Treceți la conținutul principal

Jurnal de Bonţida I


                                                              Marți, 16 aprilie 2013, cam pe la amiază
foto: Ioana Manta Cosma

De parcă ăştia de la ţară n-ar putea ţine un jurnal. Şi nu mă refer doar la dascăli, cărturari şi entuziaşti citadini care au acostat la sat, pe urmele unora ca Radu Petrescu, Pavel Dan, Liviu Rebreanu sau Onisifor Ghibu. Aşa că de azi, ca om al Ligii, al satului şi al Republicii Literare, totodată, propun spre lectură publicului ahtiat după memorialistică, jurnale, confesiuni şi exhibiţionisme de orice fel, un jurnal cutremurător, redactat la cald sub presiunea tăvălugului de evenimente, picanterii şi polemici care acompaniază şi ritmează viaţa oricărui bonţidean rezonabil.
Dimineaţă, pe la 8:35, când am lăsat baltă aşternuturile şi am ieşit pe prispa casei am realizat, privind Profesorul cufundat într-o tihnă fără precedent şi fără discernământ, că la ţară nu doar timpul e mai leneş, aşa cum insinuează unii...
După un mic-dejun improvizat, mi-am instalat confortabil fizicul încă trudit în banca de pe terasă, improvizată de bunul nostru prieten O.G. şi am început să verific, la fel ca ieri, rata de creştere a ierbii şi rata de înflorire a pomilor. Având în minte apoftegma lui Candid din finalul scrierii voltairiene cu acelaşi nume m-am apucat puţin de grădinărit. Mi-am amintit de anii copilăriei rurale şi de entuziasmul campaniilor agricole de primăvară ce părea să cuprindă brusc întreaga Vale a lui Stan. Pentru mine, câmpurile lungi şi strâmbe ce trebuiau arate, căpălite etc. erau dătătoare de premature presimţiri ale neantului. De atunci, pe urmele altor mari filosofi şi gânditori ruralizaţi, am virat înspre o poetică eschivă de la muncile câmpului, demne de cântat şi lăudat, dar fără a asuma riscul bătăturilor.

Revin la grădinăritul meu spontan. Coloana sonoră cu care obişnuiesc să însoţesc orice acţiune gospodărească a fost bruiată grosolan de un teribil sound de tractoare şi utilaje, încât vocea gâjâită a lui Peter Gabriel a rămas înfundată undeva între grădină şi şopru. Se primenesc uliţele după o iarnă teribilă în care utilajele săpătoare de canalizare pe bani europeni au bântuit satul ca nişte zilieri. Cert e că rugile oamenilor doritori de asfalt şi trotuare par a găsi ascultare undeva acolo sus. Până atunci, dezbateri, controverse şi luări de poziţie pătimaşe sau echilibrate. Depinde din partea cui vin.
Într-o pauză de hodină nea Puiu şi tanti Szuszi au iniţiat o discuţie extrem de interesantă despre băncile din Bonţida, despre numărul lor şi despre utilitatea lor. Singurul dintre noi care avea o bancă la stradă era nea Puiu, prin urmare acolo au loc taifasurile matinale şi cele de amurg. Din câte văd, privind pe geam, chiar în momentul în care tastez aceste însemnări în jurnal, dânsul e pe bancă, discutând cu un vecin ceva ce pare extrem de captivant.
Florile au fost semănate, apa la câini împrospătată, aşa că omul de litere trebuie să ia locul grădinarului şi să purceadă la o profundă schimbare de paradigmă, dinspre neoruralismul pastelat spre rigoarea redactării de studii istorice.

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii