duminică, 19 februarie 2012

Gigi şi tentaţia europeană


Deşi avea suficiente motive să fie mulţumit de situaţia sa, de la o vreme Gigi era tot mai măcinat de gândul plecării dincolo. Contactul cu Europa occidentală i se părea fundamental pentru evoluţia sa. Era prin ’95, societatea civilă din România, câtă era şi câtă mai rămăsese, era sfâşiată de polemica dintre europenişti şi autohtonişti. La Iaşi, editura Polirom îşi croia drum prin cartea manifest, Pentru Europa, a lui Adrian Marino. România trebuia să-şi redescopere vocaţia europeană, trebuia să se recupleze la normalitate şi să revină acasă. Sau, mai corect, cum chiar Adrian Marino formulase, să aducă Europa acasă. Oricum, Gigi n-auzise de acest eveniment, habar n-avea de Marino şi ideile sale, dar era, prin intuiţie şi instinct, de acord cu necesitatea unei legături cât mai strânse cu Europa. Dacă se putea, cât mai intimă şi constantă. El avea de ceva vreme o legătură cu Occidentul, mai precis Germania, însă era una derulată prin intermediul fratelui său şi a altor prieteni plecaţi la lucru. Legătura se desfăşura pe două direcţii majore:
1. Schimbul de idei – adică, prin poveştile aduse de cei care au fost dincolo Gigi îşi făcea noi idei sau le înnoia pe cele vechi, în scurt timp fixându-le temeinic.
2. Schimburi materiale – adică, se aduceau din Germania haine, maşini, aparatură electronică şi ciocolată, iar la întoarcere se ducea slănină, borcane cu cârnaţ pus în untură şi ţuică.
Faptul că mai ciugulea câte ceva din afară îi potolea pentru o vreme setea de contact direct cu minunăţiile şi valorile (materiale, în special) ale Occidentului. Pe de altă parte, aceste apropieri şi atingeri sporadice l-au făcut să prindă gustul calităţii produselor de acolo şi să tânjească după domnia cantităţii. Începuse să simtă uneori, în special în comprimatele seri de vară, o vagă senzaţie de claustrofobie ce prindea să se înrădăcineze în receptarea mediului natal. Uneori, Telciu îl sufoca, firii sale dezinvolte îi dădea târcoale un profund proces de ermetizare, de sofisticare. Se aruncase cu patimă în câmpul muncii, şi asta într-un sens foarte explicit. Cât era ziua de lungă, şi vara chiar era lungă, trăgea pe ogor cu caii, cu drujba, cu furca, dornic să se lase pătruns de tihna contactului cu glia străbună, adânc mirositoare. O vreme ţinuse, truda copleşindu-i măcinările şi ferindu-l de o teribilă criză metafizică. Seara cădea rupt, uneori nici măcar nu mai avea vlagă cât să-şi lase cizmele pe prispă, astfel că se trezea adesea, după miezul nopţii, tulburat de mirosul acru şi tăios al ciubotelor uitate la capătul patului. Le apuca mânios şi le arunca mai către uşă, însă, într-un final se ridica din aşternut şi le scotea afară. Cu ocazia asta, trăgând în plămâni aerul blând şi curat îmbibat de miros de fân şi balegă (de la grajdul de la capătul casei), îşi aprindea o ţigară din care duhănea cu tihnă. Atunci gândurile învărtoşate urcau parcă din străfundurile fiinţei sale luându-i în furci intelectul. Simţea că se plafonează. Deşi câştiga binişor muncind cu caii prin vecini şi prin sat, deşi îşi ajustase semnificativ garderoba de duminică şi sărbătoare, mediul autohton prăfuit şi îmbâcsit de rutină, îl făcea să jinduiască după noutate, după un plus de savoare şi gust.
Aşa se făcu că într-una din aceste nopţi, în timp ce-şi afuma vârtos interiorul biologic, hotărî să spargă monotonia. Dacă era prematur să schimbe tărâmul, putea forţa o sincronizare, putea accelera mersul istoriei locale. Investise mult în imaginea personală şi în acustică în ultima vreme, conturându-şi un profil mult diferit de standardele locale. Totuşi, în raport cu modelele preluate, erau diferenţe vizibile. În primul rând, cronologic vorbind, revistele Neckermann din care se inspira, erau adesori învechite, nefiind vorba doar de diferenţe de sezon. În al doilea rând, accesul greoi la produse occidentale îl determină să apeleze la creativitate şi improvizaţie. Astfel că o bună parte din straiele de provenienţă autohtonă erau adaptate, în special prin tăieturi şi coasere de petice, la canonul occidental întruchipat de personaje precum: Michael Jackson, Axel Rose ş.a. Revoluţia vestimentară a fost completată de investiţii masive în infrastructură. Într-un univers ţărănesc deturnat pe făgaşul modernizării agresive, vizualul trebuie completat de auditiv, într-un fel de simbioză între arhaic şi modern. Specificul oralităţii, rolul major pe care ascultarea îl joacă în lumea rurală, reprezenta un bun de căpătâi al umanităţii, fiind necesară perpetuarea sa, chiar dacă într-o formă adaptată, ba chiar reinterpretată în funcţie de directivele prezentului. Staţie, boxe, video, pe toate şi le-a luat sau le-a primit treptat, bazele necesare unei înfruptări perpetue din fructele Raiului occidental, fiind asigurate. 
Efectele n-au întârziat să apară. Deşi avea o vagă notorietate, investiţiile făcute l-au transformat într-o mică celebritate locală. Excentricitatea sa era apreciată cu precădere în rândurile tinerilor, iar deschiderea spre Occident pe care o facilita cultivarea unei relaţii cu el l-au ajutat să devină unul dintre cele mai frecventate personaje de pe uliţa bisericii. Devenise un cap de serie, un deschizător de drumuri, prin el o nouă tipologie umană prindea contur în lumea telceană. Două veacuri, două universuri îşi dădeau întâlnire în persoana lui, sublimând masiv ideea de fiinţă umană. A devenit primul trend-setter nouăzecist, şi poate cel mai adânc novator personaj istoric născut pe plaiurile sălăuţene. Basul, chiotele şi remixurile celebre au devenit o constantă a peisajului casnic în care vieţuia alături de bătrânii şi mult încercaţii săi părinţi. Videoteci, discoteci, pe toate le-a experimentat rapid, contribuţia sa la dinamizarea vieţii cultural-sociale fiind semnificativă. Locuinţa sa era mai activă, mai energică şi mai adânc cuplată la realităţile prezentului decât căminul cultural. Singura instituţie locală serioasă care avea să-l concureze acerb a fost discoteca. Mirajul acesteia, capacitatea de a aduna mai multă lume, superioritatea în materie de decibeli şi noutatea muzicii, aveau să-i asigure întâietatea şi să submineze treptat capitalul simbolic al lui Gigi, fapt ce l-a determinat să plece din sat. Dar să nu urcăm prea sus pe firul poveştii.
Dacă alţii, mai potenţi financiar sau pur şi simplu manierişti, investeau sume serioase în hârburi de maşini de import pe care le storceau rapid de vlagă, Gigi, combinând vigoarea tradiţionalismului intrinsec ţăranului, cu inventivitatea unanim recunoscută şi apreciată a românului, şi-a transformat modesta căruţă într-un vehicol absolut decent, asigurându-i un plus de confort major. În primul rând a procurat un scaun de maşină, îmbrăcat în piele, comod şi arătos, pe care l-a montat în locul scândurii pe care şedea când mâna caii. Apoi, susţinut de un prieten priceput într-ale electronicii, şi-a montat o baterie de maşină sub scaun şi a conectat o rablă de casetofon funcţională la un pick-up vechi, rusesc, pe post de staţie, de care a legat două boxe masive, mândria vehicolului. Sistemul era simplu, eficient şi ingenios. Acuma se putea lăfăi în scaun şi îşi putea acompania periplurile pe văile satului, cu cele mai actuale şi mai non-conformiste sunete. Dr. Alban, 2Unlimited, Dj. Bobo boncăleau de zor din badocul ataşat la căruţă, transformându-i drumeţiile şi transporturile în veritabile călătorii muzicale. Dincolo de efectul benefic pe care îl cauza asupra psihicului său, măcinat de diverse probleme şi gânduri, mai important părea efectul provocat asupra celorlalţi. Lumea stupefiată, atât de improvizaţia sa cât mai ales de torentele sonore ce-i anunţau apropierea şi-l însoţeau mult după linia de orizont, îl privea cu ciudă şi admiraţie.
În plin sezon estival, duminica pe la prânz când lumea iese de la biserică sau vine de la piaţă şi şede o vreme pe băncile din faţa poştei sau la cofetărie pe terasă, sorbind, după caz, cafei, bere sau tărie, se aud de îndată boxele lui Gigi, care printre pârâituri viguroase slobod o muzică absolut scandaloasă pentru babele proaspăt cuminecate. Semnele înfiorătorului sfârşit par de-a dreptul flagrante, trompetele înfundate ale lui Gigi nefăcând altceva decât să consfinţească cota alarmantă atinsă de curvuşag şi dezmăţ între tineri. Printre cruci şi borboroseli, cu buzele înfipte în halbele de bere, bătrânele buntuzite scrutează cu curiozitate şi spaimă atelajul lui Gigi. Trufaş, ca un voivod victorios, Gigi, cuibărit în scaunul negru lucios, mână căruţa încărcată cu puştani ce dansează entuziast pe ritmuri techno şi îşi manifestă făţiş aderenţa la valorile agresive şi disolutive ale Occidentului decadent. Mereu conectat la ultimele inovaţii şi importuri în materie de divertisment, Gigi a urmărit constant transmisiunile tv de pe litoral care au evidenţiat ultima făcătură în materie de distracţie estivală: techno parade. Descurcăreţ şi deschis experimentelor, Gigi a preluat rapid conceptul şi l-a implementat pe malul Sălăuţei, reuşind încă o dată să aducă Europa la el acasă.


Comentarii

Translate this blog