Treceți la conținutul principal

Jurnal de Bonțida II. Din ograda apolitică


Vineri, 19 Aprilie 2013
          Ieri dimineață am prins contur pe la 6 jumătate într-un mod cu totul nefiresc pentru uzanțele căsuței în care mi-am găsit sălaș. Dinspre hol veneau zgomote bizare de pagini groase răsfoite în grabă. Încarcerat fiind în ultimele lecturi, simțurile mele amorțite de somn și visare m-au îndemnat să cred că aceste zgomote vin dinspre raftul de demonologie și practici vrăjitorești. M-am gândit că Profesorul caută iarăși bibliografie pentru amplul său tratat despre mistica parvenirii și tehnicile vrăjitorești uzitate în relansarea carierelor împotmolite în fașă. Nu era așa, după cum am constatat în momentul ieșirii semi-somnambulice în hol. Profesorul era într-adevăr în hol, rezemat de tratatul Despre libertate al lui John Stuart Mill, ediția în limba germană, însă fără a fi buntuzit de patima lecturii matinale. Contrariat fiind de luptele de culise pentru controlul finanțării din interiorul gospodăriei noastre, Profesorul amenința cu ocuparea dressing-ului pentru a stăvili orice demers de reducere a finanțării pentru proiectele sale de cercetare. Animat fiind de un autoritarism total inadecvat pentru zorii unei zile, i-am recomandat pe un ton imperial să-și exprime dezacordul și nemulțumirile afară, de preferință în grădină. 
        Acesta a fost singurul eveniment remarcabil petrecut în mica așezare țărănească de pe malul drept al Someșului în data de 18 aprilie a.c. În rest, doar reparații de drumuri, construirea de trotuare pe ulițele din preajma castelului și timide munci agricole de primăvară. Peste tot domnește o poftă teribilă de muncă și de taifas.

          După-amiază, în timp ce serveam un ceai roșu pe terasa însorită m-am gândit preț de vreo zece minute la cum am putea face lumea asta mai bună, mai frumoasă și mai cinstită. Din păcate n-am avut vreme să cobor foarte adânc pe serpentina gândurilor mărețe pentru că a trebuit să cârpesc gardul din grădină (recent edificat cu finanțare externă) deteriorat de către Bergman într-unul din momentele sale de extaz ctitorial. Mai precis, ambițios din fire și purtat de tendințe expansioniste Bergman și-a mânat orgoliul nemăsurat pe sub gard anexând cca. 2 m² din terenul vecinului. Câteva leațuri și cuie au restabilit status-quo-ul și au pus o opreliște trainică revizionismului bergmanian. Cel puțin până la următorul arbitraj inter-gospodăresc.
            În tot acest timp, Ea citește de zor Mânușile roșii ale lui Schlattner, iar în pauzele de lectură gătește pâine prăjită cu ou rural, desfătându-se cu Fleetwood Mac. M-am instalat și eu la lectură, căutând sisific ”adevărul istoric” în Istoria Bisericii Ortodoxe din Imperiul Bizantin a lui H.G. Beck. Oricât de temerar aș fi, ”adevărul”, fie el și doar istoric, îmi apare tot mai mult ca o Fata Morgana rătăcită prin însorita și înflorita grădină a gospodăriei proprii. Am lăsat deoparte intrigile bizantine spre a-mi răsfăța simțul critic cu ultimul număr din Steaua cu care am fost cadorisit la Gaudeamus-ul clujean zilele trecute. Spicuind despre tema numărului, Facebook-ul, hlizesc complice printre rânduri parcurgând savuroasa radiografie făcută de profesorul ieșean Valeriu Gherghel. Constatarea dumnealui îmi confirmă reținutele bănuieli în legătură cu slalomul feisbuchist printre poeții tot mai numeroși și geniile adâncite în cugetare adâncă și sobrietate, online.
           Seara se încheie apoteotic cu o cană de lapte (de vacă locală!!!) și o felie de pâine prăjită cu ou, urmate de scrierea câtorva rânduri modeste pentru șantierul doctoral. Prin odaie bântuie cea mai recentă generație de pisoiași pestriți, extrem de ambițioasă și de dornică de a-și găsi un rost în viață sau în casă.
         În această dimineață m-am lăsat trezit de un soare de o primăvărecitate îndoielnică, razele ascuțite și iuți frizând soarele de iunie. Bicicleta mea bătrână, de proveniență străină, își odihnea spițele noroiase lângă șopru așteptându-mă să o încalec și să mă duc după lapte. De când m-am motorizat, latura mea biciclistică s-a cufundat în amorțire. Sau, mai onest spus, în comoditate. Fac un efort indescriptibil cu uneltele scriitoricești și pedalez buhăit până după curbă să ridic porția de aur alb, atât de important pentru alimentația cotidiană. Datorită firii mele de fost poet de Sălăuța, din coasta căreia a încolțit un istoric ”de școală nouă”, cinic și atent la materialele din care se plămădește limbajul (lemnul este un material excelent pentru altfel de construcții) nu pot să nu constat că primăvara aceasta, oricât de imparțială se pretinde, este angajată politic. Coloratura pe care o imprimă mediului ambiant mă trimite iute cu gândul către eșicherul nostru politic, împleticit, din care răsar aceleași bătrâne obsesii, spaime și frustrări.
         Cu voia Bunului Dumnezeu, cel găzduit în paginile lui Rilke, mă așez pe terasă și consemnez cele petrecute în ultima vreme, conștient fiind că unui istoric adevărat nu trebuie să-i scape niciun eveniment însemnat și nicio nuanță necesară corectei înțelegeri a trecutului și prezentului, pentru a putea apoi profeți viitorul...

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii