Fashion-police la Roşia Montana sau de ce argumentele protestatarilor nu au trecere în Parlament

Cezar Cioată, parlamentar

Două întîmplări petrecute în ultimele zile au reuşit să aducă destrămarea lentă a misterului generat de habotnicia cu care cea mai mare parte a clasei politice susţine proiectul cianurist al RMGC şi evită o dezbatere veritabilă pe marginea acestuia şi a ilegalului proiect de lege elaborat de guvern. Prima întâmplare îl are ca actor principal pe al doilea om în stat şi lider al unuia dintre partidele alianţei care ne guvernează şi constă într-o declaraţie cât se poate de clară şi de elocventă: ilegalităţile semnalate de către specialiştii Ministerului Justiţiei în legătură cu proiectul de lege comandat de RMGC pot fi depăşite prin „voinţă politică” (mai multe despre această întâmplare găsiţi aici) şi prin crearea unui precedent se poate evita blocarea în justiţie a unor proiecte ulterioare, după cum bine se ştie din practica judiciară. Şi cum „voinţa politică” nu e totuna cu „voinţa populară”...

Cea de-a doua întâmplare scoate în relief importanţa codurilor culturale şi blocajele comunicative ce pot fi generate de inadecvarea uneia dintre părţile implicate în dialog. Vizita de informare la Roşia Montană a domnului deputat Cioată (şi el fost miner la mina de uraniu din Crucea), deşi şi-a atins din plin scopul propagandistic, nu s-a putut consuma deplin datorită faptului că domnul Eugen David, preşedinte al asociaţiei Alburnus Maior, n-a fost îmbrăcat corespunzător, după cum se poate vedea şi din materialul video alăturat. Argumentele domnului David, în legătură cu numeroasele ilegalităţi şi neconformităţi ale proiectului de exploatare, sancţionate succesiv în instanţă, n-au reuşit să urce mai sus de gulerul alb al domnului deputat, coborât la Roşia pentru dialog. Promisiunea opozantului nepoliticos îmbrăcat, cum că fiecărui parlamentar îi va fi trimisă câte o mapă care va cuprinde materiale informative în legătură cu ilegalităţile proiectului, pentru a putea vota în cunoştiinţă de cauză, l-au făcut pe numitul deputat să se întrebe şi să întrebe cu voce tare de unde are „amărâtul” ăla revoltat bani de mape, când n-a avut bani pentru un costum cât de cât, ca să-i întâmpine cum se cuvine. Până să se ridice interlocutorul din corzi, deputatul i-a mai aplicat o directă: De ce nu s-a îmbrăcat frumos când ştia că o să stea de vorbă (în propria casă) cu un domn aşa de bine îmbrăcat? Întrebările deputatului au sintetizat extrem de bine ceea ce înţelesese el din argumentele prezentate de interlocutorul său precum şi maniera de raportare faţă de opozanţii proiectului. E de înţeles faptul că argumentele roşianului n-au putut străpunge carapacea parlamentarului, când acesta era profund angajat în radiografierea vestimentară a vorbitorului, sesizând o groază de nepotriviri şi o totală lipsă de bun gust. Regulile minime ale fashion-ului au fost pur şi simplu călcate în picioare (cu cizmele), într-o debandată care, oricâte concesii s-ar face, nu poate fi încadrată modei punk. Neras de câteva zile, fără a avea scuza că ar fi hipster sau hippiot, purtând o şapcă de mult depăşită şi total inadecvată look-ului, domnul Eugen David, aşa prost îmbrăcat cum era, mai comitea şi impoliteţea să vorbească de la egal la egal, o atitudine neconformă cu condiţia sa de iobag aflat la mâna (cu care va vota) domnului care-i trecuse pragul.

„Amărâţi” din ăştia văzuse domnul destui, în campania din toamnă. Uneori le făcea cinstea să le strângă mâna şi să se pozeze cu ei, aducând lumină în vieţile lor mizere şi lipsite de eleganţă. Când trecea printre ei şi-şi freca stofa fină a costumului, de straiele lor de bazar sau second-hand, îşi dădea seama de prăpastia de netrecut dintre el şi turma unită în ascultare. Dar cel puţin în cazul ălora ştia că alea sunt hainele lor de sărbători, că le spălaseră şi le călcaseră pregătindu-se pentru vizita lui, mai ceva ca atunci când merg la biserică. Şi ăia erau mulţumiţi numai să-l atingă, să-şi strige sărăcia şi să audă două-trei vorbe din partea lui, mai ales acelea lăcrămoase despre cum a lucrat el în mină, ca un adevărat fiu al poporului, cum le înţelege greutăţile şi suferinţele şi cum n-a uitat de unde a plecat. Dar astea sunt divertisment şi folclor electoral. Chestiunile serioase, aplicate se discută îmbrăcat cum se cuvine, nu cum îţi trăzneşte ţie prin cap să umbli prin propria ogradă. Aşa învăţase el din cărţile de auto-educare din care şi-a extras schemele cu care operează. Că doară nu toţi ăia îmbrăcaţi modest or fi Cuza sau Gheorghiu-Dej deghizaţi.

Asta ar trebui să le fie învăţătură de minte şi protestatarilor din stradă, acea mulţime pestriţă, lipsită de costume şi îmbrăcată de parcă ar ieşi la plimbare, care are pretenţii ca la vocea lor să se aplece urechea parlamentară. Ca să poţi pretinde domnilor să coboare din Casa Poporului trebuie să te îmbraci frumos, să faci eforturi să te ridici deasupra condiţiei de simplu muritor. O învăţătură filocalică spune că omul trebuie să se ridice pe sine şi Dumnezeu să se coboare, pentru ca întâlnirea să fie posibilă. Probabil de aia se îmbracă lumea aşa frumos când merge la biserică, să stea de vorbă cu Domnul şi să-i spună nemulţumirile, necazurile şi nevoile.

.