Treceți la conținutul principal

România talentată şi România revoltată


Foto: Viktor Kubiszyn
    Se mărşăluia frumos, în chip organizat, o bandă era totdeauna liberă iar autovehiculele puteau trece şi claxona în semn de aprobare. Se striga “Nu corporaţia/Face legislaţia!”, “Solidaritate!”, “Avem cu toţii o rană/Roşia Montană!” şi alte asemenea până când coloana a ajuns în Piaţa Lucian Blaga. Fără să-şi fi propus aşa ceva, două Românii s-au întâlnit acolo şi s-au privit în ochi: în stradă, protestatarii proiectului Roşia Montană; pe treptele Casei de Cultură a Studenţilor, participanţii la concursul “Românii au talent”. Primii scandau în continuare, ceilalţi amuţiseră de-a binelea. Aflându-mă între primii aşteptam de la ceilalţi, în contrapartidă, să scoată un iepure dintr-o pălărie, să facă o piramidă umană, să danseze căluşarii sau măcar să trimită vreo fătucă cu voce angelică să ne cânte cel mai impresionant cover Mariah Carrey astfel încât să ne oprim cu toţii din scandat. Nimic însă! Stăteau nemişcaţi pe treptele Casei de Cultură, întrebându-se oare ce se întâmplă. „Haideţi să vă arătaţi talentele în stradă!” a strigat unul dintre protestatari în timp ce un altul le făcea semne disperate pentru a-i mobiliza pentru cauza Roşiei Montane. Nimic însă! Nicio comunicare! Protestul s-a desfăşurat în continuare pe Napoca şi apoi în Piaţa Unirii de unde începuse iar talent show-ul protevist, am motive să cred, s-a desfăşurat probabil în nota caracteristică, în ciuda micului interludiu din piaţa Lucian Blaga.

    Puţini dintre participanţii „Românii au talent” se vor fi gândit poate, înainte de a ieşi din casă în drum spre preselecţie, că nu la ei se va uita lumea ci că ei se vor uita la lume. Puţini ştiau poate, că „spectacolul” nu e pe scena Casei de Cultură ci în stradă. Nu foarte mulţi dintre protestatari ştiau de altfel, că „Românii au talent” organizează o preselecţie în ziua protestului. Chiar eu aş fi putut urca pe scenă să-i arăt lui Pavel Bartoş cum îmi pot bloca căile respiratorii nazale fără a folosi mâinile. Am ales în schimb să mă alătur protestatarilor (preselecţii vor mai fi, iar pe nişa mea mă îndoiesc că am concurenţă) şi am făcut asta nu pentru că sunt mai deştept decât românii veniţi să-şi arate abilităţile pe scena Casei de Cultură a Studenţilor şi nici pentru că sunt mai informat decât aceştia, ci pentru că sunt informat diferit.
    În piaţa Lucian Blaga s-au întâlnit două grupuri. Ambele au fost mobilizate cu ajutorul a două dintre cele mai populare media: televiziunea şi facebook-ul. În timp ce prima duduia de moartea regelui Cioabă şi transmitea imagini live cu bolovanul de care s-a lovit mortal mama Monicăi Columbeanu, a doua strângea adeziuni pentru protestul din stradă sau populariza articolele de blog care comentau proiectul „Roşia Montană”. Utilizatorii acestor media trăiesc adesea în două Românii diferite care se intersectează rareori. Dacă pentru unii postările de pe facebook care mobilizau lumea la protestul anti-RMGC cădeau sub tirania scroll-ului (raţionamente de tipul: „dă mai jos că asta nu mă interesează”) pentru alţii butonul de la telecomandă era acţionat doar pentru a vedea dacă se dă ceva la TV în legătură cu protestele. De ce asta?
    Când am ieşit din casă pentru a ajunge la proteste aveam deja întrebarea în minte, deşi nu ştiam că aveam să dau ochii cu „Românii au talent”. Făcusem un pariu cu mine iar miza era numărul oamenilor strânşi în piaţa Unirii. Marea mea curiozitate era dacă numărul protestatarilor (foarte consistent pe facebook) îl va întrece pe cel al participanţilor Harlem Shake-ului record din martie anul curent (un fenomen paralel celui intitulat „Românii au talent”, şi cam de acelaşi calibru, dacă îmi permiteţi). Drona care ne-a survolat şi filmat în timpul protestului, deşi puţin neliniştitoare, face proba în problema de faţă:

 


    E adevărat, pe măsură ce marşul a înaintat s-au mai alăturat oameni. E iarăşi adevărat că estimările jandarmeriei au urcat cifra protestatarilor până la 5000 de persoane. Cu toate acestea e întristător să vezi că pentru evenimente pop-culture se strânge mai multă lume decât pentru un protest de bun simţ. Aş fi ipocrit să nu recunosc că unele dintre fenomenele acestea au şi funcţii sociale pozitive (o spun sociologii!) dar nu pot să nu remarc discrepanţa. În cele din urmă e de înţeles. Harlem Shake-ul din primăvară a fost un record mondial iar fiecare sezon „Românii au talent” se termină invariabil cu un câştigător. E predictibil iar lumea se înghesuie buluc în casele de cultură ale patriei ca să-şi câştige cele cinci minute de faimă, pe care o obţine întodeauna indiferent de cât de jalnică sau surprinzătoare e prestaţia. Predictibilitatea e însă absentă în cazul protestelor. Câţi oare dintre cei care şi-au confirmat prezenţa pe facebook nu au mai ieşit din casă la 1 septembrie pentru că s-au gândit că oricum nu se va rezolva nimic? Eu ştiu câţiva.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Omul Nou Ardelean

De ce transilvănismul e o ideologie la fel de toxică și de penibilă precum naționalismul pe care, cică, îl combate în numele unei solidarități supranaționale și multiculturale? Sau în ce constă superioritatea Omului Nou Ardelean?
        Am avut o perioadă în care am cochetat cu ideile transilvaniste, ca formă de contracarare a funarismului și naționalismului de hazna ce scotea din sărite orice om de bun-simț. Îmi cădea bine ideea de asumare a diferențelor regionale și locale existente (însă nu în termeni de superioritate) și a bogăției culturale presupuse de secole de conviețuire multietnică și multiconfesională. Am citit texte faine scrise de transilvaniști de ieri și de azi, am purtat discuții din care am aflat multe despre Transilvania și popoarele sale și în continuare urmăresc cu drag poveștile multor oameni și rămîn un suporter al diversității, multiculturalismului, csardașului și mă scot din sărite răsuflatele povești naționaliste despre neamuri și misiunile lor. Însă, deși am …

Comentarii