vineri, 29 noiembrie 2013

Despre obrazele primei modernităţi româneşti



 Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, Evgheniţi, Ciocoi, Mojici. Despre obrazele primei modernităţi româneşti 1750-1860, Humanitas, Bucureşti, 2013, 354 p.

Aflată în categoria celor mai prizaţi istorici români contemporani, alături de nume precum Bogdan Murgescu, Alexandru-Florin Platon, Lucian Boia, Neagu Djuvara, Constanţa Vintilă-Ghiţulescu s-a impus în câmpul istoriografic autohton atât prin temele abordate în lucrări precum În şalvari şi cu işlic. Biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea (Humanitas, 2004, 2013) sau Focul amorului. despre dragoste şi sexualitate în societatea românească (1750-1830) (Humanitas, 2006, 2012) cât şi prin maniera clară şi atractivă în care îşi înveşmântează cercetările amplu documentate. Formată şi la şcoala istorică franceză, autoarea reuşeşte să infuzeze în cercetarea istorică românească un suflu proaspăt binevenit, oferind un model numai bun de urmat de tinerii istorici, după prelungite decenii în care, în afara unor notabile excepţii, istoricii autohtoni au cultivat o împietrire rentabilă şi înverşunată între entuziasmul romantic şi directivele de Partid.
Cea mai recentă carte, acoperind în mare aceeaşi perioadă vizată şi în lucrările anterioare, dezvăluie într-o manieră cât se poate de convingătoare câteva din obrazele primei modernităţi româneşti, mai precis straturile pe care cercetările anterioare asupra modernității românești mai mult le-au survolat decât aprofundat. Fundamentată pe un bogat şi variat material arhivistic, de la procese verbale, condici  de anaforale şi porunci bisericeşti, condici cu pricini judecătoreşti, până la colecţii de documente publicate de-a lungul timpurlui, pagini memorialistice şi articole din presa vremii, lucrarea de faţă propune o radiografie pe mai multe nivele a lumii româneşti din Muntenia şi Moldova. Lumea boierească, mediile bisericeşti, mahalalele, provincia şi lumea satului sunt descifrate şi reconstituite prin intermediul materialului documentar parcurs.

Paginile prezintă lentoarea şi poticnelile multiplelor proiecte şi demersuri modernizatoare, evoluţia moravurilor, a convingerilor şi a diferitelor practici. Apariţia unei clase de mijloc, condiţie considerată necesară pentru modernizarea unei societăţi, s-a desfăşurat extrem de lent, referinţele culturale şi valorile specifice lumii boiereşti păstrându-şi vigoarea şi puterea de a influenţa atitudini şi comportamente până târziu. Dincolo de stilul plăcut, cu accente literare pe alocuri, lucrarea se impune ca o lectură folositoare nu numai istoricilor ci tuturor celor care sunt preocupaţi să înţeleagă, cât de cât, modul în care s-a dezvoltat societatea românească “modernă”, mecanismele care o animă şi mai ales funcţia unor comportamente şi atitudini prelungite viguros până în zilele noastre.  Două chestiuni mi-au atras în mod special atenţia:
1.                            incursiunea în lumea satului aflat în furcile modernizării. Slăbiciunea mea pentru abordările care ţin cont de diferitele nivele culturale şi sociale în reconstituirea trecutului istoric, explică acest fapt. Prizonieri (încă) ai unei vulgate istoriografice care extrapolează la scara întregii societăţi/naţiuni evoluţia unui strat social/cultural, de regulă ceea ce se consideră elita politică şi intelectuală, ne trezim spunând vrute şi nevrute despre lumea tăcută a satului, destul de refractară la demersurile modernizatoare heirupiste. Lucrarea de faţă pune alături de entuziasmul şi limitele acţinunilor unei elite politice şi intelectuale, rezistenţa lumii satului faţă de nişte fenomene greu de înţeles şi pline de incoerenţe, precum şi rezistenţa mediilor clericale faţă de lărgirea accesului la educaţie (pericolul “stricării” credincioşilor) sau faţă de impunerea organizării şi susţinerii financiare a unor şcoli.
2.                            al doilea aspect ţine de o serie de practici, atitudini şi comportamente pe care avem ocazia să le vedem constant  în jurul nostru, ţinând în special de raportarea faţă de Putere şi faţă de statul dătător de slujbe. Dar, pentru mai multă claritate, redau un fragment extrem de expresiv: “Toţi ştiu că numai protecţia şi acceptarea obedienţei le pot asigura o «carieră», relativ uşor de construit şi o serie întreagă de alte beneficii şi privilegii. Sub pălăria unui stăpân puternic şi influent, viaţa e mult mai uşoară, chiar dacă îngrădeşte întru câtva personalitatea şi libertatea. Şi, până la urmă, de ce ar avea nevoie de atâta slobozenie sau personalitate, când accesul la putere şi la dregătoriile înalte este deja stabilit, iar bunăstarea contează mai mult. Prin susţinerea supusului, boierul îşi asigură nu numai prestigiul, ci şi serviciile celui promovat. Promovarea nu are nicio legătură cu o «pregătire» a slujbaşului (adesea ajuns într-o slujbă total diferită de cea pe care o ocupase până atunci), căci un slujbaş domestic nu are nicio fărâmă de formare profesională, ci îşi datorează poziţia mai degrabă unui favor şi unei nevoi a stăpânului” (p. 234)
Ar putea fi adăugate multe altele despre analiza făcută lumii boiereşti şi a reţelelor construite, despre aversiunea faţă de profesiuni, fie că e vorba de medicină, drept etc., din partea boierilor, acestea fiind considerate sub demnitatea lor, mult mai poftite fiind slujbele în administraţie; despre promovări şi numiri în diferite posturi, însă rămâne să le descoperiţi parcurgând lucrarea. În concluzie, dincolo de opţiunea subiectivă pentru anumite aspecte reliefate în această modestă prezentare, cea mai recentă carte a Constanţei Vintilă-Ghiţulescu  propune o restituire solidă a unor faţete şi mecanisme ale modernităţii româneşti. Fără a absolutiza doscumentul de arhivă, fără a opera din postura unui judecător, autoarea se limitează la descrierea acelei lumi şi la lămurirea modului/modurilor în care aceasta funcţiona, înainta.

Comentarii

Translate this blog