Jurnal de Bonţida V: Despre originile intelectuale ale grădinăritului

foto: Mihai Bota (fotograful oficial al Ligii)

     În grădina noastră, ciclul spencerian al civilizaţiilor, al măririi şi decăderii vegetale, este cu mult mai uşor de observat şi cuantificat decât în ceea priveşte isoria omenirii. Aici disputele nu există. Fiecare proiect politic, întotdeauna unul verde, începe invariabil primăvara, îşi atinge culmile în timpul verii şi decade trist odată cu venirea toamnei. Astăzi suntem în mod evident la “final de mandat” aşa că o mică evaluare a evoluţiilor bio-politice ale celui mai recent ciclu este atât necesară cât şi, bănuim noi, de un maxim interes pentru amatorii de proteine vegetale.

    În buna tradiţie marxistă, grădina noastră de astă-primăvară nu era nimic altceva decât o “comună primitivă” cu seminţe prea puţin diferite între ele, plantate în mod ordonat, egalitar aş spune, în solul de o fertilitate uniformă, cu acces identic la resurse şi îngrăşământ. Stratificarea bio-socială a apărut abia odată cu sosirea răsadurilor care, cu luni bune înaintea implantării lor, au pus mâna pe mijloacele de producţie în condiţii privilegiate, de seră, şi au crescut asemenea lui Făt-Frumos: într-o zi cât alţii în zece! A început bineînţeles diferenţierea, segregarea. Asemenea primitivilor lui Jean Jacques Rousseau, zarzavaturile, fiecare cu specificul său vegetal, s-au „îngrădit” fiecare în zonele însămânţării lor şi şi-au creat, aşa cum era de aşteptat, straturi naţionale în funcţie de încrengături, subîngrengături, clase, ordine, aşa cum cere evoluţia biologică. Inechităţile vegetale s-au ascuţit, precum şi conştiinţele. Primăvara aceasta, ca toate primăverile de altfel, a fost şi o „primăvară a popoarelor”. Pătrunjelul, loboda, spanacul, salata verde, nu au mai putut suporta jugul dominaţiei răsadurilor, aşa că s-au ridicat cu mic cu mare în lupta pentru fotosinteză. Ca orice revoltă, cea a verzăturilor (chenopodiaceele, amaranthaceele, etc.) a fost puternică, dar de scurtă durată. După aproximativ o lună, figurile revoluţionare, dacă nu învinse de acizii gastrici, erau cel puţin trecute, ofilite, asmenea lui Lenin în dizgraţia ultimilor ani din viaţă. În orice caz, odată cu venirea verii, peisajul politic al grădinii de zarzavat se diversifică considerabil. Morcovii au încercat egalitarismul dar experientul lor a eşuat lamentabil până la venirea toamnei. În lipsa accesării unor fonduri structurale pentru operaţii de rărire, aceştia s-au dezvoltat haotic, aş spune unul în detrimentul altuia, într-o exploatare a morcovului de către morcov ca să folosesc încetăţeniţii termeni marxişti. Sectorul ceapă a fost, spre ruşinea noastră, un fel de lumea a treia a grădinii. Subdezvoltarea ei s-a datorat buruienismului sălbatic, un buruienism prost înţeles cum bine se ştie. Tot felul de plante obscure, ingnorate la început de mâna cu adevărat invizibilă a agricultorului, au investit în campanii de PR, au făcut loby printre bulbii necopţi ai cepei, au cumpărat neimplicarea celor mai graşi dintre bulbi şi astfel au acaparat importantele resurse de fotosinteză şi minerale, îmbogăţindu-se nestingherit pe seama bietelor alliaceae. Fasolea s-a încadrat anul acesta într-un capitalism cuminte, jucând după regulile pieţei. Asemenea brokerilor de pe Wall Street care-şi ridică zilnic ochii către ecranele cu evoluţia bursei, oamenii Ligii au ridicat adesea privirea din cărţi, atunci când citeau pe terasa sediului, pentru a observa evoluţia fasolei pe araci. Deocamdată trendul este ascendent, dar odată cu instalarea deplină a toamnei ne aşteptăm la o părbuşire spectaculoasă a acesteia, poate chiar un crah similar celui din '29, o prăbuşire a aracilor chiar, şi suspendarea acţiunilor acestora până-n primăvara următoare cel puţin.

    N-are rost să ne lamentăm. Mărirea şi decăderea vegetalelor este un proces natural. Importante sunt valorile pe care le lasă moştenire acestea, în special valorile nutritive. Primăvara următoare ne vom reîntoarce în preistorie şi contrar celor afirmate de Paul Veyne, reticent întotdeauna cu privire la lecţiile pe care le oferă istoria, credem că vom fi învăţat ceva din experienţa de anul acesta. Intervenţionismul, chiar şi sporadic, va fi cu siguranţă una din politicile de care vor beneficia din plin atât ceapa cât şi morcovii. Acţiunile fasolei să sperăm că vor creşte mai consistent în cel de-al doilea semestru al anului următor, cât despre răsaduri, straturile privilegiate ale acestui an, să sperăm că îşi vor păstra vigoarea, totuşi nu într-atât de ferm încât să nu permită ridicarea maselor populare verzi ale spanacului, lobodei şi salatei.