Treceți la conținutul principal

Jurnal de Bonţida V: Despre originile intelectuale ale grădinăritului


foto: Mihai Bota (fotograful oficial al Ligii)
     În grădina noastră, ciclul spencerian al civilizaţiilor, al măririi şi decăderii vegetale, este cu mult mai uşor de observat şi cuantificat decât în ceea priveşte isoria omenirii. Aici disputele nu există. Fiecare proiect politic, întotdeauna unul verde, începe invariabil primăvara, îşi atinge culmile în timpul verii şi decade trist odată cu venirea toamnei. Astăzi suntem în mod evident la “final de mandat” aşa că o mică evaluare a evoluţiilor bio-politice ale celui mai recent ciclu este atât necesară cât şi, bănuim noi, de un maxim interes pentru amatorii de proteine vegetale.

    În buna tradiţie marxistă, grădina noastră de astă-primăvară nu era nimic altceva decât o “comună primitivă” cu seminţe prea puţin diferite între ele, plantate în mod ordonat, egalitar aş spune, în solul de o fertilitate uniformă, cu acces identic la resurse şi îngrăşământ. Stratificarea bio-socială a apărut abia odată cu sosirea răsadurilor care, cu luni bune înaintea implantării lor, au pus mâna pe mijloacele de producţie în condiţii privilegiate, de seră, şi au crescut asemenea lui Făt-Frumos: într-o zi cât alţii în zece! A început bineînţeles diferenţierea, segregarea. Asemenea primitivilor lui Jean Jacques Rousseau, zarzavaturile, fiecare cu specificul său vegetal, s-au „îngrădit” fiecare în zonele însămânţării lor şi şi-au creat, aşa cum era de aşteptat, straturi naţionale în funcţie de încrengături, subîngrengături, clase, ordine, aşa cum cere evoluţia biologică. Inechităţile vegetale s-au ascuţit, precum şi conştiinţele. Primăvara aceasta, ca toate primăverile de altfel, a fost şi o „primăvară a popoarelor”. Pătrunjelul, loboda, spanacul, salata verde, nu au mai putut suporta jugul dominaţiei răsadurilor, aşa că s-au ridicat cu mic cu mare în lupta pentru fotosinteză. Ca orice revoltă, cea a verzăturilor (chenopodiaceele, amaranthaceele, etc.) a fost puternică, dar de scurtă durată. După aproximativ o lună, figurile revoluţionare, dacă nu învinse de acizii gastrici, erau cel puţin trecute, ofilite, asmenea lui Lenin în dizgraţia ultimilor ani din viaţă. În orice caz, odată cu venirea verii, peisajul politic al grădinii de zarzavat se diversifică considerabil. Morcovii au încercat egalitarismul dar experientul lor a eşuat lamentabil până la venirea toamnei. În lipsa accesării unor fonduri structurale pentru operaţii de rărire, aceştia s-au dezvoltat haotic, aş spune unul în detrimentul altuia, într-o exploatare a morcovului de către morcov ca să folosesc încetăţeniţii termeni marxişti. Sectorul ceapă a fost, spre ruşinea noastră, un fel de lumea a treia a grădinii. Subdezvoltarea ei s-a datorat buruienismului sălbatic, un buruienism prost înţeles cum bine se ştie. Tot felul de plante obscure, ingnorate la început de mâna cu adevărat invizibilă a agricultorului, au investit în campanii de PR, au făcut loby printre bulbii necopţi ai cepei, au cumpărat neimplicarea celor mai graşi dintre bulbi şi astfel au acaparat importantele resurse de fotosinteză şi minerale, îmbogăţindu-se nestingherit pe seama bietelor alliaceae. Fasolea s-a încadrat anul acesta într-un capitalism cuminte, jucând după regulile pieţei. Asemenea brokerilor de pe Wall Street care-şi ridică zilnic ochii către ecranele cu evoluţia bursei, oamenii Ligii au ridicat adesea privirea din cărţi, atunci când citeau pe terasa sediului, pentru a observa evoluţia fasolei pe araci. Deocamdată trendul este ascendent, dar odată cu instalarea deplină a toamnei ne aşteptăm la o părbuşire spectaculoasă a acesteia, poate chiar un crah similar celui din '29, o prăbuşire a aracilor chiar, şi suspendarea acţiunilor acestora până-n primăvara următoare cel puţin.
    N-are rost să ne lamentăm. Mărirea şi decăderea vegetalelor este un proces natural. Importante sunt valorile pe care le lasă moştenire acestea, în special valorile nutritive. Primăvara următoare ne vom reîntoarce în preistorie şi contrar celor afirmate de Paul Veyne, reticent întotdeauna cu privire la lecţiile pe care le oferă istoria, credem că vom fi învăţat ceva din experienţa de anul acesta. Intervenţionismul, chiar şi sporadic, va fi cu siguranţă una din politicile de care vor beneficia din plin atât ceapa cât şi morcovii. Acţiunile fasolei să sperăm că vor creşte mai consistent în cel de-al doilea semestru al anului următor, cât despre răsaduri, straturile privilegiate ale acestui an, să sperăm că îşi vor păstra vigoarea, totuşi nu într-atât de ferm încât să nu permită ridicarea maselor populare verzi ale spanacului, lobodei şi salatei.

Comentarii

  1. observ ca rezidenta bontideana ti-a desavarsit educatia agricola, dudule. nu numai ca stii sa deosebesti plantele, dar le stii si numele, iar denominatiile latine te fac deja un maestru al acestei arte.

    RăspundețiȘtergere
  2. Vai ce lingău ești th. c.!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce lingău frate? Că în afară de o bere ieftină (şi aia atunci când intră bursa) n-am ce să-i ofer lui th. c.?

      Ștergere
  3. eeeeh n/ai; pai n-ai ca esti calic dudule! si stii de ce esti calic? ca nu muncesti! ia mergi matale pe santierele arheologice ale patriei ca sa-ti completezi bursisoara aia a ta ;)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Omul Nou Ardelean

De ce transilvănismul e o ideologie la fel de toxică și de penibilă precum naționalismul pe care, cică, îl combate în numele unei solidarități supranaționale și multiculturale? Sau în ce constă superioritatea Omului Nou Ardelean?
        Am avut o perioadă în care am cochetat cu ideile transilvaniste, ca formă de contracarare a funarismului și naționalismului de hazna ce scotea din sărite orice om de bun-simț. Îmi cădea bine ideea de asumare a diferențelor regionale și locale existente (însă nu în termeni de superioritate) și a bogăției culturale presupuse de secole de conviețuire multietnică și multiconfesională. Am citit texte faine scrise de transilvaniști de ieri și de azi, am purtat discuții din care am aflat multe despre Transilvania și popoarele sale și în continuare urmăresc cu drag poveștile multor oameni și rămîn un suporter al diversității, multiculturalismului, csardașului și mă scot din sărite răsuflatele povești naționaliste despre neamuri și misiunile lor. Însă, deși am …

Comentarii