima cel mai exact și frumos ceea ce vrea să transmită omenirii pe facebook. Intelectual rafinat, el s-ar enerva la fiecare postare ridicolă a așa-zișilor săi prieteni. Apoi, el nu acceptă conceptul de prieten în contextul facebookesc. Niciun citat nu l-ar mulțumi în caz că ar vrea să-l sharuiască, considerând că prea e un clișeu, prea simplist, prea... Oamenii rigizi ca Andrei nu au ce căuta pe facebook. Poate că e mai bine pentru el așa. De fapt, mai crede Ecaterina, el nu acceptă să își facă un cont, pentru că îi place să pozeze și să dea impresia că e deosebit. Să nu fii posesorul unui cont facebook, poate fi un titlu de glorie, de îndrăzneală, și nu de lașitate.
      E ca și cu sinuciderea, își spune Ecaterina în gând, implică acceași întrebare: să te sinucizi e un act de curaj sau de lașitate? Să ai cont de facebook înseamnă că nu îndrăznești să te expui sau că ai curajul să te detașezi de minunata lume nouă?
      -Să nu ai un cont de facebook, începe Andrei o primă confesiune, poate să îți afecteze întreaga viață!
      -Vezi? intervine Ecaterina cu o viteză mai mare decât poate Andrei să cuprindă. Ce vroiai să spui?
      -Ăăăă. Știi cursurile mele de karate la care merg în fiecare joi? Ei bine, există o pagină de facebook a grupului de karate. Acolo sunt afișate informații, știri de ultimă oră, fotografii și mai știu eu ce... Săptămâna trecută am bătut din nou la ușa sălii de sport, ca de obicei. Nu era nimeni. Totul închis, bine zăvorât. Un afiș anunța că urmează două săptămâni de vacanță, odată cu terminarea semestrului universitar. Din câte știam eu, era chiar ziua în care trebuia să dăm examenul pentru centura galbenă. M-am panicat, am scuipat printre dinți, am invocat toți zeii pe care îi cunosc, atât ortodocși cât și budhiști. M-am dus repede acasă (aici Ecaterina chicotește, Andrei o interpretează ca ironie. Dar ce înseamnă „repede” pentru el?) și am verificat pagina web a cursului. Acolo nu era nimic actualizat. Atunci am aruncat anathema asupra facebookului. Cu siguranță, am ratat examenul! Probabil toate informațiile utile au fost lansate pe facebook. M-am simțit handicapat.
      -Nu ai încercat să suni?
    -Am luat de pe net numărul de telefon al secretariatului care organizează cursurile. Nimeni nu răspunde, pentru că e vacanță.
      -Și ce ai de gând să faci?
      -Aș avea nevoie de cineva care are cont de facebook și poate verifica pentru mine pagina grupului de karate.
      -Karatiști pe facebook!! Hahaha! Putem intra acum pe facebook ca să verifici dacă au anunțat sau nu data examenului.
     Costin, rămas în plan secund la această conversație, simte nevoia să intervină și el, în spiritul echității și a unei bunei distribuiri a replicilor.
      -Băi, fă-ți un cont fake ca mine!
     -Ce, mă, tu ești fake sau contul? întreabă Andrei atent la nuanțele exprimării. (Andrei crede că ceilalți și-au atrofiat acest simț din cauza conversațiilor frugale de pe facebook și îi place să îi umilească la nivel stilistic și gramatical, pentru a le demonstra că el și-a păstrat prospețimea limbii în afara facebookului).
      -Hai, mă, nu mai face mișto. Cati, vrei să intru eu de pe profilul meu?
      Urmează câteva ore din eternitatea subiectivă a timpului în care cei trei verifică pagina de facebook a grupului de karatiști, apoi se uită la fotografiile prietenilor comuni și se amuză de cum își construiesc ei o imagine de învingători, fericiți și inteligenți. Andrei e cel mai ironic, el își permite, nu are cont. Ceilalți emit judecăți de valoare cu mare atenție, să nu atingă trăsături valabile și pentru propriile conturi. Deh, suntem cu toții în aceeași oală a facebookului.
      Ecaterina se simțea minunat în compania reală a celor doi prieteni reali. Profitând de faptul că și-a deschis facebookul, postează câteva cuvinte, pentru a împărtăși lumii starea ei de beatitudine:
      Feeling great at home with Andrei and Costin. ♥♥


Va urma. În care viețile altora prind contur și ale noastre sens.

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii