Treceți la conținutul principal

Meditaţii buzoiene



Să trăiţi atent!


De ce?

Scriu cu mare grabă şi nelinişte. Neliniştea se datorează lui Ilya Prigogine, iar graba verilor mei vicepreşedinţi. Dacă primul, cu al lui “Sfârşitul certitudinilor”, mi-a clătinat eşafodajul epistemologic, ceilalţi doi mi-au zgândărit gustul competitiei virtuale prin îndemnul “…don’ preşedinte, trezeşte-te că arde blogu’ !”






C. F. V -ul sau Centrul de furnizare a voturilor, filiala Bz

Sute de voturi pleacă din filiala noastră către orice activitate supusă plebiscitului sau spre oricine solicită, direct sau indirect, sprijin. Suntem mândri că putem influenţa clasamente, realiza ierarhii la nivel zonal sau naţional. Noi hotărâm, dacă ne punem mintea, cine este cel mai talentat român, cel mai român dintre români, dar şi cel mai tare bloguleţ din ţară. Ne-am creat şi o reţea de voluntari cu care să acţionăm eficient în condiţii de vizibilitate şi, mai ales, inteligibilitate reduse. Aşadar, contactaţi-ne, nu fiţi sfioşi!


Decredibilizarea incredibilului

Vameşi corupţi în Malta. Conflict de interese în muntele Athos. Asumarea răspunderii la traversarea unui canal în Veneţia. Magistraţii corecţi îşi văd de treburile lor în Honduras. Plagiatul prin anticipaţie provoacă dispute intelectuale. Demisia de onoare din ”Asociaţia spărgătorilor de bănci“ a hoţului de buzunare. Fonduri nerambursabile atrase doar de cei care se pricep să le atragă. Şi multe altele, în România.
Dacă vă îndoiţi de ceva din cele de mai sus, este un semn că existaţi, încă.


Intreabă-l pe preşedinte!

În cartierul din care provin, oamenii îşi iubeau preşedintele de stradă (deputatul), cândva. Acesta răspundea aproape cu aceeaşi moneda. Nimic nu se petrecea fără ştirea şi aprobarea sa. Supuşii întrebau, iar seful răspundea.Vroiai să faci o ciorbă şi aveai probleme cu reţeta, fuga la preşedinte. Terminai şcoala şi trebuia să-ţi alegi drumul în viaţă, întrebai preşedintele. Când familia dorea un copil, soţul îşi trimitea soţia la preşedinte. Mult se ostenea preşedintele pentru noi. Oamenii se simţeau datori şi, pentru acest lucru, au hotărât să-i mulţumească într-un mod original. Echipa de fotbal a cartierului s-a numit Fotbal Club “Intreabă preşedintele”. Rezultatele imediate: preşedintele a lăcrimat, bunicul a emigrat, iar noi am câştigat campionatul.


Rostul preşedintelui
……………………………………………..



NOU!
Filiala buzoiană a LOCB a fost contactată de un cunoscut post de televiziune străin pentru realizarea unui filmuleţ documentar de promovare a culturii prin intermediul blogului, de către amatori . O să vă ţinem la curent cu această conlucrare. Mulţumim conducerii ligii care ne-a facilitat întâlnirea.


Articol nesemnat intenţionat



Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Comentarii