Treceți la conținutul principal

Dosar clinic: Insuficienţa penală


Dragi cititori ai „Bouvard et Pécuchet” Medical Review, începem dosarul clinic de săptămâna aceasta cu scuzele care vă sunt cuvenite. Din păcate, în ultima perioadă redactorii prestigioasei noastre reviste au putut prea puţin să servească nevoia de informaţii a publicului avid de profilaxie. Epidemiile recente de iudeo-masonită clericală şi infecţiile provocate în ultima vreme de parazitul cunoscut în termeni populari drept “Ciutacul de Antenă” (care se cuibăreşte în această perioadă, pe calea antenelor, în televzoarele oamenilor şi de acolo în capul lor) au solicitat prezenţa efectivă pe teren a redactorilor noştri, activitatea publicistică fiind contramandată temporar.
Prin dosarul clinic de astăzi, nu doar că dorim să suplinim lipsa de activitate ci vrem să tragem şi un semnal de alarmă puternic: Insuficienţa penală se istoricizează pe zi ce trece! Aşadar, ce este insuficienţa penală, cum se tratează, şi cum o putem împiedica să ne afecteze viaţa? Cele mai recente cercetări efectuate în laboratoarele noastre arată că insuficienţa penală este o dereglare psiho-istorică acută, cu caracter epidemic pregnant (asemenea mai tuturor bolilor istorice) care se manifestă prin incapacitatea subiecţilor afectaţi de a-şi recunoaşte vina penală în instanţele de judecată. Boala loveşte cu predilecţie în clasa noastră politică, în binecunoscuţii „mari moguli”, în aşa zişii „băieţi deştepţi”, rata de îmbolnăvire la indivizii care fac afaceri cu statul ridicându-se la uimitorul procent de 99%.

Primul caz de insuficienţă penală, documentat în istoria patriei noastre a fost cel al dictatorului Nicolae Ceauşescu. Aflat în plin proces la Târgovişte, în decembrie 1989, şi asaltat de întrebări nemiloase din partea anchetatorilor, conducătorul suferă de un atac de insuficienţă penală manifestat prin delirul verbal al „Nu rrăspund decât în faţa Marr'i Adunărri Naţionale, acest trribunal este o mascarradă pusă la cale de agenturi'li străini!”. Medicii specializaţi în boli istorice aflaţi la faţa locului, şocaţi de rapiditatea cu care insuficienţa penală se instalase deja în organismul tovarăşei, propun completului de judecată eutanasierea imediată şi fără întârziere a subiecţilor. După cum bine se cunoaşte, sfatul precaut al acestora a fost urmat fără tăgadă.
Din păcate, cu toate măsurile profilactice luate la faţa locului, insuficienţa penală, transmisă fără îndoială generalului Atanasie Stănculescu, s-a răspândit pe plan naţional cu o rapiditate care uimeşte şi astăzi. Fără nicio şansă în faţa necruţătoarei boli, Ion Iliescu, procurorul Voinea (să nu uităm, prezent şi el la procesul Ceauşeştilor) iar nu cu mult mai târziu Sorin Ovidiu Vîntu, Dan Voiculescu, Sorin Blejnar, Alin Trăşculescu sau Adrian Severin, cu toţii au avut de suferit. Având în vedere scara la care s-a desfăşurat acest dezastru, eutanasierea nu a mai putut fi luată în considerare.
Un caz dramatic, desfăşurat în vara anului trecut merită o atenţie specială. Pacientul, un bărbat de numai 62 de ani, cu o carieră politică strălucitoare în urma sa, cu o nevastă prosperă de pe urma afacerilor sale şi o mătuşă săracă lipită care i-a lăsat o avere de 400.000 de dolari, afectat profund de insuficienţa penală, ia neinspirata hotărâre de a-şi trage un glonţ în corzile vocale, pe care într-o criză de delirium tremens (constatat şi la alţi pacienţi), le considera vinovate de incapacitatea de a articula vina penală care-l măcina atât de mult. „Domnule doctor”, ne-a declarat el într-o şedinţă de terapie, „pur şi simplu stăteam în sala de judecată, cu mâinile lipite de bara acuzaţilor şi cu gândul de a mă declara vinovat în faţa instanţei, când am simţit că vorbele mi se opresc în gât. Trebuia să fac ceva!”
În mod similar, un alt pacient de-al nostru, care încă refuză să vadă semnele bolii de care suferă, şi a cărui identitate o păstrăm secretă ne-a declarat: „Bă... tu mă'ţelegi! Jur pă moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva atârnate aicea de retrovizoarea de la Maibach-ul meu! (pacientul ipohondru nici măcar nu a vrut să urce în cabinet, aşa că interview-ul a avut loc în maşina dumnealui n.n.) Eu vreau... mă'nţelegi... vreau să mă declar vinovat! Da' nu pot! Nu pot!” ... Cutremurător!
Ce este şi mai supărător în privinţa insuficienţei penale este că, datorită caracterului ruşinos al bolii, cei loviţi suferă şi din pricina oprobriului public, fiind puşi adesea la stâlpul infamiei de Uniunea Europeană, puţinele mass-media nevândute politic, diferitele ONG-uri, Alina Mungiu-Pippidi, Cristian Tudor Popescu şi alţii asemenea lor, care n-au nici cea mai vagă idee despre ce înseamnă insuficienţa penală şi nici cât de mult afectează vieţile acestor oropsiţi.
Din acest motiv, Institutul Clinic de Tratament al Afecţiunilor şi Tulburărilor de tip istoric „Bouvard et Pécuchet”, pentru a sensibiliza opinia publică cu privire la vexaţiunile psihologice la care au fost supuşi aceşti oameni, lansează campania „Un Tiţian pentru Adrian – Ajută-l pe Năstase să-şi refacă pinacoteca!”. Prin aceasta vrem să aducem un zâmbet pe chipul unuia dintre cei mai afectaţi pacienţi ai noştri, executat silit recent de aceeaşi oameni care nu-i înţeleg boala şi nevoit prin urmare să renunţe la câteva dintre tablourile sale atât de preţioase şi importante pentru confortul psihic în aceste momente de cumpănă prin care trece. Rugăm aşadar colecţionarii snobi, hoţii de tablouri, dealer-ii de artă neautorizaţi, sau pe oricine dispus să doneze un Rembrant sau un Tiţian, să ne lase informaţiile de contact pe adresa institutului. Haideţi cu toţii, să încercăm să avem mai multă compasiune şi înţelegere pentru victimele atinse de insuficienţa penală!

Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Comentarii