Roșia Montană, aurul și spectacolul dezbaterilor televizate

La Cluj, foto Leona Gem

         

Contractul semnat cu compania Bechtel prin care s-au construit câțiva zeci de kilometrii de autostrată în vreo zece ani, la niște prețuri demne de ridicarea unui tunel pe sub Marea Neagră care să ne lege direct de Istanbul, se dorește a fi o amintire inocentă în comparație cu contractul dintre statul român și RMGC. Întreg eșafodajul statului de drept, oricum fragil și mâncat de carii, este redus la simple slogane folosite în luptele circărești cu pretenții de confruntare electorală. O prezentare clară a proiectului de lege întocmit de către actualul guvern la solicitarea RMGC și trimis în Parlament pentru a fi mimată dezbaterea și pentru a fi votat, puteți citi aici. Confiscările proprietăților care au fundamentat Republica Populară România în anii 50 sunt reactualizate într-o manieră rebranduită, cu binecuvântarea multor ideologi de dreapta (apostolii capitalismului și privatizării grabnice) și ai multora dintre teoreticienii statului de drept și ai ordinii constituționale. Cea mai mare parte din clasa politică probează o unitate înspăimântătoare sub flamura aurită a unei companii private, iar guvernele, preocupate de regulă de desfacerea a ceea ce au făcut guvernele precedente, bun sau rău, fac dovada unei consecvențe demnă de o cauză reală. ”Pulimea” confuzată, dezinformată, supraimpozitată și sărăcită este supusă unui ritual de hipnotizare prin fluturarea promisiunii câtorva sute (maxim 3000) de locuri de muncă și a relansării economiei în timp ce statul disponibilizează 3650 de poștași și alți angajați ai statului. Toate astea (și multe alte abuzuri) nu pentru câțiva kilometrii de asfalt, ci pentru câtorva cratere și lacuri cu cianură în Munții Apuseni.

          Televiziunile mainstream, după ce au omis (cu câteva excepții notabile gen Realitatea sau Digi 24) protestele de duminică seara din peste 40 de orașe din țară și străinătate, cu vârfuri de prezență la Cluj (peste 5000 de oameni) și București (aproximativ la fel ca la Cluj), simulează dezbateri și confruntări între opozanți ai proiectului RMGC, susținători ai proiectului, PR-iști ai RMGC invitați ca ”specialiști” în varii domenii, în timp ce comunicatele venite dinspre instituții precum Academia Română, ASE București, UBB Cluj, Ordinul Arhitecților, Institutul Geologic Român ș.a. sunt trecute cu vederea. Mai multe despre parodierea dezbaterilor și transformarea acestora în campanii pro RMGC sau în campanii de discreditare/minimalizare a protestelor, puteți citi aici. 

        Aseară am urmărit, după o lungă perioadă de deconectare de la jurnalismul de hazna oficiat cu patos pe întreg cuprinsul țării, procesiunea organizată de gâdele Intact, menită să exorcizeze demonii protestului. Pentru a păstra aparențele unei confruntări egale, fiecare ”tabără” avea doi reprezentanți, la care se alăturau comentatorii de serviciu, Ursu și Ciuvică, plus ”vocea Roșiei” în persoana bietei Sanda Lungu, adusă în platou probabil spre a-și spăla păcatele față de companie miniere după gafa din timpul vizitei de (dez)informare a unei comisii parlamentare și a ministrului barbarizării culturii. Prestația domnului Remus Cernea (reprezentant al opozanților) a fost dezamăgitoare în cea mai mare parte, nereușind decât a rareori să depășească pledoariile principiale pentru o ”dezvoltare economică care să mizeze pe inteligență” și pentru importanța alternativei turismului pentru zona auriferă. Totul într-un limbaj adeseori abstract și cam elitist (având în vedere că prin prezența la o astfel de emisiune se dorea informarea/conștietizarea acelei părți  a populației care nu rezonează la discuții principiale despre ”pericolul demonizării politicii” sau despre ecologism și patrimoniu), chestiuni extrem de importante și delicate ale proiectului de lege guvernamental, precum ”nelimitarea perimetrului de exploatare” succesivele încălcări ale legislației de mediu, patrimoniu, proprietății private, sau încălcarea principiului independenței justiției, fiind omise sau atinse doar în treacăt. Domnul profesor Ioan Piso a evidențiat (din nou) importanța patrimoniului din zonă și potențialului turistic, precum și consecințele dezastruoase ale unui astfel de patrimoniu, precum și caracterul ilegal și neconstituțional al proiectului de lege, fără a dezvolta foarte mult. Asta și din cauza intervențiilor bagatelizatoare ale comentatorilor Ursu și Ciuvică, a căror ”atac” la adresa promotorilor proiectului se limita la câteva pioneze puse într-un vagon cu vată (cum ar spune I.D. Sîrbu); în rest punându-și retorica lemnoasă în slujba ducerii în derizoriu a unor idei precum protecția mediului, a patrimoniului sau a dezvoltării durabile. Tot profesorul Piso, în replica sintetizatoare de încheiere, a atenționat asupra altor proiecte cianuriste, de dimensiuni mai mici, care așteaptă cumințele la coadă să beneficieze de acest precedent periculos. Exploatările ar urma să cuprindă și Munții Maramureșului (de care ne leagă amintirile recente de la Baia Mare în urma cărora statul român a trebuit să plătească despăgubiri Ungariei de vreo 140 de milioane de euro) precum și Munții Banatului. Prin urmare, miza acestui proiect de lege este mult mai mare, iar dacă adăugăm și chestiunile gazelor de șist de la Bârlad, din preajma Sibiului și alte zone ale țării, unde alte companii și investitori înveșmântați de mass-media și guvern într-o aură mesianică, așteaptă legi abuzive cu dedicație, putem intui, cât de cât, proporțiile dezastrului aflat în plină coacere.

colaj foto de Cristian Vasile et alii.

        Revenind la cursul de dezinformare antenist, reprezentații taberei pro și-au executat ”corect” și ”convingător” partitura fără a fi deranjați, făcând adeseori slalom printre întrebări, ba chiar, pe alocuri, confiscând anumite teme de atac. Practic, discuția s-a învârtit mai mult pe lângă problemele reale, adică proiectul de lege care pune o companie privată deasupra legilor și fără a aprofunda cu argumente și contraargumente consecințele acestui proiect, pericolului formării unui astfel de precedent și mai ales costurile pe termen lung ale acestui proiect, infinit mai mari decât profitul imediat rezultat (și ăla discutabil). Ar fi fost interesant de văzut care ar fi fost rezultatele unei discuții pe marginea contractului dintre statul român și compania minieră, în special despre documentele confidențiale (detalii aici).

        În tot acest timp, protestele continuă în stradă și alte proteste se organizează în alte orașe ale țării. Internetul și rețelele de socializare freamătă de chemări ”la arme” și informații despre chestiunea momentului. Nu putem lua în serios aberațiile întunericite ale unor semi-oameni politici precum Ioan Mircea Pașcu, cum că ”agenturile” rusești și maghiare finanțează protestele - interesant e că unul dintre cei mai mari mistici ai complotului împotriva României și a intruziunilor maghiarilor și a restului lumii în treburile interne ale țării, G. Funar, nu doar că a fost la proteste la Cluj alături de colegul de clasă (politică) László Tőkés, (precedent remarcabil), ci a fost avocatul (din păcate penibil, probând încă o dată cum vor televiziunile să reflecte protestele) protestatarilor în platourile Realității. Alți comentatori și postaci reduc protestele la o mișcare de stânga, anarhistă, comunistă ș.a. (mai știm noi cazuri), trecând cu vederea prezența unor curente extrem de variate, unele chiar contradictorii (mișcările naționaliste au fost de asemenea prezente și spre deosebire de alte cazuri, cel puțin la Cluj, au lăsat să primeze solidaritatea în jurul cauzei, în detrimentul retoricii și temelor tradiționale). Cei mai mulți dintre protestatari, cel puțin prin prisma a ceea ce am văzut la Cluj, n-au niciun angajament sau afiliere ideologică, fiind pur și simplu revoltați și nemulțumiți. În mediul online criticile la adresa proiectului n-au venit numai dinspre platformele de stânga, gen CriticAtac - cele mai active, totuși - ci și dinspre cele de dreapta, neoconservatoare sau liberale, gen Contributors sau Revista 22. Abuzurile proiectului de lege și varietatea opozanților față de acesta a fost semnalată și aici, evidențiindu-se faptul că miza acestor prosteste nu este doar Roșia Montană.

         În privința modului în care cea mai mare parte a presei mainstream a reflectat protestele de până acum, o comparație cu situația din anii mineriadelor funcționează doar până la un punct. Dacă atunci televiziunea publică a fost o simplă trompetă a puterii politice, dezinformând și manipulând până la delir opinia publică, în cazul de față avem de-a face cu televiziuni private, multe din ele până mai ieri obsedate de abuzurile diverselor guvernări, de apărarea statului de drept etc. Dacă până mai ieri referitor la Roșia Montană difuzau numai reclamele siropoase ale RMGC și predici despre dezvoltarea mineritului, sau trunchiau rezultatele referendumului invalidat din iarnă, acuma au început să-și pună talk-show-urile în slujba proiectului, organizând false dezbateri, direcționate și menite să discrediteze opoziția față de proiect și să mascheze probelemele reale legate de acest proiect de lege și față de proiectul de exploatare minieră. Totul într-o regie înspăimântătoare, în care sunt cuprinse toate trucurile unor show-uri lacrimogene exersate pe publicul autohton ani de zile, toate obsesiile legate de relansarea economică, de privatizare și de demonizare a unor categorii sociale sau profesionale. Și asta sub pretenția informării și a preocupării pentru binele public. Singura soluție rămâne informarea prudentă din mediile online și din puținele emisiuni sau luări de poziție, angajate sau neangajate, dar cel puțin nu rău intenționate la obiect. Desigur, pe lângă informarea, like-uirea și share-uirea de materiale și fotografii de la proteste, este necesară și participarea directă, miza fiind foarte mare iar presiunea asupra parlamentarilor și guvernanților trebuie să crească.