Treceți la conținutul principal

Însemnare fugară despre un „Jurnal din vremuri de prigoană. 1937-1944” - de Ioana Manta Cosma

       

Emil Dorian, „Jurnal din vremuri de prigoană. 1937-1944”, Ediție de Marguerite Dorian, cu o prefață de Z. Ornea, Editura Hasefer, Bucureşti, 1996.


         Emil Dorian surprinde cu intuiție în jurnalul său guvernarea Goga-Cuza. În 1935, Liga Apărării Naţionale Creştine a lui A. C. Cuza se uneşte cu Partidul Agrar Naţional al lui O. Goga, formând o aripă de extremă dreaptă – Partidul Naţional Creştin. Cei doi fuseseră adunaţi de Nichifor Crainic, care devine vice-preşedintele partidului. Atât O. Goga, cât şi A. C. Cuza au avut discuţii cu Hitler, iar Alfred Rosenberg le devine patron spiritual, politic şi financiar.1 Cuza a fost primul politician care i-a adus elogii lui Hitler în parlamentul român, cu trei ani înaintea câştigării alegerilor Partidului Naţional Socialist.2
        Emil Dorian este îndreptățit să se îngrijoreze de guvernarea lui Goga şi să înceapă să scrie un jurnal, cu scopul de a nota cele ce se vor întâmpla. Intuiția şi zvonurile care umblă îi spun că vor urma „vremuri de prigoană”. El îşi pune problema identității (ce sunt evreii în România?) din cauza contextului – situația politică aduce în prim plan existența minorităților şi, mai ales, problema evreiească. Fie că şi-a pus sau nu întrebarea aceasta în legătură cu sine şi cu comunitatea lui, acum este determinat de circumstanțe să se interogheze. Platforma Partidului Naţional-Creştin distingea trei tipuri de grupuri minoritare:
1. Grupurile minoritare loiale statului român (germanii). Membrii acestui grup puteau avea poziţii publice, aşa cum le permitea baza proproţională.
2. Grupurile minoritare ce aparţineau statelor revizioniste (bulgarii şi ungurii, în special). Ei puteau să aibă anumite poziţii publice, să lucreze în comerţ, industrie, profesii liberale, conform principiului proporţiei.
3. Evreii nou-veniţi erau încă sub influenţa străină a evreilor din ţările lor de origine. Ei constituiau, în opinia autorităților, un element ce descuraja progresul ţării. Erau „Numerus Nullus” în serviciile publice şi probabil respinşi în dreptul lor de a lucra. Se cerea, de asemnenea, a se naţionaliza proprietăţile urbane şi rurale ale minorităţilor evreiești.3  


           Ca dovadă că identitatea evreiască este o căutare atât a diaristului, cât şi a personajului narațiunii, de-a lungul jurnalului4, întâlnim în mai multe rânduri notații despre încadrarea juridică a evreilor.5 Jurnalul va înregistra ca o cronică a vremii sale măsurile antievreieşti: interzicerea evreilor de a ține servitoare sub vârsta de 40 de ani prin legea este publicată în „Monitorul Oficial”6; gazetarii evrei nu mai au permise CFR7; sute de avocați evrei sunt radiați;8 se interzice orice tipărire a scrisului evreiesc;9 evreii nu mai au voie să târguie la anumite ore;10 muncă obligatorie la strângerea zăpezii;11 taxe diferite pentru creştini şi evrei;12 plata chiriilor diferită pentru evrei;13 schimburi obligatorii ale chiriilor de imobile: evreii trenuie să se mute la periferie, românii la centru.14
           La un moment dat, într-o zi toridă a anului 1940, naratorul inserează un fragment desfășurat pe două pagini de „schiță autobiografică”, cu intenția de a găsi câteva puncte importante pe care să le rememoreze și prin care să își reconfigureze viața. Pentru că avem de-a face cu niște incidente antisemite traumatizante din viața diaristului, pentru a fi mărturisite, ele cereau ca timpul să treacă peste ele. Este vorba despre ceea ce Freud numește „Nachträglichkeit”, diferența dintre momentul evenimentului traumatizant și momentul în care omul poate să narativizeze evenimentul ca experiență.15
Din martie 1939, România devenise un satelit economic al Reich-ului prin pactul româno-german de la Wohltat.16 În perioada iulie-aufust 1940, așa cum o rezumă Moses Rosen, regimul dictaturii regale „instituia primele legi de românizare, stipulând, în principal, interdicţii, concedieri de anumite domenii de activitate”17 În acest context puternic antisemit (sau, mai bine zis, concret antisemit), este firesc ca optica prin care își privește viața să fie cea a unui evreu și să urmărească etapele vieții prin momente conflictuale antisemite. Nu numai anii 1930-1940 sunt caracterizați prin antisemitism. Povestea este mai veche.18 Primele măsuri antievreiești au fost luate în Moldova și Valahia în secolele XV și XVI. Vlad Țepeș i-a persecutat pe comercianții evrei.19 În Moldova, Ştefăniţă (1522-1527), Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561, 1564-1569) şi Petru Şchiopul (1579) au promulgat măsuri discriminatorii împotriva comercianţilor evrei, care uneori au fost revocate ulterior. Aron Vodă (1592-1595) din Moldova a omorât mulţi turci, printre care şi comerciaţi evrei care erau turci. Mihai Viteazul (1592-1595) a ordonat uciderea a 19 comercianţi turci de religie mozaică. Și povestea continuă. Această divagație de la jurnal are rolul de a arăta nu tocmai deplasată perspectiva prin care diaristul își rememorează viața, cea a evenimentelor antisemite. Poate că, atunci când era mic, personajul nu a sesizat dimensiunea antievreiască și numai mai târziu, la maturitate, confruntat el însuși cu discriminări (vezi, spre exemplu, scena în care a fost considerat „evreu nesigur”), a privit înapoi și a sesizat acest fir al Ariadnei. Așadar, vom urmări, în continuare o schiță autobiografică întocmită de un evreu. Cheia identitară în care este scrisă este evidentă.
            Prima amintire clară a naratorului este de când avea 4-5 ani, deci cam prin anii 1895-1896, se juca în curte, iar mama lui a venit și l-a luat repede în casă. Treceau niște studenți într-o manifestație antisemită, strigau lozinci antievreiești, aruncau cu pietre în geamurile de pe strada Dudești, unde tocmai se mutase cu familia. I-a rămas bine întipărit în minte zgomotul acela infernal al bolovanilor pătrunși în ferestre. Apoi, treptat, au urmat piedicile în înscrierea la școala primară (taxele erau mai mari pentru evrei), la liceu (unde nu l-au primit, pentru că era evreu), a fost respins de Societatea Scriitorilor (pentru că era evreu). Multe din gesturile sale au fost interpretate greșit de cei din jur, pentru că l-au văzut ca pe un evreu și au fost malițioși.20
             Ca într-o ședință de terapie psihanalitică, diaristul se așează comod la masa de scris și, în atenția terapeutului său, jurnalul, își amintește cteva episoade traumatice din viața sa. Cum prima amintire este legată de un gest antisemit, la fel și celelalte amintiri, apoi la fel și fragmentele de jurnal care se scriu odată ce sunt trăite, diaristul poate susține, alături de C. G. Jung care începe să își scrie memoriile așa: „Viața mea este povestea unei realizări de sine a inconștientului. Tot ceea ce se află în inconștient vrea să devină eveniment, iar personalitatea vrea și ea să evolueze, ieșind din condițiile ei inconștiente, și să se trăiască pe sine ca întreg.”21 Nu este, deci, de mirare – după ce am luat contact cu scurta sa autobiografie – că jurnalul lui Emil Dorian este scris din perspectiva identității evreiești și că el devine un document al mărturiilor sale despre sine și alte evenimente în contextul manifestării antisemitismului.
1Volovici, Leon. „Nationalist Ideology and Antisemitism. The Case of Romanian Intellectuals in the 1930s”, translated from the Romanian by Charles Kormos, Pergamon Press, Oxford, 1991, p. 158.
2„Problema jidănească şi Adolf Hitler. Discurs din 12 dec. 1930” în A. C. Cuza, „Îndrumări de politică externă. Discursuri parlamentare rostite în anii 1920-1936”, Bucureşti, 1941.
3Jean Ancel, „The History of the Holocaust in Romania”, translated by Yaffah Murciano, edited by Leon Volovici, with the assistance of Miriam Caloianu, published by University of Nebraska Press, Lincoln, and Yad Vashem, Jelusalem, 2011, p. 22-23.
4De fapt, ea este o căutare şi pentru autorități, de vreme ce există decrete-lege care reglementează din când în când statutul evreilor.
6Ibidem, p. 26.
7Ibidem, p. 32.
8Ibidem, p. 124.
9Ibidem, p. 134.
10Ibidem, p. 184.
11Ibidem, p. 203.
12Ibidem, p. 209.
13Ibidem, p. 211.
14Ibidem, p. 231. (Pentru verificarea decretelor-legi și deciziilor guvernului notate de Emil Dorian, vezi „Evreii din România între anii 1940-1944. Vol I, Legislaţia antievreiască”, Prefaţă Şef Rabin dr. Moses Rosen, Volum alcătuit de Lya Benjamin, Coordonator Ştiinţific Sergiu Stanciu, Editura Hasefer, Bucureşti, 1993. „Evreii din Romania între anii 1940-1944, Vol. III, 1940-1942. Perioada unei mari restriști”, Coordonator științific prof. dr. Ion Șerbănescu, Editura Hasefer, București,1997. Matatias Carp, „Cartea neagră, Vol. 1-3. Ediția a II-a”, Editura Diogene, București, 1996.)
15Jon Stratton, „Jewish Identity in Western Pop Culture . The Holocaust and Trauma Through Modernity ”, Palgrave Macmillan, New York, 2008, p. 146.
16R. J. Crampton, „Eastern Europe in the Twentieth Century – And After”, Second Edition, Routledge , London and New York, 2000, p. 116.
17„Evreii din România între anii 1940-1944. Vol I, Legislaţia antievreiască”, Prefaţă Şef Rabin dr. Moses Rosen, Volum alcătuit de Lya Benjamin, Coordonator Ştiinţific Sergiu Stanciu, Editura Hasefer, Bucureşti, 1993, p. XXXIV.
18Despre originile antisemitismului privite dincolo de spațiul românesc, vezi Léon Poliakov, „Histoire de l'antisémitisme. 1. L'âge de la foi”, Calmann-Lévy, 1981.
19Ioanid, Radu. „The Holocaust în Romania. The Destruction of Jews and Gypsies Under the Antonescu Regime, 1940-1944”, with a foreword by Elie Wiesel and preface by Paul A. Shapiro, Ivan T. Dee, Chicago, 2000, p. 5-7.
20Emil Dorian, op. cit., p. 115-116.
21C. G. Jung, „Amintiri, vise, reflecții”, Consemnate și editate de Aniela Jaffė, Traducere și notă de Daniela Ștefănescu, Ediție revăzută, Editura Humanitas, 2010, p. 21.

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii