Treceți la conținutul principal

Jurnal de Bonţida V: Despre originile intelectuale ale grădinăritului


foto: Mihai Bota (fotograful oficial al Ligii)
     În grădina noastră, ciclul spencerian al civilizaţiilor, al măririi şi decăderii vegetale, este cu mult mai uşor de observat şi cuantificat decât în ceea priveşte isoria omenirii. Aici disputele nu există. Fiecare proiect politic, întotdeauna unul verde, începe invariabil primăvara, îşi atinge culmile în timpul verii şi decade trist odată cu venirea toamnei. Astăzi suntem în mod evident la “final de mandat” aşa că o mică evaluare a evoluţiilor bio-politice ale celui mai recent ciclu este atât necesară cât şi, bănuim noi, de un maxim interes pentru amatorii de proteine vegetale.

    În buna tradiţie marxistă, grădina noastră de astă-primăvară nu era nimic altceva decât o “comună primitivă” cu seminţe prea puţin diferite între ele, plantate în mod ordonat, egalitar aş spune, în solul de o fertilitate uniformă, cu acces identic la resurse şi îngrăşământ. Stratificarea bio-socială a apărut abia odată cu sosirea răsadurilor care, cu luni bune înaintea implantării lor, au pus mâna pe mijloacele de producţie în condiţii privilegiate, de seră, şi au crescut asemenea lui Făt-Frumos: într-o zi cât alţii în zece! A început bineînţeles diferenţierea, segregarea. Asemenea primitivilor lui Jean Jacques Rousseau, zarzavaturile, fiecare cu specificul său vegetal, s-au „îngrădit” fiecare în zonele însămânţării lor şi şi-au creat, aşa cum era de aşteptat, straturi naţionale în funcţie de încrengături, subîngrengături, clase, ordine, aşa cum cere evoluţia biologică. Inechităţile vegetale s-au ascuţit, precum şi conştiinţele. Primăvara aceasta, ca toate primăverile de altfel, a fost şi o „primăvară a popoarelor”. Pătrunjelul, loboda, spanacul, salata verde, nu au mai putut suporta jugul dominaţiei răsadurilor, aşa că s-au ridicat cu mic cu mare în lupta pentru fotosinteză. Ca orice revoltă, cea a verzăturilor (chenopodiaceele, amaranthaceele, etc.) a fost puternică, dar de scurtă durată. După aproximativ o lună, figurile revoluţionare, dacă nu învinse de acizii gastrici, erau cel puţin trecute, ofilite, asmenea lui Lenin în dizgraţia ultimilor ani din viaţă. În orice caz, odată cu venirea verii, peisajul politic al grădinii de zarzavat se diversifică considerabil. Morcovii au încercat egalitarismul dar experientul lor a eşuat lamentabil până la venirea toamnei. În lipsa accesării unor fonduri structurale pentru operaţii de rărire, aceştia s-au dezvoltat haotic, aş spune unul în detrimentul altuia, într-o exploatare a morcovului de către morcov ca să folosesc încetăţeniţii termeni marxişti. Sectorul ceapă a fost, spre ruşinea noastră, un fel de lumea a treia a grădinii. Subdezvoltarea ei s-a datorat buruienismului sălbatic, un buruienism prost înţeles cum bine se ştie. Tot felul de plante obscure, ingnorate la început de mâna cu adevărat invizibilă a agricultorului, au investit în campanii de PR, au făcut loby printre bulbii necopţi ai cepei, au cumpărat neimplicarea celor mai graşi dintre bulbi şi astfel au acaparat importantele resurse de fotosinteză şi minerale, îmbogăţindu-se nestingherit pe seama bietelor alliaceae. Fasolea s-a încadrat anul acesta într-un capitalism cuminte, jucând după regulile pieţei. Asemenea brokerilor de pe Wall Street care-şi ridică zilnic ochii către ecranele cu evoluţia bursei, oamenii Ligii au ridicat adesea privirea din cărţi, atunci când citeau pe terasa sediului, pentru a observa evoluţia fasolei pe araci. Deocamdată trendul este ascendent, dar odată cu instalarea deplină a toamnei ne aşteptăm la o părbuşire spectaculoasă a acesteia, poate chiar un crah similar celui din '29, o prăbuşire a aracilor chiar, şi suspendarea acţiunilor acestora până-n primăvara următoare cel puţin.
    N-are rost să ne lamentăm. Mărirea şi decăderea vegetalelor este un proces natural. Importante sunt valorile pe care le lasă moştenire acestea, în special valorile nutritive. Primăvara următoare ne vom reîntoarce în preistorie şi contrar celor afirmate de Paul Veyne, reticent întotdeauna cu privire la lecţiile pe care le oferă istoria, credem că vom fi învăţat ceva din experienţa de anul acesta. Intervenţionismul, chiar şi sporadic, va fi cu siguranţă una din politicile de care vor beneficia din plin atât ceapa cât şi morcovii. Acţiunile fasolei să sperăm că vor creşte mai consistent în cel de-al doilea semestru al anului următor, cât despre răsaduri, straturile privilegiate ale acestui an, să sperăm că îşi vor păstra vigoarea, totuşi nu într-atât de ferm încât să nu permită ridicarea maselor populare verzi ale spanacului, lobodei şi salatei.

Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Punk Was Not Dead: Aventuri de Coteț

Prin anii nouăzeci, cînd copilăream pe la Telciu și-mi plimbam cizmele prin slotăraia de pe Valea lui Stan și Zugău, nu prea aveam habar că sunt/urmează să devin un om recent, cu atît mai mult în momentele extrem de enervante cînd mă trezeau ai mei înainte de 8, ca să duc vacile pe imașul de deasupra gării. Mai grav, habar n-aveam că o să devin punk înainte de a avea buletin și că voi realiza contribuția pe care am adus-o eu muzicii, culturii și idealului punk, doar în anii facultății, cînd eram deja plecat de multă vreme dintre dealuri și balegi. Îmi plimbam prin colb și slotăraie nu doar cizmele sau bascheții, în funcție de sezon, ci și ignoranța și entuziasmul hrănit, în primul rînd de TV-ul nostru Olt, alb negru, de pe măsuța cu mileu. Și asta se întîmpla vara, cînd la ora aia abia începeau să se încingă corturile prin Vama Veche și prelatele teraselor de pe litoralul de unde ne transmiteau seara emisiuni despre cum se distrează lumea și cum se trăiește viața din plin. Uneori mă …

Comentarii