Treceți la conținutul principal

Jurnal de Bonțida II. Din ograda apolitică


Vineri, 19 Aprilie 2013
          Ieri dimineață am prins contur pe la 6 jumătate într-un mod cu totul nefiresc pentru uzanțele căsuței în care mi-am găsit sălaș. Dinspre hol veneau zgomote bizare de pagini groase răsfoite în grabă. Încarcerat fiind în ultimele lecturi, simțurile mele amorțite de somn și visare m-au îndemnat să cred că aceste zgomote vin dinspre raftul de demonologie și practici vrăjitorești. M-am gândit că Profesorul caută iarăși bibliografie pentru amplul său tratat despre mistica parvenirii și tehnicile vrăjitorești uzitate în relansarea carierelor împotmolite în fașă. Nu era așa, după cum am constatat în momentul ieșirii semi-somnambulice în hol. Profesorul era într-adevăr în hol, rezemat de tratatul Despre libertate al lui John Stuart Mill, ediția în limba germană, însă fără a fi buntuzit de patima lecturii matinale. Contrariat fiind de luptele de culise pentru controlul finanțării din interiorul gospodăriei noastre, Profesorul amenința cu ocuparea dressing-ului pentru a stăvili orice demers de reducere a finanțării pentru proiectele sale de cercetare. Animat fiind de un autoritarism total inadecvat pentru zorii unei zile, i-am recomandat pe un ton imperial să-și exprime dezacordul și nemulțumirile afară, de preferință în grădină. 
        Acesta a fost singurul eveniment remarcabil petrecut în mica așezare țărănească de pe malul drept al Someșului în data de 18 aprilie a.c. În rest, doar reparații de drumuri, construirea de trotuare pe ulițele din preajma castelului și timide munci agricole de primăvară. Peste tot domnește o poftă teribilă de muncă și de taifas.

          După-amiază, în timp ce serveam un ceai roșu pe terasa însorită m-am gândit preț de vreo zece minute la cum am putea face lumea asta mai bună, mai frumoasă și mai cinstită. Din păcate n-am avut vreme să cobor foarte adânc pe serpentina gândurilor mărețe pentru că a trebuit să cârpesc gardul din grădină (recent edificat cu finanțare externă) deteriorat de către Bergman într-unul din momentele sale de extaz ctitorial. Mai precis, ambițios din fire și purtat de tendințe expansioniste Bergman și-a mânat orgoliul nemăsurat pe sub gard anexând cca. 2 m² din terenul vecinului. Câteva leațuri și cuie au restabilit status-quo-ul și au pus o opreliște trainică revizionismului bergmanian. Cel puțin până la următorul arbitraj inter-gospodăresc.
            În tot acest timp, Ea citește de zor Mânușile roșii ale lui Schlattner, iar în pauzele de lectură gătește pâine prăjită cu ou rural, desfătându-se cu Fleetwood Mac. M-am instalat și eu la lectură, căutând sisific ”adevărul istoric” în Istoria Bisericii Ortodoxe din Imperiul Bizantin a lui H.G. Beck. Oricât de temerar aș fi, ”adevărul”, fie el și doar istoric, îmi apare tot mai mult ca o Fata Morgana rătăcită prin însorita și înflorita grădină a gospodăriei proprii. Am lăsat deoparte intrigile bizantine spre a-mi răsfăța simțul critic cu ultimul număr din Steaua cu care am fost cadorisit la Gaudeamus-ul clujean zilele trecute. Spicuind despre tema numărului, Facebook-ul, hlizesc complice printre rânduri parcurgând savuroasa radiografie făcută de profesorul ieșean Valeriu Gherghel. Constatarea dumnealui îmi confirmă reținutele bănuieli în legătură cu slalomul feisbuchist printre poeții tot mai numeroși și geniile adâncite în cugetare adâncă și sobrietate, online.
           Seara se încheie apoteotic cu o cană de lapte (de vacă locală!!!) și o felie de pâine prăjită cu ou, urmate de scrierea câtorva rânduri modeste pentru șantierul doctoral. Prin odaie bântuie cea mai recentă generație de pisoiași pestriți, extrem de ambițioasă și de dornică de a-și găsi un rost în viață sau în casă.
         În această dimineață m-am lăsat trezit de un soare de o primăvărecitate îndoielnică, razele ascuțite și iuți frizând soarele de iunie. Bicicleta mea bătrână, de proveniență străină, își odihnea spițele noroiase lângă șopru așteptându-mă să o încalec și să mă duc după lapte. De când m-am motorizat, latura mea biciclistică s-a cufundat în amorțire. Sau, mai onest spus, în comoditate. Fac un efort indescriptibil cu uneltele scriitoricești și pedalez buhăit până după curbă să ridic porția de aur alb, atât de important pentru alimentația cotidiană. Datorită firii mele de fost poet de Sălăuța, din coasta căreia a încolțit un istoric ”de școală nouă”, cinic și atent la materialele din care se plămădește limbajul (lemnul este un material excelent pentru altfel de construcții) nu pot să nu constat că primăvara aceasta, oricât de imparțială se pretinde, este angajată politic. Coloratura pe care o imprimă mediului ambiant mă trimite iute cu gândul către eșicherul nostru politic, împleticit, din care răsar aceleași bătrâne obsesii, spaime și frustrări.
         Cu voia Bunului Dumnezeu, cel găzduit în paginile lui Rilke, mă așez pe terasă și consemnez cele petrecute în ultima vreme, conștient fiind că unui istoric adevărat nu trebuie să-i scape niciun eveniment însemnat și nicio nuanță necesară corectei înțelegeri a trecutului și prezentului, pentru a putea apoi profeți viitorul...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Omul Nou Ardelean

De ce transilvănismul e o ideologie la fel de toxică și de penibilă precum naționalismul pe care, cică, îl combate în numele unei solidarități supranaționale și multiculturale? Sau în ce constă superioritatea Omului Nou Ardelean?
        Am avut o perioadă în care am cochetat cu ideile transilvaniste, ca formă de contracarare a funarismului și naționalismului de hazna ce scotea din sărite orice om de bun-simț. Îmi cădea bine ideea de asumare a diferențelor regionale și locale existente (însă nu în termeni de superioritate) și a bogăției culturale presupuse de secole de conviețuire multietnică și multiconfesională. Am citit texte faine scrise de transilvaniști de ieri și de azi, am purtat discuții din care am aflat multe despre Transilvania și popoarele sale și în continuare urmăresc cu drag poveștile multor oameni și rămîn un suporter al diversității, multiculturalismului, csardașului și mă scot din sărite răsuflatele povești naționaliste despre neamuri și misiunile lor. Însă, deși am …

Comentarii