Treceți la conținutul principal

M-am măritat cu un comunist, de Philip Roth



Cum poate fi cineva comunist? Cum poate cineva crede cu ardoare în dogmele marxism leninismului? Multă vreme în România postdecembristă a fost greu de înţeles cum cineva a putut adera la crezul comunist. Oportunişti, laşi sau proşti aşa erau prezentaţi în linii mari cei care au slujit cu zel şi pasiune Vechiul Regim. Sau mai era versiunea comunismului caviar de pe malul Senei. Oricum, era greu de crezut în onorabilitatea sau deplina umanitate a celor convinşi de dogmele şi ideile unui regim care s-a dovedit a fi diabolic. Totuşi, cu timpul au reuşit să răsară din negura criticilor înverşunate şi adesea emotiv fundamentate, persoane onorabile care nu numai că au fost comunişti, dar au fost şi nişte critici vehemenţi ai regimului comunist, păstrându-şi orientarea de stânga. Un bun exemplu îl constituie Ion D. Sîrbu.
Au mai fost o serie de oameni de bună credinţă, naivi, revoltaţi de diferenţele sociale care au îmbrăţişat cu patimă idealurile proclamate de comunism, nefiind capabili să analizeze sau să problematizeze prea mult. Şi ajungem la cartea de care vreau să vorbesc. Philip Roth ne prezintă în romanul „M-am măritat cu un comunist” aventura sentimentală şi ideologică a unui comunist din America anilor cinzeci. Cu blândeţe, ironie discretă şi detaşare Roth ne introduce în lumea lui Ira Ringold, explorând umanitatea întruchipată de acesta. În stilu-i caracteristic, autorul sondează interiorul personajelor, psihanalizându-le existenţa, subliniind măcinările indivizilor şi mai ales incoerenţa şi fragilitatea fiinţei umane. Aventura politico-ideologică într-o Americă vigilentă şi suspicioasă în privinţa comunismului, nu presupune un traseu clar şi logic, complexitatea vieţii, interferenţa dintre diferitele planuri existenţiale, copleşind povestea. Sfâşierea personajului central între dorinţa unei vieţi familiale tihnite şi angajarea în sfera politico-socială traversează întreg romanul. Viaţa care izbucneşte, care propune situaţii ilogice şi nedrepte, care paralizează raţiunea şi voinţa umană, pare a îmbiba fiecare capitol.

Preferinţa lui Philip Roth pentru focalizarea prăbuşirii unor personaje puternice în faţa complexităţii şi iraţionalităţii existenţei umane se observă cu uşurinţă şi în acest roman. Asemeni Suedezului din Pastorala Americană care pierde controlul asupra propriei vieţi, neînţelegând provocările absurde la care e supus şi care îl tocesc lent; asemeni reformatorului şi autoritarului decan Silk din Pata Umană, a cărui bătrâneţe este strivită de avalanşa unor nedreptăţi, umilinţe şi jigniri, declanşate de o banală remarcă; Ira Ringold e un personaj care se luptă să ia viaţa în stăpânire. Viaţa care iese din matcă, care răbufneşte atunci când personajul se simte mai stăpân asupra propriei persoane şi asupra propriei existenţe, e descrisă şi analizată cu măiestrie şi subtilitate fiindu-i reliefate profunzimile şi întunecimile.
Veritabilă aventură intelectuală şi estetică, M-am măritat cu un comunist se profilează ca una din marile încununări ale romanului modern. Imensa greşeală şi nedreptate pe care o comitem când ne judecăm semenii este una dintre concluziile majore pe care le-am desprins din lectura romanelor lui Roth. Tendinţa de a fi moralişti, de a strâmba din nas când sesizăm slăbiciunile şi greşelile altora, de a ne blinda de judecăţi morale şi de a ne construi un amvon de la care să predicăm morala, este analizată minuţios de Roth descompunând-o lent şi convingător.

Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Comentarii