M-am măritat cu un comunist, de Philip Roth

Cum poate fi cineva comunist? Cum poate cineva crede cu ardoare în dogmele marxism leninismului? Multă vreme în România postdecembristă a fost greu de înţeles cum cineva a putut adera la crezul comunist. Oportunişti, laşi sau proşti aşa erau prezentaţi în linii mari cei care au slujit cu zel şi pasiune Vechiul Regim. Sau mai era versiunea comunismului caviar de pe malul Senei. Oricum, era greu de crezut în onorabilitatea sau deplina umanitate a celor convinşi de dogmele şi ideile unui regim care s-a dovedit a fi diabolic. Totuşi, cu timpul au reuşit să răsară din negura criticilor înverşunate şi adesea emotiv fundamentate, persoane onorabile care nu numai că au fost comunişti, dar au fost şi nişte critici vehemenţi ai regimului comunist, păstrându-şi orientarea de stânga. Un bun exemplu îl constituie Ion D. Sîrbu.

Au mai fost o serie de oameni de bună credinţă, naivi, revoltaţi de diferenţele sociale care au îmbrăţişat cu patimă idealurile proclamate de comunism, nefiind capabili să analizeze sau să problematizeze prea mult. Şi ajungem la cartea de care vreau să vorbesc. Philip Roth ne prezintă în romanul „M-am măritat cu un comunist” aventura sentimentală şi ideologică a unui comunist din America anilor cinzeci. Cu blândeţe, ironie discretă şi detaşare Roth ne introduce în lumea lui Ira Ringold, explorând umanitatea întruchipată de acesta. În stilu-i caracteristic, autorul sondează interiorul personajelor, psihanalizându-le existenţa, subliniind măcinările indivizilor şi mai ales incoerenţa şi fragilitatea fiinţei umane. Aventura politico-ideologică într-o Americă vigilentă şi suspicioasă în privinţa comunismului, nu presupune un traseu clar şi logic, complexitatea vieţii, interferenţa dintre diferitele planuri existenţiale, copleşind povestea. Sfâşierea personajului central între dorinţa unei vieţi familiale tihnite şi angajarea în sfera politico-socială traversează întreg romanul. Viaţa care izbucneşte, care propune situaţii ilogice şi nedrepte, care paralizează raţiunea şi voinţa umană, pare a îmbiba fiecare capitol.

Preferinţa lui Philip Roth pentru focalizarea prăbuşirii unor personaje puternice în faţa complexităţii şi iraţionalităţii existenţei umane se observă cu uşurinţă şi în acest roman. Asemeni Suedezului din Pastorala Americană care pierde controlul asupra propriei vieţi, neînţelegând provocările absurde la care e supus şi care îl tocesc lent; asemeni reformatorului şi autoritarului decan Silk din Pata Umană, a cărui bătrâneţe este strivită de avalanşa unor nedreptăţi, umilinţe şi jigniri, declanşate de o banală remarcă; Ira Ringold e un personaj care se luptă să ia viaţa în stăpânire. Viaţa care iese din matcă, care răbufneşte atunci când personajul se simte mai stăpân asupra propriei persoane şi asupra propriei existenţe, e descrisă şi analizată cu măiestrie şi subtilitate fiindu-i reliefate profunzimile şi întunecimile.

Veritabilă aventură intelectuală şi estetică, M-am măritat cu un comunist se profilează ca una din marile încununări ale romanului modern. Imensa greşeală şi nedreptate pe care o comitem când ne judecăm semenii este una dintre concluziile majore pe care le-am desprins din lectura romanelor lui Roth. Tendinţa de a fi moralişti, de a strâmba din nas când sesizăm slăbiciunile şi greşelile altora, de a ne blinda de judecăţi morale şi de a ne construi un amvon de la care să predicăm morala, este analizată minuţios de Roth descompunând-o lent şi convingător.