Treceți la conținutul principal

Cu premierul la proteste!

           
De ce merge Liga (oamenii Ligii, mai exact) la proteste?
S-ar putea spune că din obișnuință, antecedente în acest sens existând. Dar nu acesta este motivul. 
Pentru că ”vrem cultură, nu cianură”, vorba sloganului. Mai ales că acest cuvânt cauciucat este miezul titulaturii blogului de față. Dar nici ăsta nu este motivul. 
Natură avem destulă, că doar stăm la Bonțida. 
Patrimoniu avem la celălalt capăt al grădinii. Dimineața la cafea ne mai clătim, câteodată, ochii  cu ”patrimoniul”. Așa că nici ăsta nu-i motivul.
Dacă ar fi după Tăpălagă și încă vreo câțiva ca el, Liga se implică în aceste proteste posedată fiind de demonii extremismului nu știu cărui capăt de eșichier.
Rogozanu și câțiva tovarăși de-ai săi ar spune că Liga e anticapitalistă. Or fi vreo doi, trei membri care cască ochii pe CriticAtac și care rezonează cu unele teme ale stângii, unul chiar a decretat oficial că asumă retorica de stânga pentru a evita inutilele explicații legate de lipsa sa de apetit pentru job-uri (atenție, nu pentru muncă). Dar nici flirtul ideologic nu lămurește opțiunea.
          Să dăm cărțile pe față:
Liga merge la proteste pentru că, pe lângă năravurile ecologiste și legaliste care o animă într-un grad ridicat, vrea AGRICULTURĂ, nu cianură! Pentru că în Apuseni sunt numeroase familii care trăiesc de generații din agricultură și riscă să-și piardă subvențiile odată cu pășunile și vitele, din cauza acestui proiect minier care vrea să relanseze economic zona, preț de vreo 2-3 ani. Pentru că cel mai adesea argumentele împotriva proiectului minier invocă natura și cultura, adică riscurile ecologice și distrugerea patrimoniului, argumente care greu pot contrabalansa teza falsă a miilor de locuri de muncă și a scoaterii din sărăcie a roșienilor. Materialele lui Mihai Goțiu au arătat impactul negativ pe care proiectul îl va avea asupra moților implicați în agricultură, agro-turism, prelucrare lemnoasă etc. În Câmpeni și Albac se iese de ceva vreme în stradă, numărul protestatarilor crescând, evidențindu-se astfel ridicolul afirmațiilor unor lobbyști din Parlament și presă care văd în moți o masă amorfă extaziată în fața proiectului minier. Tactica opunerii angajaților RMGC echipați în straie minerești, tinerilor ”naiv-ecologiști” din București, Cluj, Iași etc., care protestează mânați de idealuri și valori post-materiale, dă roade în mințile bătucite ale unora, dar faptul că la Câmpeni și în alte părți ies oameni mânați de idealuri cât se poate de concrete și de profane, adică: păstrarea locului de muncă, protejarea micii afaceri agro-turistice, păstrarea subvențiilor pentru agricultură, atragerea de fonduri europene pentru infrastructură, turism, agricultură etc., arată că protestul nu e doar un spectacol. Acestei direcții se alătură Liga prin reprezentanții săi, lăsând pentru vremuri mai calme mistica valorilor post-materiale. Deși în cadrul Ligii se practică doar agricultură de subzistență, combinându-se pragmatismul țărănesc al unor membri incapabili să-și altoiască originile, cu capriciul urban al altora, importanța agriculturii pentru o societate citovă, este tot mai mult conștientizată și promovată.
       Dacă la marșul de astăzi scandarea ”Vrem agricultură, nu cianură”, acompaniată de dobașii Ligii nu a reușit să stârnească prea multe adeziuni, sperăm ca în viitor să nu fie ocolită. Până atunci strângem ceapa, fasolea și morcovii, după care aranjăm borcanele cu zacuscă și murături (powered by tanti Juji).

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii