Coordonate majore în investigarea istoriei României dintre 1918-1980

sursa foto:agero-stuttgart.de

de Gheorghe I. Ioniţă şi Ioan Scurtu

În anii pe care-i avem în atenţie, cercetarea de specialitate consacrată studierii istoriei patriei, a mişcării muncitoreşti, revoluţionare şi democratice, a activităţii Partidului Comunist Român a evoluat pe o traiectorie, în general, ascendentă, avînd la bază concepţia materialist-dialectică şi materialist-istorică, precum şi orientările rezultate de-a lungul timpului din documentele fundamentale de partid şi de stat.

            Din punct de vedere cantitativ şi mai ales, calitativ, în cuprinsul intervalului de istorie pe care-l avem în atenţie o etapă aparte o constituie – în planul realizărilor istoriografice – anii ce au urmat istoricului Congres al IX-lea al Partidului Comunist Român şi alegerii în fruntea partidului a tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Dîrz făurar de istorie, ctitor de ţară nouă şi demnă, tovarăşul Nicolae Ceauşescu s-a aplecat cu exemplară atenţie şi respect asupra trecutului istoric, furnizând din primele momente[1] şi continuu după aceea nenumărate judecăţi de valoare în frontul cercetării şi scrierii istoriei patriei, a mişcării muncitoreşti, revoluţionare şi democratice, a partidului comunist, dimensionînd şi redimensionînd modalităţile obişnuite de tratare a unor probleme esenţiale, chemînd pe istorici şi cercetători la respectarea adevărului obiectiv, la rigurozitate ştiinţifică, la evitarea oricăror abateri de la cerinţele unei munci de seriozitate. În plan metodologic rămîn pilduitoare pentru oricare cercetător aprecierile cuprinse în amintita expunere a tovarăşului Nicolae Ceauşescu[2], precum şi cele făcute de-a lungul anilor pe firul neîntrerupt al unei activităţi consecvente de evaluare şi reevaluare istorică desfăşurate de Secretarul general al partidului nostru[3]. „Istoria mişcării muncitoreşti, a partidului comunist – apreciază tovarăşul Nicolae Ceauşescu – este legată indisolubil de dezvoltarea economică, politică, ştiinţifică, şi culturală a ţării, de progresul forţelor de producţie, de acţiunea legilor sociale obiective şi a diferiţilor factori interni şi externi care au influenţat istoria României. Înţelegerea rolului pe care l-a jucat partidul în diferite etape necesită analiza aprofundată a poziţiei claselor şi forţelor sociale faţă de evenimentele cruciale ale istoriei ţării, examinarea activităţii militanţilor revoluţionari, a oamenilor politici în lumina intereselor şi tendinţelor claselor pe care le-au reprezentat”[4].

            A revenit tovarăşului Nicolae Ceauşescu marele merit de a ne fi atras tuturor atenţia în legătură cu faptul că: „Istoria trebuie să prezinte întregul proces al luptei revoluţionare în complexitatea sa, să pornească de la analiza ştiinţifică a realităţii sociale, să înfăţişeze faptele nu după dorinţele subiective ale oamenilor, nu după nevoi politice de moment, după criterii de conjunctură, ci aşa cum s-au petrecut ele, corespunzător adevărului vieţii... Valoarea unei istorii cu adevărat ştiinţifice constă în înfăţişarea obiectivă a faptelor, în interpretarea lor justă, constituind astfel o oglindă a conştiinţei de sine a poporului, claselor, inmănunchind experienţa de viaţă şi de luptă a maselor şi a conducătorilor”[5].

Sursa: Revista de Istorie, tomul 33, nr. 7-8 (iulie-august) 1980, pp. 1403-1441.

---

[1] A se vedea expunerea făcută la 7 mai 1966 la adunarea festivă organizată cu prilejul aniversării a 45 de ani de la crearea P.C.R. – Partidul Comunist Român – continuator al luptei revoluţionare şi democratice a poporului român, al tradiţiilor mişcării muncitoreşti şi socialiste din România, Edit. Politică, Bucureşti, 1966.

[2] Nicolae Ceauşescu, op. cit., p. 5-10.

[3] Vezi, în acest sens, multiple exemple în lucrarea: Istoria patriei şi a Partidului Comunist Român în opera Preşedintelui Nicolae Ceauşescu, Edit. Militară, Bucureşti, 1979.

[4] Nicolae Ceauşescu, op. cit., p. 5-6.

[5] Ibidem, p. 8.