Treceți la conținutul principal

Cu premierul la proteste!

           
De ce merge Liga (oamenii Ligii, mai exact) la proteste?
S-ar putea spune că din obișnuință, antecedente în acest sens existând. Dar nu acesta este motivul. 
Pentru că ”vrem cultură, nu cianură”, vorba sloganului. Mai ales că acest cuvânt cauciucat este miezul titulaturii blogului de față. Dar nici ăsta nu este motivul. 
Natură avem destulă, că doar stăm la Bonțida. 
Patrimoniu avem la celălalt capăt al grădinii. Dimineața la cafea ne mai clătim, câteodată, ochii  cu ”patrimoniul”. Așa că nici ăsta nu-i motivul.
Dacă ar fi după Tăpălagă și încă vreo câțiva ca el, Liga se implică în aceste proteste posedată fiind de demonii extremismului nu știu cărui capăt de eșichier.
Rogozanu și câțiva tovarăși de-ai săi ar spune că Liga e anticapitalistă. Or fi vreo doi, trei membri care cască ochii pe CriticAtac și care rezonează cu unele teme ale stângii, unul chiar a decretat oficial că asumă retorica de stânga pentru a evita inutilele explicații legate de lipsa sa de apetit pentru job-uri (atenție, nu pentru muncă). Dar nici flirtul ideologic nu lămurește opțiunea.
          Să dăm cărțile pe față:
Liga merge la proteste pentru că, pe lângă năravurile ecologiste și legaliste care o animă într-un grad ridicat, vrea AGRICULTURĂ, nu cianură! Pentru că în Apuseni sunt numeroase familii care trăiesc de generații din agricultură și riscă să-și piardă subvențiile odată cu pășunile și vitele, din cauza acestui proiect minier care vrea să relanseze economic zona, preț de vreo 2-3 ani. Pentru că cel mai adesea argumentele împotriva proiectului minier invocă natura și cultura, adică riscurile ecologice și distrugerea patrimoniului, argumente care greu pot contrabalansa teza falsă a miilor de locuri de muncă și a scoaterii din sărăcie a roșienilor. Materialele lui Mihai Goțiu au arătat impactul negativ pe care proiectul îl va avea asupra moților implicați în agricultură, agro-turism, prelucrare lemnoasă etc. În Câmpeni și Albac se iese de ceva vreme în stradă, numărul protestatarilor crescând, evidențindu-se astfel ridicolul afirmațiilor unor lobbyști din Parlament și presă care văd în moți o masă amorfă extaziată în fața proiectului minier. Tactica opunerii angajaților RMGC echipați în straie minerești, tinerilor ”naiv-ecologiști” din București, Cluj, Iași etc., care protestează mânați de idealuri și valori post-materiale, dă roade în mințile bătucite ale unora, dar faptul că la Câmpeni și în alte părți ies oameni mânați de idealuri cât se poate de concrete și de profane, adică: păstrarea locului de muncă, protejarea micii afaceri agro-turistice, păstrarea subvențiilor pentru agricultură, atragerea de fonduri europene pentru infrastructură, turism, agricultură etc., arată că protestul nu e doar un spectacol. Acestei direcții se alătură Liga prin reprezentanții săi, lăsând pentru vremuri mai calme mistica valorilor post-materiale. Deși în cadrul Ligii se practică doar agricultură de subzistență, combinându-se pragmatismul țărănesc al unor membri incapabili să-și altoiască originile, cu capriciul urban al altora, importanța agriculturii pentru o societate citovă, este tot mai mult conștientizată și promovată.
       Dacă la marșul de astăzi scandarea ”Vrem agricultură, nu cianură”, acompaniată de dobașii Ligii nu a reușit să stârnească prea multe adeziuni, sperăm ca în viitor să nu fie ocolită. Până atunci strângem ceapa, fasolea și morcovii, după care aranjăm borcanele cu zacuscă și murături (powered by tanti Juji).

Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Comentarii