Treceți la conținutul principal

Recomandare jazzofilă: Mal Waldron and Nicolas Simion - The Big Rochade


Jazz în duo. Un lucru puțin cam ciudat și cam puțin încercat. Și ca să te încumeți să încerci așa ceva trebuie să fii un muzician încercat. E cam ca în căsnicie. Și soluția succesului e probabil aceeași: nu trebuie să cânți cât pentru patru, ci mai degrabă să ai grijă să-i lași spațiu partenerului. Mal Waldron, un muzician jazz ,,refugiat” în Europa - unde muzica sa încă mai era la căutare - îl cooptează în formația sa pe Nicolas Simion, aflat pe atunci la Viena. Îmi închipui că între renumitul pianist de jazz afro-american și saxofonistul originar din ținuturile transilvane s-a stabilit o deosebită afinitate, de vreme ce Waldron l-a ales tocmai pe Simion ca partener pe acest album (de menționat că precedentul saxofonist din trupa lui Waldron a fost Art Pepper). Iar rezultatul sonor îi îndreptățește alegerea. Cu o atmosferă mult mai subtilă decât ceea ce se poate auzi într-o formație de quartet sau quintet, cei doi muzicieni au aici maturitatea și inspirația necesară de a lăsa spații libere pentru ideile celuilalt. Acompaniamentul lui Waldron se rezumă deseori la accente sau disonanțe bine alese sau bine plasate, iar melodiile lui Simion, deși puternic cromatizate și cu devieri înspre free, nu sunt lipsite de trimiteri la muzica tradițională est-europeană. Muzica este de factură ,,camerală”, ideile se mișcă șerpuit prin țesătura armoniilor modale, a disonanțelor sau a melodiilor cu iz folcloric. Iar pentru iubitorii lui Th. Monk, albumul conține și o variantă originală a lui Monk's Dream.

Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Comentarii