vineri, 1 aprilie 2011

Portret cu gel - de Ion Bragă


Foaie verde de pe mal, uite şi un text banal …
Foaie verde de metal, mai e şi superficial,
Spunea cineva într-o discuţie că nu mai există cantăreţi şi cântăreţe. Toată muzica de acum, new wave-ul de azi e unul săltăreţ şi vorbitor, nici într-un caz nu se cântă, se urlă, se răcneşte, se strigă, se screme dar de cântat nu se cântă. E era superficialităţii, cum spunea un American, deştept, ţanţos, uşor arogant, direct şi un serios concurent pentru cei care stau cu jumica dimineaţa la 6 în pasajul subteran de pe Horea. Americanul punea la cale un curs despre superficialitate, din toamnă, la UBB. Tot ce zicea avea substanţă şi vorbele lui cântăreau mai mult decât o navă ruginită de-a “căpitanului”. Ştia ce ştia moşu’. Intrase în contact cu persoane emblematice din ordinul cărturarilor de Bucureşti. Habar nu am dacă se ţine cursul respectiv dar cred că e cea mai faină idee de curs de care am auzit în timpul studenţiei.
Oricum conceptul respectiv e deja trend, e sub piele, curge în sânge. Frumuseţea, onestitatea, modestia şi bunul gust …e retro. Omogenizarea societăţii, în sensul superficializării ei, e în prim-plan. E ca şi monopulul Electrorecord-ului din perioada când Ogoranu încerca să pună ursul pe labe. Că nu a fost de mare ajutor e una ; că a crezut că e de mare ajutor … e alta. Avea un ţel, avea un ideal, o speranţă; lupta pentru o cauză, una pierdută de câteva zeci de ani. Asta îl face un soi de erou. Mulţi şi-ar dori, măcar în vis, să fie la fel de naivi în idealuri. Doar că, curajul ăsta de azi nici macar în vis nu scapă de stigmatizarea unuia de plastelină. La 25 de ani să cutreieri munţii Făgăraşului în lung şi-n lat? Să omori mangurţii securităţii fără să clipeşti? Să pui în pericol viaţa celui pe care-l iubeşti şi să nu-i dai şansa la o a doua zi? Să renunţi la tot ce presupune uman? Să încalci cele 10 porunci şi totusi să ai curajul să spui Doamne ajută ? Să mănânci coji de copac şi fân şi să ai “arogantul” tupeu de a cânta cântece de dragoste departe de mireasma “ei”?
da… inclusiv un cântec era cântat cu patos. Nu cântau decât cum simţeau. Şi simţeau bine, simţeau prin toţi porii. Ce se simte acuma ? cred că nici măcar un pârţ de 120 de decibeli dat într-o cofetarie. E urât că nu ai cum să scapi de superficialitatea asta chiar dacă ai tot dreptul.

Comentarii

Translate this blog