Treceți la conținutul principal

Un Iov din Est







„contractul pe care eu l-am încheiat cu Bunul Dumnezeu avea o clauză şi anume aceea de a ierta şi de a uita” vorbele-i aparţin scriitorului Ion Dezideriu Sîrbu, citat de criticul Daniel Cristea-Enache în monografia dedicată lui. Într-o societate în care discursul vindicativ anticomunist este prizat adeseori pe stomacul gol, vorbele păţitului Gary Sîrbu, alături de monografia dedicată lui, ar trebui măcar lecturate. Biografia acestui Iov petrilean e o pledoarie solidă împotriva simplificărilor şi a unei retorici acuzaţioniste bazată mai mult pe emoţie decât pe o documentare temeinică. Deşi morala a fundamentat traseul său lumesc – în viziunea sa artistică, morala era superioară estetismului gratuit –, Ion D. Sîrbu nu a transformat-o într-o armă îndreptată împotriva celor slabi ce păcătuiau cu hidra comunistă. Marea sa armă, folosită din plin în operele lui majore, a fost ironia.
Sub titlul „Un om din Est”, menţionatul critic ne aduce sub privire viaţa şi activitatea unui Iov contemporan, strivit în repetate rânduri de o Istorie şi o „Românie în delir” (faţă de care cei care au dorit-o şi au invocat-o patetic, s-au pus la scuteală). Totuşi, nu s-a prăbuşit, reuşind să găsească resurse şi resorturi lăuntrice suficient de solide pentru a-şi depăna zilele cu cinste şi demnitate.
Pentru a nu cădea în patetism, să scrutăm puţin biografia acestuia. Născut în colonia muncitorească Petrila, într-o Românie interbelică însetată de a-şi sonda şi cultiva identitatea etnică şi religioasă, Fery Sîrbu, mai apoi Gary, descinde dintr-o familie mixtă: tatăl, miner român, iar mama, Ecaterina Glaser, „era nemţoaică după tată şi pomoaică (slovacă) după mamă”. Colonia petrileană, atât de variată etnic şi confesional, stătea încă sub aburul culturii şi limbii maghiare, astfel că tânărul Gary se iniţiase în tainele lecturii prin intermediul cărţilor lui Sandor Dumas, Gyula Verne ş.a. Revelaţia identităţii naţionale l-a plesnit în perioada şcolară.
Un alt aspect important îl reprezintă opţiunea sa sinceră pentru Partidul Comunist într-o perioadă când acesta era interzis iar puţinii ilegalişti, în general alogeni, erau persecutaţi şi închişi. De această opţiune se leagă primul contact cu scena mare a Istoriei, odată desprins din colonia muncitorească şi intrat în lumea universitară sibiană (după cedarea Ardealului de Nord când universitatea românească clujeană şi-a schimbat pentru o vreme locaţia) unde este bătut serios de studenţii legionari, ironia sorţii făcând ca „aceiaşi oameni să-l verifice în 1947 pe linie de Partid..comunist.” Datorită opţiunilor sale politice este trimis pe frontul din Est, într-o perioadă în care guvernarea Antonescu punea la adăpost tinerii intelectuali. Scapă din încercuirea de la Stalingrad şi după multe peripeţii demne de soldatul Svejk, ajuns în ţara în curs de comunizare, în loc să „explodeze” în mediul cultural-universitar-politic, pe filieră de partid, unde avea vechime, începe prăbuşirea sa, încununată de închiderea pentru omisiune de denunţ. Refuză să participe, asemeni altor colegi, la mazilirea lui Blaga şi a altor profesori. Refuză să-şi înfunde prietenii din Cercul de la Sibiu. Va fi, însă, el înfundat de o parte din cei cărora le-a luat apărarea, încercarea culminând cu rolul major jucat de propria soţie în prăbuşirea sa. Se trece, într-o manieră literară, la Petrini, cel mai iubit dintre pământenii lui Preda, sursa de inspiraţie a romancierului fiind vizibilă.
Scurtul excurs biografic, golit de numeroase episoade şi detalii, ne prezintă o persoană complexă, sinceră şi puternic fortificată moral. Traversarea deşertului comunist, între puşcărie şi domiciliul forţat, este încununată de o operă de sertar solidă, din care amintim romanul „Adio, Europa” şi jurnalul său intitulat „Jurnalul unui jurnalist fără jurnal”. Doborât de o boală cruntă (cancer la gât), cu câteva luni înainte de Revoluţie, Sîrbu îşi păstrează până în ultimele momente luciditatea, ironia şi seninătatea, fapt vizibil mai ales prin volumele sale de corespondenţă.
Monografia dlui Enache este recomandată celor dornici să-şi completeze lecturile din opera lui Sîrbu, precum şi justiţiarilor anticomunişti, atât de denşi şi de vocali. Deşi era îndreptăţit să fie un purist canonic, să injecteze cu ură, furie şi frustrare minţile noilor generaţii, în pofida unor „rătăciri” ocazionale şi fireşti în fond, Gary Sîrbu nu a făcut din războiul cu cei care au cedat regimului, în diferite forme şi contexte, o obsesie. Într-un capăt de Europă scufundată în bizantinism, paşalâc al Noii Porţi, el îşi deapănă cu ironie şi seninătate încercările grele la care l-a supus un Dumnezeu valah ascuns între blocuri şi hârtii. Tip religios, datorând mult pietismului catolic al mamei sale, Sîrbu dialoghează cu Dumnezeu într-o manieră ţărănesc-muncitorească, evitând fundăturile dogmatice şi încrâncenarea. Se plasează în orizontul condiţiei umane, făcând din Iov un arhetip firesc contextului bizar în care este nevoit să-şi deruleze „vizita de lucru” până la trecerea, împăcată, spre „Otopenii de dincolo”.

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii