 |
| Foto: Viktor Kubiszyn |
Se mărşăluia frumos, în chip organizat, o bandă era totdeauna
liberă iar autovehiculele puteau trece şi claxona în semn de
aprobare. Se striga “Nu corporaţia/Face legislaţia!”,
“Solidaritate!”, “Avem cu toţii o rană/Roşia Montană!” şi
alte asemenea până când coloana a ajuns în Piaţa Lucian Blaga.
Fără să-şi fi propus aşa ceva, două Românii s-au întâlnit
acolo şi s-au privit în ochi: în stradă, protestatarii
proiectului Roşia Montană; pe treptele Casei de Cultură a
Studenţilor, participanţii la concursul “Românii au talent”.
Primii scandau în continuare, ceilalţi amuţiseră de-a binelea.
Aflându-mă între primii aşteptam de la ceilalţi, în
contrapartidă, să scoată un iepure dintr-o pălărie, să facă o
piramidă umană, să danseze căluşarii sau măcar să trimită
vreo fătucă cu voce angelică să ne cânte cel mai impresionant
cover Mariah Carrey astfel încât să ne oprim cu toţii din
scandat. Nimic însă! Stăteau nemişcaţi pe treptele Casei de
Cultură, întrebându-se oare ce se întâmplă. „Haideţi să vă
arătaţi talentele în stradă!” a strigat unul dintre
protestatari în timp ce un altul le făcea semne disperate pentru
a-i mobiliza pentru cauza Roşiei Montane. Nimic însă! Nicio
comunicare! Protestul s-a desfăşurat în continuare pe Napoca şi
apoi în Piaţa Unirii de unde începuse iar talent show-ul
protevist, am motive să cred, s-a desfăşurat probabil în nota
caracteristică, în ciuda micului interludiu din piaţa Lucian
Blaga.
Puţini dintre participanţii
„Românii au talent” se vor fi gândit poate, înainte de a ieşi
din casă în drum spre preselecţie, că nu la ei se va uita lumea
ci că ei se vor uita la lume. Puţini ştiau poate, că
„spectacolul” nu e pe scena Casei de Cultură ci în stradă. Nu
foarte mulţi dintre protestatari ştiau de altfel, că „Românii
au talent” organizează o preselecţie în ziua protestului. Chiar
eu aş fi putut urca pe scenă să-i arăt lui Pavel Bartoş cum îmi
pot bloca căile respiratorii nazale fără a folosi mâinile. Am
ales în schimb să mă alătur protestatarilor (preselecţii vor mai
fi, iar pe nişa mea mă îndoiesc că am concurenţă) şi am făcut
asta nu pentru că sunt mai deştept decât românii veniţi să-şi
arate abilităţile pe scena Casei de Cultură a Studenţilor şi
nici pentru că sunt mai informat decât aceştia, ci pentru că sunt
informat diferit.
În piaţa Lucian Blaga s-au întâlnit două grupuri. Ambele au
fost mobilizate cu ajutorul a două dintre cele mai populare media:
televiziunea şi facebook-ul. În timp ce prima duduia de moartea
regelui Cioabă şi transmitea imagini live cu bolovanul de care s-a
lovit mortal mama Monicăi Columbeanu, a doua strângea adeziuni
pentru protestul din stradă sau populariza articolele de blog care
comentau proiectul „Roşia Montană”. Utilizatorii acestor media
trăiesc adesea în două Românii diferite care se intersectează
rareori. Dacă pentru unii postările de pe facebook care mobilizau
lumea la protestul anti-RMGC cădeau sub tirania scroll-ului
(raţionamente de tipul: „dă mai jos că asta nu mă interesează”)
pentru alţii butonul de la telecomandă era acţionat doar pentru a
vedea dacă se dă ceva la TV în legătură cu protestele. De ce
asta?
Când am ieşit din casă pentru a ajunge la proteste aveam deja
întrebarea în minte, deşi nu ştiam că aveam să dau ochii cu
„Românii au talent”. Făcusem un pariu cu mine iar miza era
numărul oamenilor strânşi în piaţa Unirii. Marea mea curiozitate
era dacă numărul protestatarilor (foarte consistent pe facebook) îl
va întrece pe cel al participanţilor Harlem Shake-ului record din
martie anul curent (un fenomen paralel celui intitulat „Românii au
talent”, şi cam de acelaşi calibru, dacă îmi permiteţi). Drona
care ne-a survolat şi filmat în timpul protestului, deşi puţin
neliniştitoare, face proba în
problema de faţă:
E adevărat, pe măsură ce marşul
a înaintat s-au mai alăturat oameni. E iarăşi adevărat că
estimările jandarmeriei au urcat cifra protestatarilor până la
5000 de persoane. Cu toate acestea e întristător să vezi că
pentru evenimente pop-culture
se strânge mai multă lume decât pentru un protest de bun simţ. Aş
fi ipocrit să nu recunosc că unele dintre fenomenele acestea au şi
funcţii sociale pozitive (o spun sociologii!) dar nu pot să nu
remarc discrepanţa. În cele din urmă e de înţeles. Harlem
Shake-ul din primăvară a fost un record mondial iar fiecare sezon
„Românii au talent” se termină invariabil cu un câştigător.
E predictibil iar lumea se înghesuie buluc în casele de cultură
ale patriei ca să-şi câştige cele cinci minute de faimă, pe care
o obţine întodeauna indiferent de cât de jalnică sau
surprinzătoare e prestaţia. Predictibilitatea e însă absentă în
cazul protestelor. Câţi oare dintre cei care şi-au confirmat
prezenţa pe facebook nu au mai ieşit din casă la 1 septembrie
pentru că s-au gândit că oricum nu se va rezolva nimic? Eu ştiu
câţiva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu