Jurnal de Bonțida VI. Mărturisirile excrocului V. S. Cosma

         

Tomi Ungerer

             Recunosc, sunt cel mai leneș din acest sat. Dimineață pe la 11 îmi sorbeam cafeaua, în pijamale, pe terasă în timp ce în fața casei utilaje nemaipomenite scormoneau în praful drumului șanțuri de scurgere și altele ce țin de mult râvnita infrastructură. Grădina mea zace nelucrată sub un strat discret de bălegar cu care vecinul meu Nea Puiu a binecuvântat-o pe parcursul iernii. Pseudo-livada încropită cu truda și entuziasmul anilor trecuți așteaptă foarfecele și bidineaua cu var în timp ce eu, păcătosul, mă afund într-o lene tot mai dulce. Hârlețul ruginește în șopru iar arpagicul nu mai găsește drumul spre glia căsuței biruite de demonii intelectualismului. Sunt fundamental leneș și tot mai habotnic în neputința mea pe care nu o mai poate susține nicio scuză ideologică. Bunii mei vecini m-ar consola spunându-mi că nu sunt chiar cel mai leneș de pe aici, că mai sunt alții, unii profund tarați de viciul lenei datorită condiționărilor etnice sau genetice, dar eu nu-i cred.

           Și asta nu e tot. Nu doar că lenea poate fi lesne descifrată pe chipul meu îmbătrânit în rele, dar cred că cititorii noștri au realizat de ceva vreme că acest modest blog intelectualo-rural zace de mult timp sub zodia inapetitului pentru orice tip de efort. Mitul intelectualului retras la țară, adâncit în lungi și intime conversații cu glia și cultura țărănească, se destramă lent asemeni cercetării academice autohtone. A sosit vremea să dăm cărțile pe față și să recunoaștem constatările dureroase făcute de cei mai mulți dintre cărturarii bonțideni care-și odihnesc reveriile intelectualiste și otrăvurile critice sub acoperământul acestui blog. Ultimele autoanalize, individuale și colective au scos la iveală stigmatele ratării încolțind în biografiile celor mai mulți dintre noi. Odată încheiat programul POSDRU de asistență socială pentru tinerii universitari cu ambiții cărturărești balaurul reconvertirii profesionale (din cercetători în vânzători de servicii, neo-securiști sau pălmași) cască pofticios gura să ne înghită ca într-un tablou apocaliptic demn de frescele cu Judecata de Apoi din bisericile patriei. Nu că n-am avea păcate destule, de la cârtirea împotriva zeilor zilei până la atitudini iconoclaste față de cumințenia academică și civilă, sau devieri de dreapta și de stânga, de cele mai multe ori simultan. Să nu mai pomenesc că unii mai obraznici au îndrăznit să poftească la posturile pregătite pentru aproapele. Aproapele Lor.

           Grădina rămâne nelucrată iar urzicile își intră voioase în drepturi sfidând nonșalante orice intervenție aducătoare de ordine și civilizație. Cărturarii care până mai ieri mânuiau sapa și hârlețul aproape la fel de bine precum condeiul și ideile își caută rostul și tihna peste hotare, se pregătesc să ia legătura cu destoinicii samsari ai pieței licențelor, dizertațiilor și doctoratelor sau fac cu ochiul corporațiilor spre a fi binecuvântați cu o carieră de succes.

            Prin urmare, la Bonțida e jale. Și nu mă refer la satul care se dezvoltă pe zi ce trece așteptând în straie de sărbătoare și în sunet de chimvale răsunătoare ca vreun investitor strategic să-și reverse binecuvântările economice și să pună capăt odată agoniei prelungite provocată de agricultura de subzistență, arhaică, o adevărată rușine pentru secolul în care trăim. Mă refer la acea Bonțidă culturală, adevărată Castalie de Someș, profilată prin efortul, idealismul și entuziasmul unor tineri cărturari cu orientări și atitudini contraproductive. Să nu vă mire, stimați cititori, dacă biografiile celor ale căror rânduri v-au alinat rătăcirile bloggeristice în acești frumoși ani petrecuți împreună vor lua niște turnuri din cele mai bizare. Notați-vă numele lor și monitorizați-le din când în când marșul împleticit. Se apropie momentul în care valorile post-materiale atât de dragi societății civile și oamenilor cu principii solide și sănătoase refuză să mai coabiteze cu existența și biografiile acestora, izgonindu-i din edenul universitar și punându-i să-și câștige subzistența prin trudă și sudoare.

               Sunt cel mai leneș din satul acesta. Recunosc! Și aștept să fiu recrutat!