Treceți la conținutul principal

M-am măritat cu un comunist, de Philip Roth



Cum poate fi cineva comunist? Cum poate cineva crede cu ardoare în dogmele marxism leninismului? Multă vreme în România postdecembristă a fost greu de înţeles cum cineva a putut adera la crezul comunist. Oportunişti, laşi sau proşti aşa erau prezentaţi în linii mari cei care au slujit cu zel şi pasiune Vechiul Regim. Sau mai era versiunea comunismului caviar de pe malul Senei. Oricum, era greu de crezut în onorabilitatea sau deplina umanitate a celor convinşi de dogmele şi ideile unui regim care s-a dovedit a fi diabolic. Totuşi, cu timpul au reuşit să răsară din negura criticilor înverşunate şi adesea emotiv fundamentate, persoane onorabile care nu numai că au fost comunişti, dar au fost şi nişte critici vehemenţi ai regimului comunist, păstrându-şi orientarea de stânga. Un bun exemplu îl constituie Ion D. Sîrbu.
Au mai fost o serie de oameni de bună credinţă, naivi, revoltaţi de diferenţele sociale care au îmbrăţişat cu patimă idealurile proclamate de comunism, nefiind capabili să analizeze sau să problematizeze prea mult. Şi ajungem la cartea de care vreau să vorbesc. Philip Roth ne prezintă în romanul „M-am măritat cu un comunist” aventura sentimentală şi ideologică a unui comunist din America anilor cinzeci. Cu blândeţe, ironie discretă şi detaşare Roth ne introduce în lumea lui Ira Ringold, explorând umanitatea întruchipată de acesta. În stilu-i caracteristic, autorul sondează interiorul personajelor, psihanalizându-le existenţa, subliniind măcinările indivizilor şi mai ales incoerenţa şi fragilitatea fiinţei umane. Aventura politico-ideologică într-o Americă vigilentă şi suspicioasă în privinţa comunismului, nu presupune un traseu clar şi logic, complexitatea vieţii, interferenţa dintre diferitele planuri existenţiale, copleşind povestea. Sfâşierea personajului central între dorinţa unei vieţi familiale tihnite şi angajarea în sfera politico-socială traversează întreg romanul. Viaţa care izbucneşte, care propune situaţii ilogice şi nedrepte, care paralizează raţiunea şi voinţa umană, pare a îmbiba fiecare capitol.

Preferinţa lui Philip Roth pentru focalizarea prăbuşirii unor personaje puternice în faţa complexităţii şi iraţionalităţii existenţei umane se observă cu uşurinţă şi în acest roman. Asemeni Suedezului din Pastorala Americană care pierde controlul asupra propriei vieţi, neînţelegând provocările absurde la care e supus şi care îl tocesc lent; asemeni reformatorului şi autoritarului decan Silk din Pata Umană, a cărui bătrâneţe este strivită de avalanşa unor nedreptăţi, umilinţe şi jigniri, declanşate de o banală remarcă; Ira Ringold e un personaj care se luptă să ia viaţa în stăpânire. Viaţa care iese din matcă, care răbufneşte atunci când personajul se simte mai stăpân asupra propriei persoane şi asupra propriei existenţe, e descrisă şi analizată cu măiestrie şi subtilitate fiindu-i reliefate profunzimile şi întunecimile.
Veritabilă aventură intelectuală şi estetică, M-am măritat cu un comunist se profilează ca una din marile încununări ale romanului modern. Imensa greşeală şi nedreptate pe care o comitem când ne judecăm semenii este una dintre concluziile majore pe care le-am desprins din lectura romanelor lui Roth. Tendinţa de a fi moralişti, de a strâmba din nas când sesizăm slăbiciunile şi greşelile altora, de a ne blinda de judecăţi morale şi de a ne construi un amvon de la care să predicăm morala, este analizată minuţios de Roth descompunând-o lent şi convingător.

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii